Soţul sufletului meu!

sotsufletCam cu un an în urmă am ieşit la o plimbare prin cartierul plin cu familii şi cupluri, care-şi plimbau copiii sau câinii. Am trecut pe acolo cu un zâmbet pe faţă, dar înăuntrul meu am simţit o durere a dorului ce creştea cu fiecare pas. Mi se părea că timpul în care îmi aşteptam viitorul soţ devenea tot mai greu de suportat şi în tăcere am strigat către Dumnezeu: “Doamne, aş da orice să am alături de mine un bărbat puternic, tandru, viteaz care să mă însoţească în această plimbare. Unde este el, Doamne?
Încă de când am fost o fetiţă destul de mare ca să înţeleg, am început să apreciez frumuseţea unei poveşti de dragoste de basm, am început să aştept plină de speranţă propria mea poveste de dragoste, ziua în care aveam să merg spre altar, şi continuarea celei mai minunate căsnicii a tuturor timpurilor. De-a lungul anilor în care am crescut şi am sperat la o asemenea poveste de dragoste frumoasă şi pură, mi-am păstrat o credinţă neclintită că Dumnezeu ar putea scrie o asemenea poveste de dragoste legendară. Totuşi, cu trecerea anilor, am început să-mi dau seama căci căsnicia nu este un eveniment convenabil care se petrece după ce termini liceul sau după douăzeci de ani.Până atunci mai era o viaţă de trăit, fie tânjind şi aşteptându-mi viitorul soţ, fie trăind o viaţă împlinită alături de Salvatorul meu în fiecare zi.
Oricât de mic ar părea lucrul acesta, răspunsul Iubitului meu Isus în acea plimbare a fost de neîntrecut. A fost  un răspuns neaşteptat, dar mai real decât cuplurile pe lângă care am trecut. “Ţine-Mă pe Mine de mână.”, a şoptit El. “Am fost şi sunt fost întotdeauna aici, aşteptând Să-ţi fiu fiu puterea, grija, dragostea şi prezenţa care să te consoleze, să te ridice şi să te călăuzească. Încearcă şi ai să vezi că Eu sunt mult mai real decât ţi-ai fi putut da seama vreodată!”
La acea răscruce de drumuri, puteam fie să continui să sper că în curând îmi voi întâlni prinţul, fie să trăiesc ceea ce Dumnezeu îmi arăta tot mai mult în Cuvântul Său. El a spus că este o prezenţă reală. Înaintea feţei Sale erau bucurii nespuse? A fii cu El este o fântână de Viaţă? Tot ceea ce aveam nevoie în viaţă puteam găsi în El? Dragostea Lui e mai bună decât viaţa însăşi?Tovarăşul meu, Protectorul meu, Mângâietorul meu, Bucuria mea inexprimabilă, şi puternicul Mire pe care L-am dorit atât de mult. La invitaţia Sa eroică să merg cu El mâna de mână, mi-am pus mâna cu blândeţe într-a Lui, prinsă de credinţa apropierii de Mirele meu. În fiecare zi de atunci, Dumnezeu îmi oferă aceeaşi invitaţie de a-L întâlni în realitate de-a lungul zilei mele, să-I urmez călăuzirea cu fiecare prietenie în viaţa mea, să împărtăşesc cu El fiecare gând, să-I aud cuvintele Sale de îndrumare, dragoste, şi înţelepciune, să îmi revărs inima în rugăciune, să mă bazez pe puterea Sa şi să trăiesc aşa cum El mă cheamă să o fac, şi să-mi aşez capul pe pernă cu prezenţa Sa puternică acolo cu mine. Am petrecut ore întregi imaginându-mi viaţa pe care o voi avea alături de soţul meu atunci când vom sluji. Am salva trupuri şi suflete moarte, am adopta mulţi copii orfani în familia noastră, şi în timp ce el ar predica Evanghelia eu m-aş ruga fierbinte ca Duhul Sfânt să mişte inimile pierdute. Şi în timp ce acele vise încă există, au ocupat un alt loc în inima mea.

Mai degrabă decât să mă gândesc în fiecare moment la aşteptare, acele vise sunt ascunse cu bucurie şi păstrate cu sfinţenie pentru timpul potrivit; şi când Dumnezeu îmi va da un bărbat, fiecare vis se va putea împlini cu ajutorul Domnului.

