„Misiunea din Africa, Zambia a reprezentat experienta vietii mele!” Simona Duciuc

fetitaSimona Duciuc (una din surorile mele mai mici)  a vizitat in urma cu cateva zile triburile din Zambia, Africa. „A fost experienta vietii mele!! Dumnezeu e Bun! Intotdeauna El este Bun! A fost o experienta care mi-a schimbat inima si viata! Ii multumesc Lui pentru aceasta oportunitate pe care doresc sa o repet!”, a spus Simona. In aceasta „aventura spirituala” Simona Duciuc a fost insotita de fundatia Smiles din Oradea, fundatie la care lucreaza in calitate de asistent social si translator. Fie ca Dumnezeu sa binecuvanteze aceasta fundatie si lucrarea misionara pe care o desfasoara in Africa, si nu numai. Mai multe detalii desre activitatile si proiectele inedite ale acestei fundatii crestine intituale in mod sugestiv „Zambete” aflati de pe site-ul http://www.asociatiasmiles.ro/. Iata mai jos cateva imagini din aceasta calatorie misionara:

  africa1 africa3 africa4 africa5 africa12 church copii fall fete fetita girls misiune

Silvia Tarniceriu isi cauta rochie de mireasa…

silviatAstăzi m-am oprit din nou la casa Silviei situată la marginea pădurii unde Lidia, soția mea, merge adesea sa caute ciuperci. Ajungând acolo, mi-am îndreptat din nou privirile spre pădure și am văzut ca unele frunze încep sa cadă sau sa-și schimbe culoarea. Stând puțin pe gânduri mi-am adus aminte că pe 29 Septembrie este ziua de naștere a Silviei.

Îmi aduc cu nostalgie aminte de acestă zi când împreună cu toti cei de la CAM sărbătoream ziua Silviei cu delicatele sarmale și mâncăruri românești de la care nu lipseau aromele de usturoi.

Anii au trecut poate mai repede decât suveica țesătorului , mai repede decât aburul care se ridică după o ploaie de vară. Dacă am putea da timpul înapoi ne-am da seama mai bine de minunile Domnului săvârșite în viața Silviei, cât și a noastră.

E greu de descifrat enigmele Bunului nostru Dumnezeu care cu aproape 30 de ani în urmă a hotărât ca țara amișilor și menonițior din statul Ohio, să o adopte pe Silvia, apoi pe Elena, Gicu, Lidia și Cornel.

Prin dragostea bunului nostru prieten și frate în Hristos, Ura Miller am reușit să ne construim case și să le împodobim cu flori și trandafiri. Aleii care leagă casele noastre i-am pus numele Silena Drive iar dragostrea care a legat inimile noastre împreună am numit-o AGAPE.

De-a lungul anilor am încercat fiecare dintre noi să fim o mărturie pentru vecinii și colegii noștri de muncă dar nu știu cât de bine am reusit. În orice caz, de un lucru sunt sigur: nici unul dintre noi nu am reușit să o egalăm pe Silvia în multe privințe. Zâmbetul și umorul Silviei ne înveselea sufletele în orice circumstanță.
De multe ori am răs și am plâns împreună, de multe ori ne-am rugat și am cântat împreună, am mers la Biserică și am ascultat aceeași predică, aceeași cântare și aceeași poezie. În ultimi ani Sivia a fost mai mult plecată decât acasă dar de fiecare dată ne trimitea câte o vedere din Romania, Italia, Spania, Australia sau Noua Zelandă.
După cum stau lururile, în momentul de față Silvia nu mai are timp pentru alte călătorii căci se pregătește de nuntă! Își caută deja rochie de mireasă și papuci pe mărimea ei. Cred că Dumnezeu îi cunoaște din nou măsura și-i cunoaște și adresa unde să-i trimită rochia cea mai frumosă de mireasă, îmodobită cu mărgăritarele smereniei și pocăinței!

Încălțămintea cu siguranță va fi pe măsura credinței Silviei iar culoarea va fi albul imaculat al veșmânului Mirelui ei drag care stă cu mâna întinsă să o ia de braț și să o conducă spre locul mult dorit. Deocamdată nu a fost stabilită exact ziua nunții dar se pare că va fi cât mai curând. Dacă vreți să luați parte la nunta Silviei, faceți-vă rezervările din timp și pergătiți-vă de nuntă!

