Ziua unica 12.12.12! Ce asteptari ai de la ea?

121212Azi e o zi unică. Nu vom mai trăi o astfel de zi cu această combinație numerică, niciodată în viața noastră. Trei de 12.

M-am trezit de dimineață cu mari așteptări. Am deschis la știri. Într-o zi atât de specială, ar trebui să se întâmple în lume lucruri deosebite. Nu-i așa?

Am cam fost dezamăgit de știri. Nimic special. Aceeași lume cu aceleași probleme. Ca și în ziua de ieri. De fapt, ziua asta atât de specială nu e cu nimic mai deosebită ca zilele care au trecut. Și ziua de ieri a fost o zi, cu care nu mă voi mai întâlni niciodată, în întreaga mea viață. Așa a fost și alaltăieri. Așa au fost toate.

De ce oare suntem atât de fermecați de cifre și de modul în care sunt ele aranjate? Realitatea este că fiecare zi, indiferent ce cifră o reprezintă, este o zi unică din existența noastră efemeră. Azi e o zi unică pentru că “aceasta este ziua pe care a făcut-o Domnul, să ne bucurăm și să ne veselim în ea”.

Nu cred că trebuie să așteptăm zile cu combinații numerice speciale pentru a ne bucura de viață. Azi este ziua mântuirii. Azi este ziua pe care ar trebui s-o răscumpărăm.

Carpe Diem!

Sursa articol: http://lascaupetru.wordpress.com/2012/12/12/12-12-12/

„Dumnezeu e cel rau?” Supozitie combatuta in mod inedit de un student in fata profesorului!

Profesorul unei universitati importante si-a provocat studentii sa raspunda la urmatoarea intrebare:
-„Dumnezeu a creat tot ceea ce exista?”
Un student a raspuns ferm:
-„Da!”
Profesorul a pus o noua intrebare: -„Daca Dumnezeu a creat totul inseamna ca el l-a creat si pe diavol. Si de vreme ce acesta exista (asa cum putem observa in propriile noastre actiuni), inseamna ca Dumnezeu e cel rau?

Studentul nu a putut raspunde la acesta supozitie, lasand profesorul sa concluzioneze ca el a „demonstrat” ca „credinta in Dumnezeu” este o poveste pentru copii, deci prea putin credibila.
Un alt student a ridicat mana si a cerut sa puna o alta intrebare:
-„D-le Profesor, starea de frig exista?”
-„Bininteles!”, i-a raspuns profesorul. „Ce fel de intrebare este aceasta?”, a continuat profesorul… Cu siguranta ca exista, nu ti-a fost frig, n-ai tremurat niciodata?
Proaspatul student raspunse:
-„De fapt starea de rece nu exista. In concordanta cu legile fizicii, ceea ce noi consideram rece reprezinta de fapt absenta caldurii. Orice lucru poate fi obiect de studiu atata vreme cat transmite energie (caldura). Zero absolut reprezinta absenta totala a caldurii, dar starea de rece nu exista. Ce am facut noi este doar sa cream un termen care sa descrie ce simtim cand nu primim caldura in organism.
-” Si, continua studentul, „intunericul exista”?
-„Bineinteles!” raspunse profesorul.
De aceasta data studentul zise:
-„Va inselati din nou, domnule Profesor. Nici intunericul nu exista. Ceea ce exista de fapt este doar absenta luminii. Lumina poate fi studiata, intunericul nu. Nici nu poate fi fractionat intunericul, lumina da. O simpla raza de lumina ! alunga intunericul pe suprafata pe care ajunge raza de lumina. Intunericul este un termen inventat de oameni pentru a descrie ce se intampla cand nu avem lumina.
In sfarsit studentul il intreba pe profesor:
-„Domnule Profesor, exista raul absolut?”
Profesorul ii raspunde :
-„Bineinteles ca exista, dupa cum am mentionat la inceputul discutiei, vedem violuri, crime, violenta peste tot in lume, toate acestea sunt intruchiparea raului.”
Studentul raspunse:
-” Domnule profesor, raul absolut nu exista. La fel cum am demonstrat in celelalte doua cazuri, raul absolut este un termen creat de om pentru a descrie rezultatul absentei lui Dumnezeu in inima omului.”
Dupa toate acestea, profesorul isi dadu jos palaria si nu mai spuse nimic. ..

Ai rupt vreodata din inima ta pentru a o darui celor din jur? Ce ai primit in schimb?