Ce este acum principal în viaţa mea este că Soţul sufletului meu este Singurul care are vindecare pentru trupurile moarte şi speranţă pentru fiecare suflet pierdut; El este Tatăl orfanilor, şi însuşi Evanghelia vie şi activă! La invitaţia Sa şi acceptarea ei, pot fi în fiecare zi mâinile şi picioarele Sale. El deja mi-a dăruit aventuri mari urmărindu-L la orfanii din Haiti, stând în faţa oficialilor comunişti din China, şi am văzut prin ochii Lui o femeie mutilată de lepră. Şi El mi-a câştigat inima cu prezenţa Lui nelipsită, dragostea fără pereche, şi împlinirea fiecărei promisiuni ale Sale pe care am crezut-o!

Îndrăznesc să spun că, acum sunt atât de captivată de dragostea Bărbatului Ceresc încât nu doresc decât un bărbat care Îi va aduce şi mai multă slavă Primei mele Dragoste pe acest pământ! Şi ştiu că povestea mea de dragoste cerească cu Isus va fi cel mai minunat cadou pe care îl voi putea oferi într-o zi  viitorului meu soţ, şi amândoi vom continua să trăim din plin pentru Regele nostru…împreună.

Articol original (My soul’s Husband) tradus din engleză şi scris de Annie Wesche pentru revista online Set Apart Girl. 
În poză se află autoarea articolului.

Alege sa reflecti o DRAGOSTE ACTIVA!!

o-dragoste-activaDragostea este o stare în care omul vede lucrurile altfel. Această stare produce inimi frânte, duce la pierderea poftei de mâncare. Unii spun că dragostea este oarbă, alţii că ar avea şi alte infirmităţi, pe unii îi inspiră la fapte mari şi pe alţii la sinucidere. Există câteva concepţii greşite am putea spune, despre ceea ce se crede că ar fi dragostea de fapt. Unii oameni spun că dragostea este doar un sentiment necontrolabil, ca un impuls de moment. Dragostea a fost asociată, nu de puţine ori, cu o imagine a unei gropi sau a unei capcane în care cazi şi din care nu mai poţi ieşi. Vorbind despre dragoste, ne gândim de cele mai multe ori la un lucru frumos care ni se întâmplă, costisitor câteodată şi care de cele mai multe ori produce deziluzii şi dezamăgiri, pentru că lucrurile nu decurg întotdeauna aşa după cum dorim sau după cum ne-am aştepta. Toate acestea sunt concepţii şi păreri ale oamenilor, izvorâte atât din experienţe personale cât şi din lecturarea a diverse cărți ori prin vizionarea unor filme.

Ne propunem o reflecţie asupra acestei noţiuni din perspectivă biblică, dragostea fiind astfel cea dintâi roadă a Duhului Sfânt.

Apostolul Pavel ne spune în Coloseni 3:14 „Dar mai presus de toate acestea, îndurare, bunătate, smerenie, blândeţe şi îndelungă răbdare, îmbrăcaţi-vă cu dragostea, care este legătura desăvârşirii.”Înţelegem de aici că dragostea nu este doar un sentiment necontrolabil, ci este mai mult o chestiune de alegere, de decizie. Cu alte cuvinte, atunci când ne echipăm cu toate aceste calităţi, trebuie să purtăm această centură, care le ţine pe toate laolaltă, adică DRAGOSTEA. În al doilea rând, dragostea este o chestiune de comportament conform cuvintelor din 1 Ioan 3:18 „Copilaşilor, să nu iubim cu vorba, nici cu limba, ci cu fapta şi cu adevărul”, adică dragostea ţine sau ar trebui sa ţină mai degrabă de comportamentul nostru decât de limbaj. Suntem obişnuiţi cu diferite texte şi formule de exprimare verbală a dragostei, care există din păcate de cele mai multe ori doar pe buze şi lucrul acesta, mai devreme sau mai târziu, devine vizibil. Dragostea se cere a fi dovedită prin fapte şi prin acţiune, nu numai prin declaraţii.

Cum acţionează dragostea? Cum o putem recunoaşte?