Gicu Cotleț
9/12/2013

Sursa articol: http://barzilaiendan.wordpress.com/

„Nu credeam ca voi mai trai aceasta zi!”-Silvia Tarniceriu

silvia-tarniceru“Dragii mei, dragi, de pretutindeni!

Slavit sa fie Domnul nostru drag, care ne stie numarul zilelor noastre inainte de a fi trait noi vreouna din ele. Nu credeam ca voi mai trai aceasta zi (pe inserat), ca sa va pot spune din nou din bucuriile si incercarile vietii pe care o traiesc, aici, printre voi. Nici nu mai stiu cand am scris ultima data, dar anii au trecut, Domnul mi-a dat viata, mi-a re-innoit puterile si am pornit din nou la drum. “Ma mai duc acum cat pot” – mi-am zis eu, “si cand nu voi mai putea, voi sta acasa si-mi voi pune “trairile” pe hartie.”

A trecut si cancerul la colon, simtindu-ma din ce in ce mai bine. N-am inteles de ce al doilea cancer si ce vrea Domnul sa-mi spuna? In indelunga Lui rabdare, mi-a redat din nou sanatatea si am crezut ca a fost doar un “Silah” (oprire) din psalmi. “Opreste-te si mai mediteaza! Cauta Fata Mea!” – zice Domnul. M-am obisnuit cu un Dumnezeu care (credeam eu) vrea sa-L slujesc, umbland din loc in loc, vestindu-I Puterea,  Dragostea  si Intelepciunea. Dar dupa alti 2 ani, in 2010, am fost diagnosticata cu “probleme la ficat” : pete mari in crestere rapida.  O ciroza galopanta.

“Doamne acesta este un alt cancer! Al 3 lea cancer? De ce? Ce n-am inteles din celelalte doua?” Domnul m-a cercetat si mi-am dat seama ca El imi dorea moartea, dar nu cea fizica, de cancer, ci cea fireasca: moartea de sine. Eram inca plina de dorinte, pofte, asteptari,  drept la viata, respect, mai multa intelegere si suport in viata mea de persoana singura…  Domnul m-a lasat sa trec prin vai foarte adanci, cu relatii frante si dezamagiri de nedescris. De pe buze am zis ca am iertat, dar in sufletul meu ascundeam resentimente si infrangeri umilitoare… Cui sa i le spun? La cine sa ma plang? Toti ma stiu ca o persoana pozitiva si luptatoare…

Atunci I-am zis Domnului: “Stiu ca nu voi ajunge la tine prin vreun merit al meu, dar daca ma iei acum cu acest cancer, cu starea din sufletul meu, nu cred ca voi avea curajul sa alerg la Tine, sa ma uit in ochii Tai si sa-Ti cad la piept. Spune-mi ce vrei sa fac si voi face, cu orice pret.” Si Domnul, prin Duhul Sau, m-a luminat.

“Silvia! EU vreau sa traiesc in tine, prin tine, si nu vreau ca tu sa mori de cancer ca sa vii la Mine. Vreau mai intai sa mori fata de tine, de eul tau, de dorintele si poftele tale, de pretentiile tale, de mandria ta si asteptarile tale de la oameni… “Eu sunt umbra ta pe mana ta cea dreapta, Eu te pot ajuta si sustine fara nici o conditie sau limita. Increde-te in Mine…!

Asa cum stateam cu fata la pamant, ( in mod fizic), am strigat catre EL si I-am cerut sa ma ajute sa mor fata de tot ce mai este fire si dorinta pacatoasa in mine; de dorinta de a ma vedea razbunata si indreptatita… Si am stat acolo in lacrimi pana am simtit cum Duhul Lui cel Bun si Sfant m-a acoperit si-mi turna pace in suflet si iertare.  Am simtit cum incepe vindecarea mea.

