Mulţi credincioşi doresc o viaţă mai bună dar ei stau pasivi sperând că li se va întâmpla ceva bun! Nu fi un astfel de om!

 

Toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt!

Psalmul 82:6

 

initiativaUna dintre marile caracteristici ale  unui credincios este INIŢIATIVA! Credinciosul nu va sta în colţul lui, aşteptând ca alţii să-i spună ce sa facă, ci va acţiona, urmărind întotdeauna binele familiei, al bisericii şi chiar al societăţii. Lui nu-i va fi teamă de gura lumii, câtă vreme ştie faptul că ceea ce face este în conformitate cu  pricipiile scripturale. Un astfel de om  va avea şi FAPTE, şi nu doar DORINŢE! Un astfel de om  va avea tăria de caracter de a acţiona, în baza dorinţelor pe care le are. “Mulţi credincioşi doresc o viaţă mai bună dar ei stau pasivi sperând că li se va întâmpla ceva bun. Deseori sunt invidioşi pe alţii şi sunt nemulţumiţi că propriile lor vieţi sunt atât de grele. Dacă doriţi să vă învingeţi problemele, dacă doriţi cu adevărat să trăiţi o viaţă renăscută, trebuie să aveţi tărie de caracter nu numai dorinţă. Trebuie să fiţi activi – nu pasivi! (Joyce Meyer)

 Şi iată că o femeie păcătoasă din cetate a aflat că El era la masă în casa fariseului: a adus un vas de alabastru cu mir mirositor, şi stătea înapoi lângă picioarele lui isus şi plângea. Apoi a început să-I stropească picioarele cu lacrimile ei şi să le şteargă cu părul capului ei; le săruta mult şi le ungea cu mir! (Luca 7:37-38) Iniţiativa de care dă dovadă această femeie păcătoasă este extraordinară şi demnă de urmat! Ea intră fără teamă într-o casă plină de bărbaţi, şi, fără să spună nimic, se apucă de treaba pentru care e venit: Îi spală picioarele Domnului Isus şi I le unge cu parfum frumos mirositor şi foarte scump. O asemenea jertfă şi închinare sugerau faptul că nimic nu era prea scump pentru Isus! Toţi liderii religioşi ai vremii de atunci nu au ştiut să-L aprecieze pe Isus aşa cum a făcut această femeie! Fapt pentru care, Isus îi spune în mod public şi autoritar: Iertate îţi sunt păcatele! Dar ea nu a fost iertată datorită faptului că L-a iubit mult pe Mântuitorul, ci pentru faptul că a fost iertată de toate greşelile trecutul ei, ea L-a iubit din toată inima pe Isus! Din toată casa aceea plină de bărbaţi, conducători religioşi ai vremii, ea a fost singura care a primit mântuirea. Ea a fost singura care s-a întors acasă plină de bucurie şi speranţă! Isus, fiul lui Dumnezeu o iertase! Îi uitase tot trecutul plin de păcat şi pierzare! Scosese din ea şapte duhuri de draci, eliberând-o pentru totdeauna de puterea lor demonica! Era, în sfârşit, LIBERĂ! De acum înaintea, pentru ea începea o nouă viaţă, plină de puterea şi prezenţa Celui Preaînalt! Ce putea să facă mai mult decât să se bucure din toată inima de marea ei biruinţă? Ea face acest lucru, dar nu numai! Ea nu se opreşte la simple mulţumiri adresate Mantuitorului ci ACŢIONEAZĂ! Pune la cale un plan prin care îşi poate arăta în mod clar, şi în faţa tuturor, dragostea şi recunoştinţa faţă de Cel care a iertat-o!

Toţi sunteţi fii ai Celui Preaînalt! Eşti tu fiul/fiica Celui Preaînalt? Ai primit şi tu iertarea şi eliberarea din mâna lui Isus? Ce ai făcut apoi? Ţi-ai arătat dragostea şi recunoştinţa faţă de El? Nu te mulţumi doar cu acceptarea harului mântuitor, ci fă fapte concrete care să ateste dragostea ta faţă de Mântuitorul. Împlineşte voia Lui în viaţa ta şi fă zilnic fapte de dragoste! Ia iniţiativă! Pune la cale noi metode şi strategii prin care să Îţi arăţi dragostea faşă de Isus! Eşti dator să faci aceasta! Isus nu are copii leneşi, comozi, pasivi şi nepăsători. Locul acestora este în iazul de foc. Fii omul care ia inţiativă! Fii omul plăcut inimii lui Dumnezeu! Implică-te!

Trebuie să te trezeşti foarte devreme dimineaţa dacă vrei să ajungi în bătaia vântului Celui Atotputernic!

 

Israele, de M-ai asculta!