Dacă privim în capitolul 13 din 1 Corinteni, vedem ca dragostea este activă atunci când are îndelungă răbdare, este inactivă când se grăbeşte şi lipsește cu desăvârşire când nu mai poate să aştepte. Acest lucru se întâmplă cel mai des tinerilor, astfel că în momentul în care dragostea unui băiat sau a unei fete nu mai poate să aştepte, ai de-a face cu o dragoste care a murit deja. Apostolul Pavel spunea apoi în Efeseni 4:1-2 „…să vă purtaţi în chip vrednic de chemarea pe care aţi primit-o, cu toată smerenia şi blândeţea, cu îndelungă răbdare; îngăduiţi-vă unii pe alţii în dragoste…”. Îngăduinţa creştină este aşadar, expresia dragostei creştine. Adevărul este că suntem intoleranţi cu greşelile altora, pentru că nu iubim, sau iubim, dar până la o anumită limită. Când iubim, ştim să ne îngăduim unii pe alţii dar când nu iubim, vânăm greşelile celuilalt.

 Dragostea este activă când este plină de bunătate, este inactivă când începe să uite, şi lipsește cu desăvârşire când te ignoră. Apostolul Pavel spune în Efeseni 4:32, „fiţi buni unii cu alţii, miloşi şi iertaţi-vă unul pe altul cum v-a iertat şi Dumnezeu pe voi în Hristos”. Bunătatea este abilitatea de împlini nevoile altora în detaliile practice ale vieţii. Dragostea este în definitiv bunătate în acţiune iar bunătatea în acţiune înseamnă ajutor, grijă; mai exact, înseamnă că îţi pasă de celălalt. Ceea ce face farmecul unui om este bunătatea lui. Paradoxal este însă faptul că, de cele mai multe ori, tocmai persoanele despre care pretindem că ne sunt cele mai dragi, beneficiază cel mai puţin de dragostea noastră, pentru că ne vine mult mai uşor să fim buni cu un străin decât cu cel apropiat nouă, ne este mult mai uşor să fim buni şi îngăduitori cu copii altora decât cu proprii noştri copii. Nu este aşadar greşit să începem a aplica dragostea în viaţa noastră prin bunătate, începând chiar din familiile noastre, chiar din biserica noastră şi de ce nu chiar cu vecinii sau colegii noştri.

Dragostea este activă când dăruieşte, este inactivă când face doar schimburi şi lipsește cu desăvârşire când ia totul pentru sine. Dragostea se manifestă într-o relaţie prin dăruire, printr-un spirit de sacrificiu. Dumnezeu a iubit lumea atât de mult încât a dat pe singurul Său Fiu, şi aceasta este cu adevărat dragoste.

Dragostea este activă când acţionează, dând naştere sentimentelor, este inactivă când simte şi nu acţionează sau acţionează fără să simtă şi lipsește cu desăvârşire atunci când nu mai simte nimic şi nici nu mai acţionează. „Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul, suferă totul.” Oamenii maturi spiritual înţeleg că acţiunile determină sentimentele, pe când oamenii lipsiţi de maturitate acţionează sub impulsul sentimentelor. Acţionează şi sentimentele vor veni! A iubi pe fratele tău este poruncă divină şi trebuie să faci ceva pentru lucrul acesta, nu să aştepţi să-ţi vină un sentiment nobil pentru el. Fă ceva bun pentru el, spune-i un cuvânt, dă-i bani dacă are nevoie, ajută-l să-şi repare gardul, ajută-l la o pană de cauciuc, adu-l la biserică, dăruiește-i o Biblie, vorbeşte-i despre Dumnezeu, FĂ CEVA!

Cea mai mare poruncă din Scriptură este să-l iubeşti pe Dumnezeu cu toată inima ta, cu tot sufletul tău, cu toata puterea ta şi pe aproapele tău, ca pe tine însuţi. Dumnezeu a cunoscut puterea dragostei şi a schimbat lumea. Dragostea este necondiţionată şi oamenii au nevoie să fie iubiţi cu atât mai mult cu cât merită mai puţin. Atunci când îl iubeşti pe fratele tău exact atât cât merită, aceasta nu se numeşte dragoste, şi poate fi numită cel mult recunoştinţă. A iubi înseamnă a fi bun, a fi îndelung răbdător, iubire înseamnă în definitiv să semănăm cu Domnul şi Dumnezeul nostru Isus Hristos, care ne-a iubit atât de mult încât şi-a întins mâinile pentru a fi pironite pe cruce pentru noi. Roada Duhului începe cu dragostea, cu iubirea, pentru că dincolo de acestea este ură, este dezbinare, sunt faptele firii pământeşti, este moarte.