Nu dupa multe zile am simtit dorinta de a implini si ceea ce scrie in Iacov 5 cu privire la bolnavi. Un grup de pastori baptisti, veniti la Conventia din Cleveland, Ohio, mi-au facut ungerea cu bucurie si dupa cateva zile, mergand la medic, mi-a zis ca nu mai am nimic. Nici vorba de ciroza. “Ce-ai facut?” m-a intrebat dl. doctor. “Am facut ce scrie in Sf. Scriptura la Iacov” – i-am raspuns eu. A ridicat bratele in sus, si mi-a raspuns cu bucurie: “esti vindecata, slavit sa fie Domnul! Si eu cred in vindecare divina, etc..”

Am venit acasa de la medic si n-a trecut mult pana m-am hotarat sa ma mai duc o data “acasa” in Romania. Am plecat in August si m-am intors in Ianuarie 2011, dupa ce-am trecut prin Austria, Italia si Spania, impartasind prin biserici si grupuri din biserici de surori si tineri,  martursind despre lucrarile Domnului din viata mea. Nu erau planificate intalnirile dinainte, dar invitatiile veneau una dupa alta.

M-am intors in America dupa jumatate de an si invitatiile au inceput sa curga dintr-un stat in altul. N-am reusit sa ma odihnesc prea bine si am luat-o iar la drum.

Mi-am incarcat masina cu carti si haine de schimb si am luat-o pe coasta de vest din Canada (British Columbia) si pana la San Diego (ma gandeam eu). Dar n-am ajuns decat pana la San Francisco si m-am intors acasa in Ohio. Eram deja prea obosita. Sora Florica Burca a venit sa ma ajute la condus inapoi spre casa.

In iarna aceea, am carat lemne de-afara (ca sa fac economie la gaz), am mai facut treburi pe langa casa, asa ca o femeie singura, ne-indraznind sa apelez la ajutor. Din cand in cand mai venea cate o fam. de menoniti si cu drag imi aduceau lemnele la usa si mai dadeau zapada la o parte.  Pe din-afara aratam foarte bine… Am mai sangerat eu din cand in cand, dar m-am gandit ca e ceva trecator.

Toata vara si pana prin August am avut mereu musafiri. I-am primit pe toti cu mare drag stiind ca sunt ingerii Domnului care ma viziteaza. Dupa ce-au plecat ultimii din cei anuntati, am facut o criza de diabet, fiind aproape in coma. Ambitioasa cum sunt, am crezut ca-i doar oboseala. Numai ca nu era oboseala ci o hemoragie interna aduna acolo nu se stie de cand, dar dupa 3 zile de antibiotice am eliminat cativa litri de sange vechi, negru, greu mirositor, pana cand doctorul de la spitalul local mi-a zis ca dupa analize, ovarele, ficatul si rinichii mei au cedat si de aceea si glicemia mea (diabetul) era asa sus (480).

Domnul a facut inca o minune si la rugaciunea fratilor din Bis. din Cleveland si Akron, precum si a fr. Gug din Tennesee, mi-am revenit. Mi-au pus totusi un drenaj, ca sa se scurga tot ce mai ramasese inlauntrul meu.

Din nou, mi-a venit gandul sa ma mai duc o data acasa. Si am plecat asa cu drenajul dupa mine. La 3 sapt. a cazut tubul si m-am simtit libera sa calatoresc. Prima sapt. am fost cu echipa fr. John Piper la Bucuresti. Dupa plecarea lor, am ramas cu fam. Larry si Alice Agnew si am calagorit impreuna la Bacau, Comanesti, apoi Iasi. Dupa o alta sapt. sau doua ei au plecat si eu am ramas printre ai mei. Am calatorit 3 luni pe la toti ai mei si prin multe biserici impartasind din nou cu frati, surori, tineri si copii din experientele mele cu Domnul.

In Iasi m-am intalnit cu prieteni cu care nu m-am vazut de peste 30 de ani. Acum locuiau in Italia. M-au invitat la ei si m-am dus cand am vazut ca imi platesc si drumul.

Pe la Bistrita m-am intalnit cu altii care locuiau acum in Australia. Din Italia m-am dus in Australia, apoi in Noua Zeelanda si Tasmania, incercand sa-i multumesc pe toti. Dupa 6 luni in Romania am zburat in Italia unde am stat vreo 2 sapt. iar de-acolo in Australia unde am stat in total 5 luni si jumatate mergand si in Noua Zeelanda si Tasmania.