Psalmul 81:8

angelwings“Văd mai mult ca oricând că cei care se dăruiesc lui Dumnezeu în rugăciune necurmată sunt oameni de acţiune, atât din perspectiva Cerului cât şi a pământului. Ei trec prin lumea aceasta plini de pace, îşi poartă zilnic crucea cu resemnare, indiferent ce preţ trebuie plătit pentru aceasta, şi obţin cea mai mare slavă din cea mai mare umilire pe care le-o cere crucea. Pe de altă parte, dacă orice povară pe care o impkică purtatul crucii nu este aruncată asupra lui Dumnezeu prin rugăciune, atunci aceasta adduce cu sine cea mai mare perplexitate şi îi jefuieşte pe oameni până şi de puţina lor dragoste şi răbdare pe care le mai au. A fi în întregime viu pentru Dumnezeu înseamnă să te bucuri de un dublu Rai; pe când, a nu fi un creştin statornic şi predate total lui Dumnezeu înseamnă să ai parte de două Iaduri.” [1]

“Trebuie să te trezeşti foarte devreme dimineaţa dacă vrei să ajungi în bătaia vântului Celui Atotputernic!” (Thomas Champness)

Israele, de M-ai asculta! De ai asculta tu de Dumnezeu! De ai căuta tu zilnic faţa şi voia Lui! Ai trece atunci “din moarte  la viaţă. De la mânie la milă. De pe pământ în cer. De la deşertăciune la scop. De la duşmănie la pace. De la izolare la familie. Şi toate acestea pentru că Dumnezeu este bogat în bunătate, îndurare şi este plin de har!” (Kay Arthur)

“Căutaţi-L pe Dumnezeu  fără încetare, căci începutul îndepărtării de El se află în căutarea Lui ocazională. Există ceva în inima noastră care ne spune dacă suntem cu adevărat sau nu în părtăşie cu Dumnezeu; sufletul care a gustat adevărata părtăşie cu Domnul nu poate fi înjosit cu una iluzorie. O cauză a îndepărtării de Dumnezeu constă în a prefera orice alt lucru în schimbul adorării lui Dumnezeu.“ (Anthony Norris Groves) Îl cauţi tu pe Dumnezeu fără încetare, sau doar ocazional, atunci când problemele par că te copleşesc? Eşti în părtăşie adevărată cu El? Ce îţi spune inima? Preferi orice alt lucru în schimbul adorării şi prezenţei lui Dumnezeu? Vrei să te surprindă Dumnezeu cu o nouă binecuvântarte, o neaşteptată biruinţă, o nouă povară ridicată de pe umeri-ţi fragili, o nouă portiţă de implicarea în lucrarea Sa sau un nou ţepuş scos din trup? Stăruieşte mai mult în rugăciune! Caută necurmat faţa lui Dumnezeu! În fiecare dimineaţă, caută faţa lui Dumnezeu! Biruinţele, binecuvântările şi minunile pe care le vei trăi vor fi direct proporţionale cu timpul pe care l-ai petrecut în rugăciune!

Ascultă astăzi de Domnul! Caută faţa Lui! Du-te degrabă în bătaia vântului Celui Atotputernic! Acest vânt te va purta pe aripi de biruinţă! Atunci, vei putea spune: Dacă Dumnezeu este vântul ce mă poartă, eu POT ZBURA!!


[1] Harvey, Edwin şi Lilian, Cum s-au rugat ei, vol.II, Editura Carmel Print, 2008, p.43

Bucură-te de fiecare masă pe care o serveşti zilnic, dar nu uita: locul tău este la masa Nunţii Mielului! Asigură-te că vei ocupa un loc la această masă!

 

Ferice de acela care va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu!

Luca 14:15

masaServirea mesei este o parte foarte importantă în timpul vieţii unui om. Dacă nu se hrăneşte, o persoană nu are putere în trupul său pe tot parcursul zilei şi nu poate face nimic eficient sau constructiv. Devine letargic, anemic şi poate manifesta chiar o stare de depresie. Hrana este foarte importantă pentru trup, dar şi pentru suflet! Omul flămând va căuta cu greu faţa lui Dumnezeu, în studiul Scrtipturilor şi în rugăciune! Dumnezeu Însuşi a lăsat omului multă hrană la îndemână şi l-a îndemnat să se bucure de ea: Domnul Dumnezeu a făcut să răsară din pământ tot felul de pomi, plăcuţi la vedere şi buni la mâncare! Şi Domnul Dumnezeu a dar omului porunca aceasta: Poţi să mănânci după plăcere din orice pom din grădină! (Geneza 2:9,16)

Cei mai mulţi dintre noi ascultăm de această poruncă şi ne înfruptăm cu plăcere din toate bucatele lumii! Mâncăm manifestând o plăcere deosebită pentru gust, culoare şi arome. Ne bucurăm de masa pe care o servim şi mâncăm, atât cu gura cât şi cu sufletul. Cu greu ne lipsim de această plăcere şi necesitate a cărnii, ţinând astfel rareori post înaintea lui Dumnezeu.