Articol preluat de pe http://www.orizonturieterne.ro/alege-sa-reflecti-o-dragoste-activa/

Cartea Romani este “o carte de căpătâi a credinţei creştine, una din operele clasice ale Bibliei!” Citeste-o astazi!

Mai întâi mulţumesc Dumnezeului Meu, prin Isus Hristos, pentru voi toţi, căci credinţa voastră este vestită în toată lumea. Romani 1: 8

Din punct de vedere teologic, cartea Romani este considerată a fi cea mai importantă carte din Noul Testament, având o covârşitoare influenţă asupra celorlalte cărţi din Biblie. Scrierile vechi, cât şi cele contemporane, îi atribuie acestei cărţi convertirea unor personalităţi marcante din istoria creştinismului.   “Astfel, Augustin a fost convertit pe când citea Romani 3: 13 şi 14 (în anul 380 d.Cr.). Reforma Protestantă a fost lansată când Martin Luther a înţeles, în cele din urmă, sensul neprihănirii lui Dumnezeu şi faptul că “cel drept va trăi prin credinţă” (1517). John Wesley a primit siguranţa mântuirii ascultând lectura prefeţei la comentariul scris de Luther asupra cărţii Romani, pe când frecventa serviciile unei biserici moraviene, ce se ţineau într-o casă particulară de pe strada Aldersgate din Londra (1738). John Calvin a scris: “Când cineva a ajuns să înţeleagă această epistolă, a dobândit o cale a înţelegerii întregii Scripturi”. [1] Cartea Romani este “o carte de căpătâi a credinţei creştine, una din operele clasice ale Bibliei. ” [2]

Dorinţa mea este ca acelaşi Duh care i-a călăuzit pe Martin Luther, John Wesley, Augustin, John Calvin şi alţii la Hristos, să vă călăuzească şi pe voi la Hristos, sau pentru a primi o mai bună înţelegere a adevărurilor biblice prezentate de Dumnezeu, prin Pavel, în această carte.

Un exemplu demn de urmat de toţi credincioşii de azi este iniţiat de Pavel chiar din primele versete ale cărţii. El îşi începe scrisoarea către romani evidenţiind aspectele lăudabile cu privire la aceştia. Nu îşi începe lucrarea cu o mustrare sau cu un aspect negativ în ceea ce îi priveşte ci, aşa cum găsim scris în vrs.8, el îi mulţumeşte lui Dumnezeu pentru credinţa lor care, în mod surprinzător probabil pentru zilele noastre, se vestea “în toată lumea.” Se pare că mărturia romanilor era vorbită, sau chiar bărfită,  “în toată lumea”, adică pe tot cuprinsul Imperiului Roman care constituia la acea vreme “toată lumea”, din perspectiva celor care trăiau în zona Mării Mediterane.

Cât de departe ajunge mărturia credinţei tale în Isus? Se răsfrânge ea la “toată lumea”? Probabil că răspunsul multora este nu şi este de înţeles. Cine ar putea avea un impact atât de mare prin mărturia lui încât aceasta să devină cunoscută întregii lumi? Dar cum stau lucrurile cu “lumea” din casa ta? Cum stau lucrurile cu “lumea” din apropierea casei tale, din biserica ta? Asta e “întreaga ta lume”! Spune-ţi mărturia lor, prin vorbe şi mod de viaţă, iar Dumnezeu te va aprecia, aşa cum i-a apreciat pe romani, prin cuvintele lui Pavel. Atât lui, cât şi ţie, Dumnezeu a dat aceeaşi poruncă, acelaşi “har şi apostolie, ca să aducem, pentru numele Lui, la ascultarea credinţei, pe toate Neamurile”( Romani 1:5).

 Nu-L dezamăgi! Du-ţi la îndeplinire chemarea! Adu-i pe oamenii “din lumea ta” la Hristos!


[1] MacDonald, William, Comentar la Noul Testament, CLV- Christliche Literatur- Verbreitung, 1998,  p. 491

[2] MacDonald, Comentar la Noul Testament, p. 492

Nu alerga in viata dupa lucruri de nimic! Poveste inedita despre ceea ce este important in viata!