Intr-o noapte tarzie, am simtit ca nu mai pot de obosita, si ca e timpul sa plec spre casa in America. Biletul era de intoarcere in Italia si inapoi in Romania, in primavara gandindu-ma sa-mi continui calatoria raspunzand si la restul de invitatii care au mai venit. Dar nu m-am mai simtit in stare. Am schimbat biletul si am zburat inapoi in America. Cand am ajuns acasa mi-am sarutat patul si I-am multumit Domnului in fiecare camera ptr. tot ce mi-a dat si pentru harul mare de a-L face cunoscut prin marturisirile mele despre lucrarile Lui.

Am stat aprox. 2 sapt. in Los Angeles sa ma odinesc si sa-mi revin. Dar imi era din ce in ce mai rau. M-am mai oprit in Missouri si Illinois sa raspund la 2 invitatii si la sf. lui Mai am ajuns inapoi acasa la mine dupa un an si o luna plecata in lumea larga.

O prietena buna, a trecut la Domnul in 3 sapt. bolnava tot la ficat. Am vazut-o in zilele grele si dupa 2 sapt. am fost s-o conduc pe ultimul drum aici pe pamant. E vorba de Gina Ciufu din Kitchener, Canada.

Am venit acasa si m-am dus si eu la medic sa-mi vad de sanatate. Dupa un CT (Cat Scan) medicul de fam. mi-a zis ca am o tumoare “neoperabila” f. mare la ficat, ciroza si un cheag de sange. Mi-a dat coumadin sa-mi subtieze sangele si dupa 4 zile mi-a pornit o hemoragie furibunda cu cheaguri mari cat palma. Elena m-a dus imediat la urgente si de-acolo la spital in Cleveland, pierzand in 2 reprize, 3 litri de sange. Mi-au dat 6 unitati, ca sa-mi ridice hemoglobina sa-mi poata face mai multe analize.

Va spun pe scurt: hemoragia s-a oprit, dar ei m-au trimis acasa nestiind ce sa-mi mai faca… Rugaciunile au inceput sa curga peste tot pe unde am fost in lume. Mesaje, telefoane, carduri, vizitatori zilnic si in lant.

Pana acum am supravietuit 4 sapt. Am zile bune si zile mai putin bune, ca sa nu spun rele… Stari de voma, crampi, slabiciune multa in trup, dar multa pace si bucurie in suflet. Domnul e mai aproape ca oricand. Sunt gata sa plec, dar sunt si gata sa raman. Mi-s dragi oamenii! Va iubesc pe toti intru Imparatia lui Dumnezeu. Impacati-va cu El si unii cu altii si veti avea pace!

Mi-am gasit in Cuvantul lui Dumnezeu versetul care as vrea sa se implineasca cu privire la mine, din nou:

Ps. 118: 17 ” Nu voi muri! Ci voi trai ca sa povestesc lucrarile Tale!” Abia astept!

Mai am multe lucrari incepute si as vrea sa le duc la capat… Dar daca voia Lui este sa ma duca cu adevarat “acasa” la EL, sunt gata sa alerg, sa-I cad la piept si sa-I aud inima batand de bucurie ca “m-am luptat lupta cea buna, si mi-am ispravit alergarea”.

Va iubesc pe toti si va doresc o apropiere si mai intima de El. Nu mai este mult si “Cel ce vine, va veni!”

P.S. Pe 16 August, voi avea o alta programare la doctorul oncolog. El vrea sa-mi dea o “pilula” care (spunea el) n-are un efect asa de puternic ca si o chimo-terapie. Dar cand m-am uitat pe internet la acest medicament, am vazut ca eu am deja simptomele si efectele secundare pe care le provoca ac. pilula. Nu vreau sa o accept. Ma-ncred in Domnul si am inceput un tratament natural cu sucuri verzi si prafuri. Am mai tot timpul stari de voma si crampi, dar ma simt mai inviorata de cand am inceput cu cruditati.

Rugaciunile voastre imi dau curaj si ma bucur ca si fratii mei au primit viza si vor veni sa ma vada si sa ma ajute cu ce vor putea ei.   Doi dintre ei (Victor cu sotia, Mihaela, si Fanel (Stefan) au ajuns deja. Pe 22 August vor mai veni 5. Vom fi impreuna 8 din 9 care mai traim. Fratele cel mai mare este si el slabit si nu mai poate circula asa de departe.