Biblia ne spune azi: Ferice de acela care va prânzi în împărăţia lui Dumnezeu! Acesta este PRÂNZUL cu adevărat important! Pe acesta NU trebuie să-l ratezi! El îţi va conferi cea mai minunată plăcere! Te va aduce în prezenţa lui Dumnezeu! Ba mai mult, vei fi servit de Însuşi Isus, fiul lui Dumnezeu! Ferice de robii aceia pe care stăpânul îi va găsi veghind la venirea Lui! Adevărat vă spun că El se va încinge, îi va pune să şadă la masă şi se va apropia să le slujească! (Luca 12:37)

Bucură-te de fiecare masă pe care o serveşti zilnic, dar nu uita: locul tău este la masa Nunţii Mielului! Asigură-te că vei ocupa un loc la această masă! Luptă-te în fiecare zi să-ţi păstrezi haina de nuntă curată! Totuşi, încă de pe acest pământ tu poţi sta la Masa Mielului. Poţi veni înaintea Lui în fiecare zi, în rugăciune şi studiere a Scripturii şi să te înfrupţi astfel din bucatele miezoase şi gustoase ale Bibliei! “Este un lucru grav şi de-a dreptul scandalos să îi vezi pe copiii lui Dumnezeu murind de foame, în timp ce stau aşezati la masa Tatălui.( Aiden Wilson Tozer) Cu toţii suntem aşezaţi la masa Tatălui şi ni se permite să ne înfruptăm din toate bucatele alese. Ce facem? Din păcate, cei mai mulţi dintre noi murim de foame uitându-ne cu jind la ele! Nu fi un astfel de om! Nu fi comod în ceea ce priveşte rugăciunea şi citirea Bibliei! Nu-ţi priva sufletul de hrana de fiecare zi! Îl duci astfel spre pierzare veşnică! Aşa cum trupul tău are nevoie zilnic de hrană pentru a putea supravieţui, la fel şi sufletul tău are nevoie de hrană spirituală! Nu trăi o viaţă lipsită de putere spirituală! Este o viaţă pierdută! Despre Aiden Wilson Tozer se spune că a petrecut mai mult timp pe genunchi, decât la biroul lui, scriind. Ce exemplu minunat!

Dedică-te astăzi mai mult rugăciunii şi citirii Bibliei! Ai în dar o nouă zi! Nu o irosi doar pe hrană fizică şi pe lucruri de nimic, ci valorific-o şi prin rugăciune, prin studiere a Cuvântului Său şi prin implicare în lucrarea Sa. Hrăneşte-ţi şi sufletul, şi nu doar trupul!

Pentru fiecare păcat comis, se plăteşte un mare preţ!!

10 Aprilie

Deuteronom 34:1-Iosua 2:24, Luca 13:23-14:6, Psalmul 79:1-13, Proverbe 12:26;

Iartă-ne păcatele, pentru numele Tău!

Psalmul 79:9

pacatulTema principală a psalmului 79 este distrugerea de către Dumnezeu Însuşi a Templului Său sfânt, dar şi a poporului Său-israeliţii. “Agresorii păgâni au invadat ţara Israelului, pătrunzând violent în capitală. Altarul sfânt a fost pângărit de picioarele lor nesfinţite, oraşul iubit este acum transformat într-un morman de ruine. Ce a urmat a fost un măcel cumplit. Tot oraşul duhnea datorită trupurilor intrate în putrefacţie. Peste tot se puteau vedea cadavrele evreilor, care au suferit şi ocara de a rămâne neîngropaţi. Vulturii au coborât din înălţimi pentru a se înfrupta din aceste trupuri, iar fiarele carnivore s-au năpustit asupra prăzii. Sângele a şiroit ca apa în tot Ierusalimul, iar invadatorii nu s-au mai sinchisit să-i înmormânteze pe cei ucişi. Vecinii neevrei ai Israelului au jubilat de bucurie din cauza nenorocirii care s-a abătut asupra acestei naţiuni.” [1]

Dar de ce s-a abătut această nenorocire groaznică asupra poporului preaiubit a lui Dumnezeu? De ce nu a intervenit El pentru a-l scăpa din mâinile duşmanilor?  Tot psalmistul ne dă şi răspunsul: păcatul naţiunii este cauza principală a dezastrului! Atâta durere, suferinţă, groază, ruşine, nenorocire pentru PĂCAT! “Şi de îndată ce a rostit această mărturisire, el vine cu argumente irezistibile menite să-L determine pe Cel Atotputernic să-Şi arate îndurarea. Mai întâi, el apelează la compasiunea lui Dumnezeu, de care nicodată nu au avut evreii mai mare nevoie ca acum. Apoi el îşi întemeiază pledoaria pe gloria numelui lui Dumnezeu. Domnul a promis iertare şi izbăvire celor cu inima zdrobită şi cu duhul căit. Acum, însăşi onoarea Lui e în joc. Şi, în fine, este important să fie reduse la tăcere batjocurile duşmanilor care spun că Dumnezeul Israelului nu există. Este un prilej minunat de a-Şi dovedi existenţa prin revărsarea răzbunării Sale asupra duşmanilor, pentru a răzbuna sângele vărsat al servitorilor Săi loiali.”[2]