„Intr-o zi un tanar s-a oprit in centrul unui mare oras si a inceput sa se laude cu frumusetea inimii sale. Nu dupa multa vreme, in jurul lui s-a strans o mare multime de oameni, sa vada si sa se minuneze. Nu vedeai pe inima lui niciun semn, nicio fisura. Nu incapea indioiala, nu vazusera o inima mai frumoasa. Tanarul era foarte mandru de inima lui…

Dar a aparut un batranel care s-a invartit putin in jurul lui, apoi a rostit ca pentru sine: Mda, oarecum… Intrigati, si tanarul si fanii lui i-au spus: Cum asa, oarecum? Ce, stii vreo inima mai frumoasa?  Batranul a aratat-o pe a sa. Era o inima puternica dar plina de cicatrici, locuri unde bucati din ea fusesera inlocuite cu altele, care nu se potriveau exact, colturoasa pe alocuri… Mai mult, din loc in loc ii lipseau bucati intregi, lasand sa se vada rani inca deschise…

Poate fi asta o inima frumoasa?, isi sopteau oamenii. Tanarul radea in gura mare de pretentiile batranului cum ca ar avea o inima mai frumoasa decat a sa. Dupa ce a examinat mai atent inima batranului, i-a spus razand: Cred ca glumesti mosnege! Priveste la inima mea – este perfecta! Pe cand a ta este toata o rana, numai durere! Da, a spus batranelul. Inima ta arata perfect, dar n-as da inima mea pe a ta. Fiecare cicatrice pe care o vezi reprezinta o persoana careia i-am daruit dragostea mea! Asa sunt eu, rup o bucata din inima mea si o dau omului de langa mine, care adesea imi da in schimb o bucata din inima lui iar aceasta se potriveste mai mult sau mai putin in locul ramas gol in inima mea. Nimeni nu masoara la milimetru, raman margini colturoase dar pe care eu le pretuiesc nespus de mult… Uneori, am daruit bucati din inima mea unor oameni care nu mi-au dat nimic in schimb, nici macar o bucatica din  inima lor. Acestea sunt ranile deschise pe care le vezi, gaurile negre ale iubirii… Pastrez locurile acestea, caci s-ar putea ca ei sa se razgandeasca intr-o zi si sa se intoarca la mine sa-mi umple locurile goale cu bucati din inima lor… Nu asta ar trebui sa fie adevarata frumusete a inimii? a incheiat zambind batranelul. „

Am preluat aceste ganduri din numarul 26 al revistei Priscila. Le-am sorbint cu nesat si le-am pus ca un balsam pe inima mea ranita pentru ca m-am simtit precum batranelul, chiar zilele trecute. Am rupt din inima mea pentru a darui dragoste celor din jur iar ei nu mi-au dat nimic in schimb. Niciun strop de dragoste! Nicio farama din dragostea lor! Iar locul din inima mea a ramas gol… M-am intristat, am suferit, I-am spus lui Dumnezeu durerea mea si L-am intrebat: Ce sa fac? Sa continui sa daruiesc iubire, sa continui sa rup din inima mea pentru a o darui celor de langa mine, chiar daca nu primesc nimic in schimb? Ba mai mult, primesc in schimb poate lovituri si ofense? Care e voia Ta?

Am simtit ca Dumnezeu ma vrea precum acest batranel… El vrea ca eu sa iubesc oamenii, sa le daruiesc iubire, incurajare, sprijin chiar daca ei nu imi dau nimic in schimb. Ba mai mult, El vrea ca eu sa daruiesc iubire fara sa am pretentia de a primi in schimb iubire!  El vrea ca eu sa rup din inima mea si sa o daruiesc celor de langa mine si sa fac asta de dragul Lui, si de dragul copiilor Lui, pe care El ii iubeste nespus! Dumnezeu vrea ca eu sa iubesc pe toata lumea pentru ca El ii iubeste pe toti! El chiar a murit pentru toti! Eu nu voi putea niciodata muri pentru omul muritor dar pot totusi sa il iubesc, dar nu oricum ci cu inima lui Dumnezeu: adica neconditionat si fara bariere! Ajuta-ma Doamne sa pot iubi astfel!

Dăruieşte bucurie şi speranţă! Dăruieşte un Crăciun! „A dărui înseamnă a avea cu adevărat.” – Charles Spurgeon

Sărbătorile de iarnă sunt un motiv de bucurie pentru cei mai mulţi dintre noi. Aşteptăm cu nerăbdare sa ne bucurăm de nasterea Mantuitorului Isus împreună cu cei dragi, să petrecem timp cu familiile noastre, să servim o masa calda, să despachetăm cadourile care ne aşteaptă  şi să depănăm amintiri. Din nefericire sunt copii, familii şi persoane vârstnice pentru care Crăciunul este perioada anului când simt mai tare singurătatea, lipsa şi durerea.

Acţiunea „Dăruieşte un Crăciun” are loc în semn de solidaritate cu suferinţa umană. Cadoul de Crăciun nu este doar un dar material ci şi un dar al bucuriei şi speranţei, beneficiarii experimentând compasiunea semenilor şi iubirea lui Dumnezeu.