Va imbratisez cu mult drag. Sper sa va mai scriu din cand in cand, ca sa stiti si voi ca Domnul e in control si raspunde rugaciunilor voastre.

Cu mult drag,

Silvia Tarniceriu”

Articol preluat de pe blogul Silviei Tarniceriu: http://mamilila.wordpress.com/

„Asteptarea placuta lui Dumnezeu”-marturia extraordinara a unei tinere al carei suflet se inalta la Ceruri, desi trupul cedeaza!

projectoCristianRevista5projectoCristianRevista6emiliaEmilia Dan este o tanara care face parte din biserica Elim, Lisabona (Portugalia). Am avut ocazia sa o cunosc in timpul lucrarii pe care, prin harul lui Dumnezeu, am desfasurat-o acolo si anume: prima conferinta „Fii o femeie care muta muntii”. Emilia m-a impresionat prin atitudinea ei, prin dragostea pe care o are pentru Mantuitorul ei drag, dar si prin puterea de a astepta ziua biruintei!! Sa ne rugam impreuna pentru ea! Fie ca Dumnezeu sa o tina mereu in harul Lui!! Niciun loc din aceasta lume nu este mai bun decat ramanerea in harul Lui!! Oricat de greu ne-ar fi, daca ramanem in harul LUi, atunci suntem in cel mai binecuvantat loc din lume! Totodata, oricat de bine ne-ar fi, daca suntem inafara harului si voii lui Dumnezeu, atunci suntem in cel mai nenorocit loc in care ne putem afla!! Ajuta-ne Doamne sa ramanem mereu in harul si voia Ta!! Articolul a fost scris de Emilia Dan si a fost publicat in ultimul numar al revistei pentru femei „E vremea ta” , o revista titrata in Portugalia, editor: Florica Maran.

Melodia de mai jos a fost o incurajare pentru mine atunci cand am trecut prin momente grele: 

Cred in Tine!!

https://www.youtube.com/watch?v=3_sus5YSp00

Meggan Murkli – o inimă frântă ce a fost reîntregită!

meganMeggan Murkli este una dintre fetele cu adevărat puse deoparte pentru El. În urmă cu câţiva ani a fost în oraşul meu şi nu am ştiut de asta, dar am aflat mai târziu din fotografiile pe care le-a postat pe internet. Am luat legătura cu ea şi am rămas impresionată de dragostea autentică pe care i-o poartă Singurului Iubit. Meggan avea multe planuri pentru viaţa ei. La vârsta de 14 ani visa să devină o jurnalistă şi dorea asta cu înflăcărare. Dar Domnul avea alte planuri pentru viaţa ei. Peste ceva timp El i-a scos în cale doi fraţi din Bucureşti ce au fost scoşi din România şi duşi în State, neştiind prea multă engleză. Ea a fost cea care i-a învăţat limba engleză, şi odată cu predarea acestei limbi a învăţat şi ea despre cultura ţării lor. “Dumnezeu i-a folosit pe aceşti doi oameni ca să-mi deschidă inima şi să-mi arate cum L-am uitat în toate planurile mele.”, mi-a scris Meggan. La 16 ani a găsit o biserică română în oraşul ei şi a început să meargă acolo. A citit toate cărţile din bibliotecă despre Europa Estică şi a început să înveţe limbă română. Interesul faţă de România creştea şi Meggan şi-a dat seama că Dumnezeu o atrăgea înspre El, o curta asemeni unui tânăr îndrăgostit. El  îi cerea să-i încredinţeze toate planurile Lui şi să se încreadă în El, ascultând moment de moment vocea Sa.