Păcatul face ravagii considerabile în viaţa tuturor celor care aleg să îl practice. Pentru fiecare păcat comis, se plăteşte un preţ! Un mare preţ! Acesta este fie de ordin medical (te îmbolnăveşti tu sau cei dragi ţie), financiar (trăieşti în fiecare zi sub povara datoriilor financiare sau a insuficienţei veniturilor), profesional (ai fost demis de la locul de muncă), familial ( unul dintre copii devine din ce în ce mai îndărătnic şi împotrivitor în ceea ce priveşte voia lui Dumnezeu sau partenerul de căsătorie te părăseşte după ani îndelungaţi petrecuţi împreună), etc. Dumnezeu pedepseşte păcatul, azi şi în fiecare zi! Deşi a murit pe crucea de la Golgota pentru TOATE păcatele omenirii, cele trecute şi viitoare, totuşi, atunci când omul muritor ALEGE de bunăvoie să desconsidere voia lui Dumnezeu şi să păcătuiască, el îşi atrage asupra lui mânia aprinsă a lui Dumnezeu şi puterea geloziei Lui!

Te confrunţi cu multe probleme, boli, depresii şi neajunsuri? Ţine minte: unele dintre ele s-au abătut asupra vieţii tale pentru că ai păcătuit împotriva lui Dumnezeu! Pocăieşte-te, lasă-te de păcatul tău şi Dumnezeu promite că te va ridica! Îţi va da biruinţa mult aşteptată! Îţi va pune picioarele pe stâncă! Datorită numelui Său!


[1] MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului: Vechiul Testament, p.555

[2] Ibidem

Fii linistit, suflete!!

 

Neliniştea din inima omului îl doboară!

Proverbe 12:25

 nelinisteÎţi este sufletul plin de nelinişte, de dezamăgire faţă de viaţă şi de teamă pentru viitor,astfel încât te-ai gândit să-ţi iei viaţa? Ai avut acest gând de mai multe ori, însă, în ultima perioadă acesta parcă devine mai puternic, mai sâcâietor, mai plauzibil. De ce nu te sinucizi, pur şi simplu? Astfel, ai scăpa de toţi şi de toate! Ai fi liber. Ai fi fericit. Nu ai mai simţi nicio durere! Nu ai mai suferi! Asta îţi spune Diavolul, vrăjmaşul declarat al sufletului tău. Nu-l crede! Este tatăl minciunii şi al înşelăciunii groteşti!

Te-ai întrebat: Ce ar transmite sinuciderea ta tuturor celor din jurul tău care te-au auzit vorbind despre Dumnezeu, despre extraordinara putere cu care acţionează în vieţile copiilor Săi şi despre suficienţa harului Său? Ar transmite faptul că harul, dragostea şi puterea Sa nu au fost suficiente pentru tine, pentru a te salva? Că te-ai înşelat în privinţa lui Dumnezeu? Că evenimentele din viaţa credinciosului nu lucrează întotdeauna înspre binele acestuia? Oare nu i-ai provoca astfel ca să recurgă şi ei la acelaşi gest atunci când se vor confrunta ei înşişi cu neliniştea, teama, dezamăgirea,  cu propriile răni şi sentimente? Nu i-ai provoca să renunţe la luptă, aici jos pe pământ, locul în care tot mai au SPERANŢĂ, şi să se ducă în iad, locul în care lupta continuă, dar fără de speranţă? Deciziile pe care le luăm în viaţă sunt analizate şi, de cele mai multe ori, copiate de cei din jurul nostru! Ai grijă ce decizii iei! S-ar putea ca mai târziu proprii tăi copii, soţia sau prietenii să ia aceeaşi decizie! Ia decizii bune, pentru eternitate! În acest mod, te asiguri de faptul că şi cei dragi ţie, vor lua aceleaşi decizii bune, pentru VIAŢĂ!

Ţinta principală a lui Satan nu sunt cei adormiţi sau cei amăgiţi, ci cei treji în duhul, cei care lucrează pentru împărăţia lui Dumnezeu. Dacă Satan luptă cu putere să te trântească azi la pământ, înseamnă că el vede în tine un mare duşman al lui şi vrea să te asimileze! Nu-i permite acest lucru! „Luptă-te,  şi nu fi fricos!”, aşa cum spun versurile unui cântec pentru copii. Nu te trage înapoi, nu pune jos armele, nu renunţa la luptă înainte de a o începe şi înainte de a vedea cât de tare eşti pe câmpul de bătaie! Luptă-te, cu toată puterea ta! O faci pentru bucuria ta veşnică, şi a tuturor celor dragi ţie! Vei fi uimit(ă) să constati apoi, odată ce vei începe lupta, că îl POŢI doborâ pe Satan cu aparentă uşurinţă, aşa cum nici nu ai bănuit! De ce? Pentru că în tine este puterea duhului lui Dumnezeu care L-a înviat pe Isus din morţi! Aceeaşi putere zace şi în tine! Las-o să iasă la suprafaţă şi vei trăi o viaţă de victorie!