Cine îşi lucrează câmpul are belşug de pâine, dar cine aleargă după lucrurile de nimic are belşug de sărăcie. Proverbe 28: 19

Un mare pericol al creştinilor sec. XXI este acela de a alerga după lucrurile de nimic, ba chiar de a găsi plăcere şi semnificaţie în acestea. Juli Slattery ne-a adus în atenţie la Conferinţa Naţională a Femeilor de la Cluj 2012 povestea de viaţă a unui astfel de om. Îl vom numi Jim. Se spune despre Jim că, rătăcit fiind fără speranţă în deşert, după mai multe zile a zărit la orizont o luminiţă plăpândă. Apropiindu-se din ce în ce mai mult de această luminită, el s-a aflat faţă în faţă cu un mic sat aşezat sub dunele de nisip şi locuit de o mână de oameni. Aceştia l-au primit în mijlocul lor cu multă dragoste, l-au hrănit şi i-au dat un loc unde să se odihnească. Trezindu-se a doua zi însă, a constatat că uşa camerei  lui este încuiată pe dinafară şi că el nu poate părăsi camera decât cu acordul sătenilor. Cerându-le să îi deschidă uşa, aceştia i-au răspuns că de azi înainte el va fi prizonierul lor şi că va trebui să sape în pereţii de sare ai camerei pentru a căuta aur. Dacă nu va face acest lucru, nu va primi hrană şi apă. Aşa că Jim a început să sape. Au trecut astfel 2 ani.

Într-una din zile, uşa camerei lui se deschide iar înăuntru este aruncată o femeie care primeşte aceleaşi instrucţiuni. Astfel, cei doi au început să sape împreună. Inevitabil, dragostea s-a cuibărit în sufletele lor şi au devenit o bună echipă. Viaţa părea din nou frumoasă în acea cameră întunecoasă dintr-un sat uitat de lume. Dar povestea nu se sfârşeşte aici. O bătaie în uşa camerei lor, făcută de un bărbat necunoscut, le adevereşte faptul că ei pot fi liberi! Tot ce trebuie să facă este să îl urmeze pe acest bărbat şi astfel vor fi scoşi în siguranţă, afară din acel sătuc. Aflaţi sub influenţa primului impuls, ei s-au grăbit înspre uşă dar ceva i-a oprit, pe amândoi. Odată cu părăsirea acelei camere, viaţa lor îşi va relua cursul de altădată. Se vor putea în sfârşit întoarce la familiile lor şi îşi vor putea relua vechile slujbe. Ce minunat! Şi totuşi… ei nu-şi mai doreau acest lucru. Nu vroiau să se despartă unul de celălalt! Ba chiar începuseră să iubească această viaţă trăită în captivitate, săpând după aur, împreună. Astfel că… au refuzat invitaţia bărbatului necunoscut. Au găsit semnificaţie într-un lucru fără semnificaţie. Ce final trist, veţi spune. Ce oameni fără înţelepciune!

 În Biblia Fidelă, o traducere literala noua completata, revizuita si actualizata, aparuta in 2010, acest verset este tradus astfel : Cel ce îşi ară pământul va avea multă pâine, dar cel ce se duce după oameni de nimic va avea destulă sărăcie.  Nu umbla după oameni, circumstanţe sau lucruri de nimic sau fără seminficaţie! Isus este Cel  care dă semnificaţie vieţii tale! Implică-te în acitvităţi care Îi aduc glorie lui Dumnezeu, şi nu Ego-ului tău sau lumii, iar inima ta va găsi semnificaţie în această lume fără semnificaţie!

Nu uita: Isus şi numai El poate da semnificaţie vieţii tale!

 

Intalnire speciala cu femeile la Betel, Radauti! Invitata: Stefania Botez!

In ziua de vineri, 9 noiembrie 2012, in cadrul bisericii Betel din Radauti sunteti invitate sa luati parte la o intalnire speciala cu femeile la care este invitata Stefania Botez. Stefania este psihoterapeut de cuplu si familie, licentiata in Psihologie, trainer-supervizor in asistenta si consiliere pastorala. Este bun specialist, orator si invatator, cu experienta de mai bine de 10 ani in consiliera crestina, dar si membru co-fondator a ACCR (Asociatia Consilierilor Crestini din Romania).

Sunt asteptate la intalnire, incepand cu ora 17, toate femeile care Il iubesc pe Dumnezeu! Va asteptam cu multa dragoste si caldura,

Surorile Bisericii Betel, Radauti.