Actiunea “Daruieste un Craciun” se afla la a 5-a editie in judetul Bihor. In primii patru ani, cu sprijinul comunitatii locale si a partenerilor locali, peste 8500 de persoane defavorizate din judetul Bihor au primit cadouri de Craciun. In acest an ne dorim ca peste 2000 de persoane defavorizate social sa primeasca cadouri de Craciun. Donațiile pot fi: financiare cat și materiale (alimente, haine, incalțaminte, produse pentru igiena personala, jucarii, etc., adunate la punctul de colectare, de pe strada . Sf. Ladislau, nr.7, Oradea intre orele 08.30 – 18.00 pm).

 Vom aduce bucurie si speranţă împărţind cadouri de Crăciun la peste 5000 de:

  • Copii orfani, abandonaţi, cu dizabilităţi şi boli terminale
  • Familii care trăiesc în condiţii inumane
  • Copii şi tineri ai străzii
  • Bătrâni uitaţi în azile

Ce punem în cadoul pentru copil:

  • Dulciuri (ciocolată, biscuiţi, bomboane…)
  • Produse igienice: pastă şi periuţă de dinţi, sapun, şampon
  • Rechizite: 2 caiete, pix, creioane
  • Jucării: 1-3 bucăţi (jucării de pluş, maşinuţe, mingi, puzzle, baloane de săpun…)
  • Altele: şosete, căciuli, mănuşi, fular, etc.

Ce punem în cadoul pentru adult/familie:

  • Alimente de bază: 1l ulei; 1kg făină; 1kg orez; 1kg zahăr; 1kg paste; conserve
  • Dulciuri (2 batoane ciocolata, 1 pachet biscuiţi); ceai/ cafea
  • Produse igienice: pastă şi periuţă de dinţi, sapun, şampon
  • Altele: şosete, căciuli, mănuşi, fular, etc.

Ce poţi face practic?

Pune produsele de mai sus într-o cutie de carton (cutie de pantofi/cizme), împacheteaz-o în hărtie de cadou şi notează pe ea destinatarul: BĂIAT/FATĂ, vârsta (0-5ani, 6-12ani, 13-18ani), sau FAMILIE.

Cadourile pot fi aduse la:
  • punctele de colectare din Selgros şi magazinele TreiG: Luni-Sâmbătă, orele: 10-20
  • sediul Fundaţiei Comunia: str. Sf. Ladislau nr. 7 ( lângă Stadionul F.C. Bihor); Luni-Vineri, orele: 9-18 şi Sâmbăta, orele: 10-14.

Dacă nu ai timp să pregăteşti un cadou, poţi face:

  • Donaţii de alimente, haine, incălţăminte sau jucării la punctele de colectare
  • Donaţii financiare (care vor fi folosite integral pentru cadouri)
    • la standuri,
    • la sediul fundaţiei,
    • online: www.comunia.ro
    • în contul:

Fundaţiei COMUNIA:
Cont RO52 BACX 0000 0030 0719 6000
Banca Unicredit Ţiriac Oradea

Împreună putem aduce bucurie celor singuri şi uitaţi! Dăruieşte un Crăciun împreună cu Fundaţia Comunia!

Pentru informaţii:

Telefon: 0359 464454/ 0259 267986
Lavinia Matiuta: 0757 017373
Anca Suciu: 0741 013 072

“Daruieste un Craciun” este o actiune demarata de o organizatie non-profit din Oradea care isi propune ca si in anul 2012 sa daruiasca copiilor nevoiasi, defavorizati sau cu dizabiblitati un Craciun binecuvantat, cu ajutorul dumneavoastra.  COMUNIA este o organizatie non-profit ce are ca activitate strangerea de fonduri si mobilizarea de resurse catre proiecte cu impact de lunga durata. Zidind relatii care schimba vieti, Fundatia COMUNIA este veriga de legatura intre cei care dispun de resurse si cei care au cea mai mare nevoie de aceste resurse.

De la infiintarea fundatiei in anul 1999 pana in prezent am sprijinit prin proiectele implementate, mii de familii sarace, tineri defavorizati, copii abandonati si copii cu dizabilitati. Mai multe informatii despre proiectele derulate puteti gasi pe site-ul nostru www.comunia.ro.

Un tanar care a crescut intr-un orfelinat din Romania vinde gogosi ca sa stranga bani pentru proteze!

Un tanar crestin de 20 de ani, care a crescut intr-un orfelinat din Romania si care are un defect din nastere la picioare, incearca sa stranga 120.000 de dolari vanzand gogosi, dupa ce compania lui de asigurari a refuzat sa ii inlocuiasca protezele. Joey Funderburk din South Carolina a fost avertizat ca este extrem de periculos pentru el sa continue sa isi foloseasca protezele actuale deoarece acestea nu ii pot sustine greutatea.