Neliniştea din inima omului îl doboară! Nu ştiu care este neliniştea, problema sau necazul tău dar aş vrea să-ţi spun că ea poate fi rezolvată! Câtă vreme trăieşti, ea poate fi rezolvată, soluţionată în mod neaşteptat şi miraculos. Dar odată ce ai părăsit această lume, TOTUL s-a dus! Nu mai există nicio speranţă! Nicio rezolvare! Nicio posibilitate de întoarcere! Nicio posibilitate de îndreptare a răului făcut!

Nu te lăsa doborât de nelinişte! Ridică-te în capul oaselor şi continuă lupta! Isus Însuşi este de partea ta! El îţi va da biruinţa şi te va primi într-o zi în împărăţia Lui, împreună cu toti cei dragi ai tăi! Ce minunată va fi acea zi!

Anticipeaz-o cu bucurie şi nu uita: nicio problemă nu este atât de mare pe cât pare şi pentru niciuna dintre ele nu merită să mori şi să-ţi pierzi sufletul pentru eternitate!

Fii puternic! Luptă lupta bună a credinţei, în fiecare zi!

 

Munca făcută de mântuială (sau cu lenevie), este o insultă adusă lui Dumnezeu!

 

Mâna celor harnici va stăpâni!

Proverbe 12:24

locuriÎn cursul obişnuit al vieţii, oamenii harnici şi dedicaţi se ridică la poziţii de conducere, după cum se ridică smântâna la suprafaţă! (William MacDonald)

Munca făcută de mântuială (sau cu lenevie), este o insultă adusă Duhului Sfânt! (Oswald Chambers)

Cu toţii slujim unui Dumnezeu active, implicat într-o multitudine de activităţi şi lucrări! El ţine în mâna Sa divină întregul Univers şi controlează TOT ceea ce se întâmplă în această lume. Nimic nu-I scapă de sub control ci totul este foarte bine analizat, structurat, organizat, judecat şi lucrat! Totul este bine lucrat de mâna Lui! Încă de la începuturile lumii, El a fost ”agentul activ” în creaţie. El a făcut ca totul să existe! El a lucrat pentru ca totul să existe! Slujim unui Dumnezeu care a lucrat şase zile din şapte, şi s-a odihnit doar una! Slujim unui Dumnezeu care LUCREZĂ! Tu faci la fel? Cum ţi-ai descrie viaţa? Este ea plină de activităţi, proiecte şi lucrări pe care le faci pentru semeni şi pentru Dumnezeu, sau trândăveşti în comoditate, nepăsare şi preocupare de sine, în fiecare zi?

Dumnezeu Însuşi îţi spune azi prin cuvintele lăsate în Biblie: Mâna celor harnici va stăpâni! Viaţa este scurtă! Eternitatea nu! Lucrează pentru eternitate!

Fiecare primeşte după rodul mâinilor Lui! (Prov. 12:14) Leneşul doreşte mult, şi totuşi n-are nimic; dar cei harnici se satură! (Prov. 13:4) Bogăţia câştigată fără trudă scade, dar ce se strânge încetul cu încetul creşte! (Prov. 13:11) Cine-şi lucrează ogorul va avea belşug de pâine, dar cine umblă după lucruri de nimic este fără minte! (Prov. 12:11)

Care este atitudinea ta vis-a-vis de hărnicie? Este ea cel mai bun camarad al tău, sau îi eşti tu cel mai aprig duşman? A doua variantă este mult preferată faţă de prima. Fii duşmanul leneviei, al comodităţii şi al nepăsării faţă de toţi şi toate! Lucrează! Ia iniţiativa! Fii consecvent! Pune pasiune în ceea ce faci! Nu renunţa, chiar dacă rezultatele te provoacă cu putere să faci aceasta! Nu visa doar cu ochii deschişi la ce ţi-ar plăcea ţie să faci în lumea acesata, ci începe să faci acele lucruri! Foarte multe din lucrurile pe care am putea să le facem în viaţă, nu le facem din lenevie, şi nimic altceva! În familia lui Dumnezeu nu există leneşi şi nici nu vor exista vreodată! De asemenea, Biblia ne spune că în împărăţia lui Dumnezeu nu vor fi leneşi ci toţi vom face diverse activităţi în numele Său şi pentru Gloria Lui! Vrei să ai parte de aceste ctivităţi divine extraordinare? Ai acum ocazia să te pregăteşti pentru ele, în viaţa trăită pe acest pământ! Ce faci acum va reflecta ceea ce vei face în veşnicie!

Fiecare om are potenţial de a face ceva în lumea aceasta dar, alege să nu-l folosească din prea multă comoditate şi uneori, frică de eşec. Nu fi un astfel de om! Fii un om harnic, dedicat muncii, consecvent, pune pasiune în ceea ce faci şi vei fi pus în locuri de conducere! Nu o spun eu, ci o spune Biblia! 

Situaţia în care te afli este exact locul în care Dumnezeu vrea să se întâlnească cu tine!!

7 Aprilie

Deuteronom 31:1-32:29, Luca 12:8-34, Psalmul 78:26-45, Proverbe 12:21-23;

Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi înaintea ta!