Sursa: suceavaevanghelica.wordpress.com

Cateva sfaturi despre creşterea copiilor din partea unui tată nereuşit!

Nu sînt un tată bun! Nu prea am avut de unde învăţa. Mama a rămas văduvă la 27 de ani şi nu s-a mai căsătorit. N-am văzut cum trebuie să se poarte un tată faţă de copii, dar am avut fraţi duhovniceşti care s-au ocupat de mine, am văzut mamă, şi am avut har din partea lui Dumnezeu cu o soţie care a crescut într-o casă de 10 copii. A doua din 10. Aspră. Pe lîngă această binecuvîntare unchiul meu, ajuns acum la 92 de ani mi-a fost un fel de înlocuitor de tată în anumite privinţe. Mi-a fost mentor atunci cînd aveam mai multă nevoie de un sfat bun.

Astăzi avem binecuvîntare de copil în biserica noastră. Prea multe nu pot sfătui pentru că eu însumi mai trebuie să învăţ, dar din toţi aceşti ani în care s-au ridicat lîngă noi Neriah  (20) şi Naum (15) am primit cîte ceva şi poate că mi-aş dori ca Dumnezeu să ne mai dea ocazia să o luăm de la capăt acum, după 20 de ani de la naşterea primului copil, dacă nu cu ai noştri, măcar ca bunici.

Iată cîteva gînduri, primiţi-le cu acel complex cerut de situaţie:

1. Iubiţi-vă copiii! Nu-i comparaţi cu alţii (nu sînt vehicolele voastre spre mîndrie), nu-i învinovăţiţi pentru cele ce tot voi le-aţi dat. GEnetica şi-a făcut lucrarea şi Dumnezeu este drept, ne creştem pe noi înşine în oglindă. Dragostea acoperă totul, crede totul, nădăjduieşte totul şi… iată, de ce nu, suferă totul. Acoperiţi ce nu se mai poate schimba şi repara, nădăjduiţi în harul Lui, credeţi în puterea Lui de a naşte din nou şi suferiţi ce este de suferit.

2. Semănaţi-le de mici în inimă Cuvîntul. S-ar putea să se depărteze de Cale, dar …. Cuvîntul Lui nu se va întoarce înapoi fără rod şi apoi Proverbele lui Solomon ne învaţă că trebuie să îi învăţăm pe ai noştri copii de mici calea de urmat. Măcar vor şti la ce să se întoarcă, atunci cînd vor da de roşcove.

Nu vorbiţi de rău biserica în faţa lor. Spun tot aici la “punctul de întoarcere”. Dacă le bîrfiţi Mireasa Domnului şi o urîţiţi în ochii lor, la cine şi cum se vor mai întoarce spre cea urîcioasă pentru voi? Biserica să vă fie scumpă, dragă, cum Îi este Domnului. Dacă îi mulţumesc pentru ceva acum lui Dumnezeu este că le-a pus dragoste copiilor noştri pentru biserica din Aleşd. Este pedeapsă să îi lăsăm acasă. Aici le sînt prietenii, fraţii, surorile, toţi cei dragi.

3. Nu strigaţi şi nu vă enervaţi cu niciun chip. Am crezut uneori că decibelii poartă rost de argumente. Nu! Nu-i întărîtaţi la mînie pe copiii voştri, ne învaţă Apostolul în Efeseni. Copiii la care s-a strigat vor deveni taţi care vor striga, soţi care vor striga, soţii isterice, care vor urla pentru a obţine ceea ce doresc.

4. Arătaţi-le totul prin exemplu. Tot timpul faptele voastre vor fi mai vocale decît vorbele voastre.Nu faceţi ce nu doriţi să facă, faceţi ce aţi dori să plataţi ca obiceiuri şi rit de viaţă în ei.

5. Petreceţi timp cu ei. Dacă regret ceva acum este perioada lungă în care am scris un doctorat care nu se mai termina. Am pierdut ani de nopţi (nu de zile), ani de nopţi în faţa calculatorului în dauna timpului cu darurile Domnului, copiii. Nu este nimic mai important, nici măcar copiii altora. Copiii voştri sînt primii voştri ucenici. Ei ne vor legitima scaunul de învăţătură pentru copiii altora.