In prezent, el are cu 11 kilograme mai mult decat pot sustine protezele si cade aproape zilnic. Familia lui, cea care l-a adoptat, se teme ca este doar o problema de timp pana cand o sa se loveasca la cap si o sa se raneasca grav. In pofida pericolului, compania de asigurari a refuzat de doua ori inlocuirea protezelor cu unele pentru dimensiunile unui adult pe motiv ca nu s-au inregistrat schimbari in privinta situatiei lui medicale.

Joey a crescut intr-un orfelinat din Romania pana la varsta de sase ani, cand a fost adoptat de familia Funderburk, care l-a dus in Statele Unite, unde a fost operat si a primit prima pereche de proteze. In pofida dizabilitatii sale, Joey si-a trait viata la maxim.

Incerc sa strang 120.000 de dolari. Asigurarea mea nu acopera” inlocuirea protezelor, a declarat el vineri pentru postul de televiziune WBTV. „Trebuie sa vand mii de gogosi, dar statul pe canapea nu iti aduce o pereche de picioare„, a adaugat el.

Pentru a aduna mai multi bani, Joey a infiintat un site de Internet, dar pana in prezent el a strans doar 2 000 de dolari. Urmariti un materail video emotionant despre pasiunea pentru viata si pentru Dumnezeu a acestui tanar.

Sursa articol: un-tanar-care-a-crescut-intr-un-orfelinat-din-romania-vinde-gogosi-ca-sa-stranga-bani-pentru-proteze.html

Ce este, de fapt, Halloween?

Se pare că românul a făcut o pasiune din a prelua, fără discernământ, tot felul de americănisme, nu tocmai … ortodoxe. Preluăm fără să verificăm, fără să ştim prea mult despre… Distracţie să fie dom`le! Atât contează!

Trăim un mare paradox: în era megainformaţiei, refuzăm să ne informăm, preluând ce este în trend la alţii … să fim şi noi cool …

Oare, chiar aşa ar trebui să fie? 

Sursa articol: ce-este-de-fapt-halloween

Ar

Prelegerile Lindei Dillow prezentate la Radio Vocea Evangheliei! Vino cu sufletul in sala de conferinte a Grand Hotel Napoca!

In aceasta seara, la Radio Vocea Evangheliei puteti asculta, incepand cu ora 21, a doua prelegere sustinuta de Linda Dillow la Conferinta Nationala a femeilor Cluj, 2012. Saptamana trecuta ati putut urmari prima prelegere sustinuta de Linda in care ne-a provocat la a da raspuns unei prime intrebari incomode si anume: „Traiesc eu cu perspectiva sfarsitului?” Pentru a trai o astfel de viata, placuta lui Dumnezeu si incurajata prin versete din Sf. Scriptura, noi trebuie sa ne clarificam in minte ce\cine ne-ar placea sa devenim si sa ne straduim din rasputeri sa devenim acele persoane. Ce ti-ar placea ca oamenii sa spune despre tine la inmormantarea ta? Raspunde la aceasta intrebare pe o bucata de hartie si apoi devino acea persoana! Ca sa stii insa cine\ce vei deveni trebuie in primul rand sa stii cine esti! Citeste intens din Cuvantul lui Dumnezeu si vei intelege cine esti si ce vrea Dumnezeu sa devii!

In aceasta seara Linda Dillow ne va provoca sa raspundem la o a 2a intrebare incomoda si anume: ‘Cartesc si ma plang?” Sfatul ei pentru noi este sa alegem sa Ii spunem in fiecare zi lui Dumnezeu motivele noastre de nemultumire, sa ne „varsam necazul inaintea Lui” asa cum a facut David in Ps. 142 si nu vom mai simti nevoia de a-l spune si altora si de a ne plange.

Ascultati in aceasta seara la ora 21 postul RVE pe 94,2 FM, sau pe internet http://www.rvesv.ro, si va veti transpune astfel cu sufletul in sala de conferinte de la Grand Hotel Napoca din Cluj, acolo unde Dumnezeu a revarsat mult har si invatatura! Emisiunea realizata de Margareta Lupascu va putea fi ascultata si in reluare sambata, ora 15.

Reportajul conferintei il puteti asculta pe blogul Eternul Feminin, dand clic aici: eeternulfeminin.wordpress.com.

Ziua prezisa de Albert Einstein a venit! Uitati-va la aceste imagini si intristati-va!

„Mi-e teama de ziua in care tehnologia va suprima interactiunea umana dintre oameni. Atunci, lumea va avea o generatie de IDIOTI.”Albert Einstein

Servind cafeaua intr-un restaurant…

Servind cina cu prietenii…

Admirand arta intr-un muzeu…

O buna conversatie intr-un magazin pentru servit cafeaua…

 

La mare cu prietenii…
La intalnire cu persoana iubita…
Asigurandu-ne ca e liber pe partea dreapta, pentru a evita un accident…