Deuteronom 31:3

sitautia„Întotdeauna, în întunericul unde te trimite Dumnezeu există de fapt mai multă lumină decât în locul unde ai vrea tu să rămâi. Când dai de această strălucire, viaţa ta începe să aibă cu adevărat sens.” (Ligia Seman)

 Moise atinsese vârsta de o sută douăzeci de ani şi, conştient fiind de decretul lui Dumnezeu conform căruia NU va intra în ţara Iordanului, ci doar o va vedea de departe pentru că s-a îndoit de puterea lui Dumnezeu, îl pune pe Iosua conducător peste popor, la porunca divină. “Acum, când moartea lui Moise nu mai este departe, Dumnezeu l-a chemat pe el şi pe Iosua la tabernacolul întâlnirii, apărând înaintea lor într-un stâlp de nor. Mai întâi, El i-a revelat lui Moise că israeliiţii se vor deda în curând la idolatrie, suferind, în consecinţă, mânia lui Dumnezeu. Apoi, Domnul i-a poruncit lui Moise să scrie o cântare pe care să-i înveţe pe israeliţi s-o cânte, ca mărturie împotriva lor în zilele viitoare. Apoi Dumnezeu personal l-a prezentat oficial pe Iosua ca să conducă poporul Său în Ţara Promisă şi l-a încurajat să fie brav şi tare. Şi, negreşit, Iosua va fi întărit de cuvintele acestea rostite de Yehova.” [1]

Totodată, Moise îl încurajează pe Iosua în public, cu privire la funcţia care I s-a încredinţat, aisgurându-l de prezenţa Domnului care îl va însoţi: Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi înaintea ta!

Ţi-a încredinţat Dumnezeu o nouă lucrare şi te simţi mic(ă), neputincios/neputincioasă şi plin(ă) de frică? Trebuie să îţi schimbi reşedinţa, locul de muncă sau chiar ţara şi eşti panicat(ă) cu privire la această schimbare majoră? Fii liniştit, suflete! Dumnezeu este de partea ta! El îţi spune azi: Eu voi fi cu tine, nu te voi lăsa şi nici nu te voi părăsi! Întăreşte-te şi îmbărbătează-te! Nimeni nu va putea să stea împotriva ta, cât vei trăi!

Situaţia în care te afli este exact situaţia în care Dumnezeu vrea să se întâlnească cu tine. Acesta este locul în care vei creşte din ce în ce mai mult în asemănarea cu El. Caută faţa Lui! Spune-I apăsarea inimii! Lasă-ţi povara înaintea crucii Lui sfinte! Apoi, ridică-te şi îmbărbătează-te! El CUNOAŞTE totul! El CONDUCE totul! El are pregătită pentru tine ziua biruinţei! El a promis că suferinţele noastre se vor transforma într-o zi în GLORIE dacă reacţionăm la ele după voia Lui, cu supunere, încredere şi ascultare necondiţionată. Chair dacă viitorul te sperie, asemeni pe Iosua altădată, adu-ţi aminte că acesta este deja în mâinile Lui şi este unul binecuvântat şi plin de bucurii spirituale şi pământeşti. Domnul Dumnezeul tău va merge El Însuşi înaintea ta! Porneşte la drum cu puterea pe care o ai iar Dumnezeu o va mări şi binecuvânta, spre folosul tău şi al împărăţiei Sale! Şi nu uita: Întotdeauna, în întunericul unde te trimite Dumnezeu, există de fapt mai multă lumină decât în locul unde ai vrea tu să rămâi. Când dai de această strălucire, viaţa ta începe să aibă cu adevărat sens! Primeşte acestă nouă strălucire în viaţa şi inima ta! Este strălucirea feţei lui Dumnezeu!


[1] MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului: Vechiul Testament, p.191

Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Dumnezeu!

Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău!

Deuteronom 30:4

cerÎn fiecare zi, Dumnezeu ia dalta şi ciocanul şi îndepărtează din vieţile noastre tot ceea ce nu seamănă cu forma pe care El o vede în noi, cu forma pe care ar trebui să o avem în calitate de copii ai Săi. El alege să ne cioplească prin diferite situaţii pentru a-Şi revela Chipul Sfânt din noi, spre a fi văzut şi admirat de restul lumii. Joni Eareckson Tada, o tănâră care a suferit la vârsta de şaisprezece ani un grav accident petrecut la sclădat în urma căruia s-a aflat în imposibilitatea de a-şi mişca picioarele sau mâinile, mărturiseşte în cartea “Când plânge Dumnezeu” următoarele: “Înainte de paralizie, mâinile mele căutau să apuce multe lucruri pe care ar fi trebuit să le resping şi picioarele mă purtau în unele locuri rele. După paralizie însă, alegerile ispititoare s-au redus considerabil. (…) Este o imagine frumoasă! Şi este o imagine fără egal. Hristos ascuns în mine este o sculptură unicat. (…) Suferinţa de care am parte este croită în mod divin, pentru a mi se potrivi. Nimeni nu este nevoit să sufere exact ca mine de “leziune spinală transversală la vertebrele a patra şi a cincea cervicale”, pentru a se potrivi Chipului Său[1].