6. Nu le daţi copiilor tot ce cer. Nu-i slujiţi pînă la dizolvarea de sine. Vom creşte copii handicapaţi de caracter, dacă le oferim tot ceea ce cer. Nimeni nu le va mai da vreodată tot ce cer şi nimeni nu va acţiona în locul lor. Îi programăm pentru probleme serioase în căsnicie şi le pregătim un calvar ginerilor şi nurorilor noastre, dacă le vom transmite odraslelor noastre faptul că tot timpul va veni cineva în urma lor să spele, să cureţe, să şteargă sau…. cum că atunci cînd ei strigă, totul se rezolvă.

7. Dacă Dumnezeu ne-ar mai da un copil acum, nu l-aş mai da la şcoală. Full stop!

8. Dacă Dumnezeu ar îngădui să mai avem un copil acum, am face la fel ca în cazul primilor doi, Natalia ar sta acasă. Copiii merită o mamă întreagă, nu o mamă second hand. Vă amintiţi? Nu trebuie să le dăm totul! De ce să alergăm pentru două salarii pe care le vom împrăştia pe bone şi drumuri în stînga şi în dreapta? Copiii nu trebuie crescuţi de bunici. Bunicii şi-au făcut datoria cu voi.Vă temeţi de sărăcie? Fiecare copil vine cu o pîine sub braţ, aşa ne-au învăţat bătrînii. Ce am fi avut acum, dacă lucra şi Natalia? Poate că eram mutaţi la o casă şi am fi avut două maşini, nu una, dar am fi avut doi copii crescuţi cu cheia de gît.

9. Nu negociaţi mersul la biserică şi învăţaţi-i pe copii să stea în sanctuar, nu în anexe. Plînsul de copil este emoţie pentru predicator, dar binecuvîntare pentru biserică. Înduraţi copiii la programe. Învăţaţi-i cîntarea şi rugăciunea, postul, lectura sfîntă. Acestea oricine le poate face, fără diplome în teologie. Nu există motiv pentru care un copil să stea acasă şi să nu vină la slujbe în afară de boală gravă.

10. Povestiţi-le minunile Domnului, tot ce-a făcut Domnul pentru voi şi prin Scripturi. Vezi Psalmul 78. Pregătiţi-le viitorul, întorcîndu-vă în trecut cu ei,

11. Dacă este posibil, şi nu trece nimeni prin faţa ferestrei, aruncaţi televizorul în curte. După ce se sparge ecranul, transformaţi-l în coteţ de găini. Va fi mai util pentru copilul crescînd.

12. Internetul, amînaţi-l cît se poate. Jocurile pe computer? Nu-l fac mai deştept. Dacă este ceva acum ce mi-aş dori mult este să stăm la casă, la ţară şi să îmi învăţ copiii să mulgă caprele, să deschidă stupii, să crească găini.

Cam atît! În rest…. Să ne rugăm şi să postim pentru copiii noştri. Am observat că nu fac toate cărţile de pedagogie din biblioteci cît face o zi de post pentru un copil.

Dumnezeu să se îndure şi prin dragostea lui, care acoperă totul, să acopere şi nepriceperea noastră, dar şi hăurile care stau în faţa căilor copiilor noştri. Dumnezeu cu dragoste Lui să le acopere drumul spre iad şi să îi facă să ţopăie pe-un picior de rai!

Şi în final reiau poezia scrisă de Alina Stochici. Iată:

Învățați copiii
cum să stea pe genunchi,
cînd întunericul nopții se strînge.
Se vor ridica de acolo
ca o pădure tînără,
pe care nimic nu o frînge.

Învățați copiii
semnele cerului și ale timpului,
frumusețea Cuvîntului,
Atunci nu se vor mai teme
De puterea adîncului.

Nu-i duceți la marginea prăpăstiei,
să le arătați cît de adîncă e ura,
Așezați-i la marginea cerului,
Să vadă cît de necuprinsă-I Iubirea.

Dacă cerul li se pare pare sus,
povestitiți-le mereu despre Isus.
Dacă sînt triști că se vestejesc florile,
Desenați-le curcubeul cu toate culorile.
Arătați-le cuvintele de iubire
către oameni cum curg
Învățați-i cîntecul
cum se cîntă pe rug.

Sădiți în ei tăria Cuvîntului.
Învățați-i semnele cerului
și ale pămîntului.

Articol scris de Marius Cruceru si postat pe blogul personal. Sursa: citeva-sfaturi-despre-cresterea-copiilor