Nu prea a înţeles ce însemna asta, dar a realizat că El a pus în inima ei ţara noastră pentru un motiv anume. În următorii doi ani din viaţa ei, Meggan a cunoscut cât mai mulţi români şi chiar a călătorit în România de câteva ori. În tot acest timp, şi-a dat seama că El îi insufla în inimă o pasiune pentru România şi că dorea să Se folosească de viaţa ei pentru a influenţa copii orfani şi oamenii abandonaţi. În anii de colegiu, Meggan a întâlnit un tânăr alături de care a petrecut multe ore rugându-se, împărtăşindu-şi unuia altuia ceea ce Dumnezeu îi învăţa. Au început o relaţie. S-au logodit. Amândoi au fost ezitanţi privind începerea unei relaţii, deoarece inima lui Meggan era în România şi nu ar fi făcut niciun compromis! Ştia până în adâncul sufletului ei că El o dorea acolo şi nu ar fi renunţat la asta pentru nimeni în lume. Relaţia lor a fost una frumoasă, plină de momente magice şi plimbări lungi în care nu se săturau de a mai vorbi unul cu celălalt. Dar… cu un an în urmă acelaşi bărbat pe care ea l-a iubit şi pe care-l credea alesul, a decis să o părăsească.

Printre motivele pe care i le-a înşiruit, cel mai tare l-a indignat încredinţarea ei absolută că Dumnezeu o dorea în România. Ea a trebuit să ia o decizie crucială, care i-ar fi influenţat viaţa pentru totdeauna. Fie renunţa la a mai crede că Dumnezeu o dorea în România şi rămânea logodită cu acel om, fie îl lăsa să plece, chiar dacă asta i-ar fi frânt inima, şi continua să creadă că Domnul o dorea acolo. A avut de ales între Isus Hristos şi acel bărbat chipeş. Ea L-a ales pe Isus.
Eu am rugat-o să-mi povestească despre frumoasa ei poveste de dragoste cu acel bărbat deoarece văzusem un video cu ei doi şi îmi place să aud persoane îndrăgostite povestindu-mi cât de minunată e povestea lor. Meggan mi-a răspuns: “S-ar putea să fie ceea nu te aştepţi!”
Aşa a fost. Nu m-am aşteptat ca ea să-mi spună că acel tânăr a părăsit-o, că relaţia lor a luat sfârşit. Aş fi vrut să aud povestea lor de dragoste, dar ceea ce ea mi-a spus m-a făcut să izbucnesc în lacrimi.. de bucurie.

Ea a început să-mi scrie, asemeni unei fete îndrăgostite, despre cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor. Mi-a spus despre Isus. A suferit din cauza acelui om? Cu siguranţă! Câteva luni nu a simţit decât o durere lăuntrică şi agonie, dar mi-a spus cu încredere că nu ar mai schimba asta! Isus a învăţat-o lecţia ascultării prin intermediul acelei relaţii. “Nu L-aş da pe Isus pentru lumea întreagă. Şi înainte de asta- aş fi spus că EL este îndeajuns pentru mine, şi ştiu că aşa ar fi fost- dar până nu e totul înlăturat, abilitatea Lui de a ne satisface inimile este estompată. Şi acum pot sta liniştită în promisiunile Sale şi mă pot odihni lângă El, şi mă pot bucura de felul în care EL lucrează toate lucrurile din viaţa noastră pentru binele nostru, spre gloria Sa.” A fost greu pentru Meggan să-l vadă pe fostul logodnic plecând din viaţa ei pentru că  a trăit atâtea momente frumoase cu el, s-au rugat pentru relaţia lor ore întregi şi amintirile persistau în mintea ei, făcând ca durerea să fie şi mai adâncă. “Dar ştiu ceva sigur- el nu se compară cu Isus al meu!”

megan1Peste o lună şi ceva, Meggan va veni în România şi va sta aici timp de 6 luni în care va face parteneriat cu “Asociaţia Agape” din Oradea, care se ocupă de tinerele orfane şi abandonate, îndreptându-le spre Hristos. Povestea lui Meggan este una extraordinară deoarece mie mi-a demonstrat că Isus este mai presus de o poveste de dragoste pământească. El este mai mult decât îndeajuns, fie că eşti singură sau căsătorită. Chiar dacă am întâlni cel mai minunat bărbat din lume, el nu s-ar compara cu Cel ce a murit pentru noi. Fetelor, nu-L daţi pe Isus pentru un om. El merită toată inima voastră, nu doar bucăţi frânte din ea. Prin harul Său, anul acesta voi avea binecuvântarea să o cunosc personal pe Meggan.