Unde te-a dus pe tine păcatul? Te poartă el şi pe tine în locuri rele unde nu ar trebui să fii? Găseşti plăcere în compania persoanelor pe care ar trebui să le respingi? Găseşti plăcere aducând jertfe pe altarul lumii? Te-a dus păcatul DEPARTE de tronul lui Dumnezeu? Biblia îţi spune azi: Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute! Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti! (Deut. 30:4, 6)

Oricât de mult te-ai îndepărtat de Dumnezeu şi oricât de mare este păcatul pe care l-ai făcut înaintea Lui, mai există IERTARE pentru tine! Isus poate şi vrea să te ierte, ca să trăieşti! Mai există speranţă pentru tine! Tu încă eşti copilul lui Dumnezeu iar El are o dorinţă imensă de a te găsi, oriunde ai fi rătăcit în umblarea ta după păcat, de a te strânge la pieptul Lui şi de a-Ţi dărui iertarea, dacă I-o ceri. El te vrea în turma Lui, nu înafara ei! El te vrea în împărăţia Lui, nu înafara ei!

Te provoc astăzi să te gândeşti în modul cel mai serios la păcatul din viaţa ta, cel cu care te confrunţi zilnic în calitate de soţ, părinte, vecin, angajat sau prieten şi să lupţi pentru a-l asimila. Acest păcat te ţine DEPARTE de Dumnezeu, de binecuvântările Lui şi îţi aduce multă suferinţă în viaţă.

Astăzi, vino la Isus! Lasă păcatul în urmă şi urmeză-L pe El, în fiecare zi a vieţii tale! El te numeşte fiu/fiică şi te vrea în împărăţia Lui! El vrea să îţi dea VIAŢA! O vrei?


[1] Eareckson, Joni&Estes, Steven, Când plânge Dumnezeu, Editura Kerigma,Oradea, 2006, p. 125.

Cheia simplă pentru a trai o viaţă mai bună!!

5 Aprilie

Deuteronom 28:1-68, Luca 11:14:36, Psalmul 77:1-20, Proverbe 12:18;

Domnul te va copleşi cu bunătăţi! 

Deuteronom 28:11

 binecuvantare-sau-blestem-285x395“În anii “70, Derek Prince a început să dezvăluie credincioşilor o învăţătură uimitoare din Biblie, care schimbă întreaga viaţă şi pe care puţini oameni o auziseră vreodată. Era un mesaj întru totul biblic şi binecuvântat de Dumnezeu, despre binecuvântări şi blesteme. Această revelaţie surprinzătoare a influenţat în mod profund câteva generaţii de teologi şi predicatori. Mai important este faptul că această învăţătură a oferit o cheie simplă pentru o viaţă mai bună pentru sute de mii de creştini din întreaga lume.“[1] Care a fost această învăţătură atât de deosebită? Care era, şi încă este, CHEIA trăirii unei vieţi binecuvântate, pline de belşug spiritual, material, profesional, medical etc.? Răspunsul îl găsim în capitolul 28 al cărţii Deuteronom. Iau astăzi cerul şi pământul martori împotriva voastră că ţi-am pus înainte viaţa şi moartea, binecuvântarea şi blestemul. Alege viaţa, ca să trăieşti, tu şi sămânţa ta! (Deut. 30:19) Aici este cheia!

În capitolul 28 al cărţii Deuteronom ne sunt prezentate binecuvântările şi blestemele pe care Dumnezeu le va lăsa peste poporul Israel, şi implicit peste noi azi, dacă vom alege, sau nu, voia Lui. Cât de simple par lucrurile la o primă vedere, nu-i aşa? Iată care sunt cuvintele, condiţiile Lui: Dacă vei asculta de Mine şi de voia Mea, vei avea parte de o mulţime de binecuvântări, şi anume: (1) Îţi voi da întâietate asupra tuturor oamenilor de pe pământ; (2) rodul pântecelui tău, rodul pământului tău, rodul turmelor tale vor fi binecuvântate; (3) Domnul îţi va da biruinţă asupra vrăjmaşilor tăi; (4) Domnul te va copleşi cu bunătăţi; (5) Domnul îţi va deschide comoara cea bună, cerul; (6) Domnul va face ca binecuvântarea să fie cu tine în toate lucrurile pe care vei pune mâna; (7) Toate popoarele vor vedea că tu porţi numele Domnului şi se vor  teme de tine; (8)Domnul te va face să fii cap, nu coadă; totdeauna vei fi sus şi niciodată nu vei fi jos! Dar dacă NU vei asculta de Mine şi de voia Mea, vei avea parte de o mulţime de blesteme, şi anume: “sărăcia, infertilitatea, scăderea recoltelor, ciuma, bolile, rugina în grâu, seceta, înfrângerea în câmpul de bătălie, nebunia, groaza, adversitatea, calamităţile şi neputinţa. Meditând asupra acestor blesteme rămânem uimiţi de acest potop al revărsării mâniei lui Yehova. Nu se fac niciun fel de menajamente, imaginaţia nu e cruţată, nerefuzându-i-se niciun detaliu. Moise zugrăveşte acest cutremurător tablou cu trăsături energice de penel, de un realism izbitor. Aceasta pentru că naţiuunea Israel trebuia să ia cunoştinţă fără echivoc de urmările pe care le va avea neascultarea, pentru ca ea să se desprindă să se teamă de acest Nume glorios şi înfricoşător: DOMNUL DUMNEZEUL TĂU! ”[2]

Este Dumnezeu şi DOMNUL DUMNEZEUL TĂU? Ascultă atunci de El, şi de voia Lui divină, şi te vei bucura de TOATE binecuvântările pământeşti şi cereşti! Aceasta este CHEIA pentru a trăi o viaţa DIN BELŞUG!


[1] Prince, Derek, Binecuvântare sau Blestem, Editura NEEMIA, 2010, p.11

[2] [2] MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului: Vechiul Testament, p.189

Aduna timp, energie, putere, bani şi dedicare pentru Dumnezeu!Te vei bucura acum, şi în veşnicie!

4 Aprilie

Deuteronom 26:1-27:26, Luca 10:38-11:13, Psalmul 76:1-12, Proverbe 12:15-17;

Maria şi-a ales partea cea bună, care nu i se va lua!

Luca 10:42

biblia“În fiecare zi am onoarea să citesc dintr-o carte care conţine cuvintele Aceluia care m-a creat. În fiecare zi am ocazia să aflu de la El câte ceva despre cum ar trebui să trăiesc. Dar dacă nu fac ce îmi spune, El nu dă foc cărţii şi nici nu îmi anulează abonamentul. Dacă nu sunt de acord cu ce spune, nu trimite vreun fulger care să îmi despice scaunul pivotant şi nici un înger nu îmi şterge numele din lista sfântă. Iar dacă nu înţeleg ce spune, nu mă apostrofează imediat că sunt un prost. Ba chiar mă numeşte “fiu” şi îmi explică pe o altă pagina ceea ce nu am înţeles. Remarcabil.” [1] (Max Lucado)

Maria s-a aşezat la picioarele Mântuitorului, dornică de a asimila şi de a pune la inimă tot ceea ce El va spune! Deşi avea multă treabă de făcut, ea a ales pasul înţelept: a lăsat TOTUL deoparte pentru a-L asculta pe Isus, pentru a petrece timp cu El, pentru a-I acorda Lui toată atenţia ei. Nimic, şi nimeni din jur, nu a mai contat pentru ea! Doar Isus! El era centrul universului ei! El merita toată atenţia ei! Şi bine a făcut! A procedat atât de bine încât alegerea ei a rămas consemnată drept exemplu în cea mai importantă carte a lumii: Biblia! Care este alegerea ta astăzi? Petreci tu timp cu Isus? Laşi totul deoparte în acest sens?

Isus a spus: Să iubeşti pe Domnul, Dumnezeul tău, cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău! Faci aceasta? Îl iubeşti tu pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toată puterea ta şi cu tot cugetul tău? Acesta este barometrul care măsoară dragostea pe care o ai pentru Isus. Adevărul este că Îl iubeşti pe Isus pe atât de mult pe cât timp petreci în compania Lui! Există o dorinţă puternică în om de a petrce cât mai mult timp în compania persoanei iubite, ascultând-o, vorbindu-i, privindu-i frumuseţea, cunoscând-o, admirând-o, lăudând-o, iubind-o! Viaţa este mai frumoasă atunci când o petrecem în compania celor pe care îi iubim! În aceeaşi măsură, ba chiar mai mult, viaţa ta va fi mai frumoasă dacă o vei petrece  în compania Mirelui tău Preaiubit! Într-o zi, tu vei fi Mireasa Lui! Veţi celebra împreună la Nunta Mielului! Bucuria de atunci va fi cu mult mai mare cu cât L-ai cunoscut, iubit şi slujit mai mult pe Dumnezeu! Anticipează această bucurie în inima ta şi fructific-o încă de pe acum!

De asemenea, Isus a mai spus: Cine nu este cu Mine, este împotriva Mea; şi cine nu adună cu Mine, risipeşte! (Luca 11:23) Aduni tu comori sfinte pentru Cer? Aduni timp, energie, putere, bani şi dedicare pentru Dumnezeu? Aduni cât mai multe momente de părtăşie cu Dumnezeu? Dacă răspunsul tău este negativ, atunci înseamnă că risipeşti iar răsplata celor risipitori va fi pierzarea veşnică! Nu-ţi risipi viaţa pe lucruri de nimic! Alege partea care nu ţi se va lua niciodată! Construieşte, prin toate mijloacele posibile, o relaţie bună cu Dumnezeu! Te vei bucura acum, şi în veşnicie!


[1] Lucado, Max, Calmul din mijlocul furtunii, Editura Scriptum Oradea, 2008, p.55