Aşa cum Meggan mi-a spus:
“El este acela care ajunge în locurile murdare, urâte, complicate- în toată goliciunea mea- 
      şi mă acoperă cu tandreţe cu har peste har. El este Protectorul meu şi Apărătorul meu, 
       şi nu mai îmi este teamă atunci când sunt în mâna Lui care poartă găurile cuielor. El
       merge înaintea şi în faţa mea şi este întotdeauna lângă mine. Nu este niciun moment în
      care să simt că El a plecat de lângă mine, dar în orice moment simt cum El mă iubeşte,
       cum Îi pasă de mine, cum este atent la nevoile mele şi face ca dorinţele inimii mele să
      fie împlinite. El este Acela care mă ajută să-mi iubesc vrăjmaşii, să sparg zidurile mândriei
     şi a păcatului, să merg în locurile întunecate unde există durere, să umblu prin credinţă şi să
     trăiesc în har. El este BUCURIA mea ce nu poate fi clătinată, RĂSPLATA mea veşnică, TĂRIA mea şi SIGURANŢA mea.

   El este cuprinsul inimii mele şi satisfacţia sufletului meu, iar în El am toate lucrurile!”

Articol preluat de pe: http://crestintotal.ro/

“Ce nume i-ai da copilului tău nenăscut?” – documentar emotionant despre avort!

Ce nume i-ai da copilului tau nenascut-horz

“Ce nume i-ai da copilului tău nenăscut” este un documentar realizat de Ioan Ciobotă care  a primit  Premiul ORGANIZAȚIEI NAȚIUNILOR UNITE – ONU – pentru jurnalism radio în Romania pe anul 2005. Premiul a fost înmânat la Sala Palatului din București de Ambasadoarea ONU în Romania, cu un mesaj din partea Secretarului General al ONU – excelența sa Kofi Annan.

Ce nume i-ai da copilului tau nenascut? Te invit sa asculti un interviu emotionant despre avort realizat de Nelu Ciobota, redactor-crainic la radio Vocea Evangheliei Timisoara.

Avort 1

Avort 2

Avort 3

Avort 4

Avort 5

Ce nume i-ai da copilului – document

Sursa articol: http://www.rvesv.ro/

Puteti asculta Radio Vocea Evangheliei Timisoara dand clic aici: http://www.rve-timisoara.ro/

DACA SUPRAVIETUIESTI, TREBUIE SA ITI AMINTESTI CA TE IUBESC!

japan

Aceasta este o poveste despre sacrificiul unei mame în timpul cutremurului din Japonia.

După ce cutremurul a luat sfârsit, iar salvatorii au ajuns la ruinele casei acestei femei, au zărit trupul ei printre fisurile unui zid. Li s-a părut ciudat când au văzut femeia stând pe genunchi ca și cum s-ar ruga: trupul ei era aplecat în fața cu mâinile sprijinite de un obiect. Cu greu, liderul echipei de salvare a ajuns la trupul femeii sperând să mai fie încă în viață, dar trupul rece și rigid al acesteia l-au făcut pe acesta să înțeleagă că femeia nu supraviețuise. Atât liderul, cât și restul echipei au părăsit casa continuând operațiunile de salvare a supraviețuitorilor. Totuși, din unele motive, liderul echipei a fost îndemnat de propria sa conștiință să se întoarcă la casa femeii decedate.
Din nou, el a îngenunchiat, încercând să ajungă la trupul ei. Dintr-o dată a strigat cu entuziasm: “Un copil! Aici este un copil!”
Întreaga echipa a lucrat împreună pentru a scoate copilașul din ruine. Era un băiețel de 3 luni, înfășurat într-o pătură, care a fost protejat de corpul mamei sale. Evident, femeia a făcut un sacrificiu enorm pentru a-și salva fiul. În momentul în care a început cutremurul iar casa s-a prăbușit, ea și-a folosit corpul pentru a face un paravan care sa-i protejeze fiul. Când a fost găsit, băiețelul încă dormea liniștit. Medicul care a preluat copilul pentru a-l examina, a găsit în brațele micuțului un telefon mobil care avea următorul text pe ecran: “Daca supravietuiesti, trebuie sa iti amintesti ca te iubesc!” Acest telefon a fost trecut din mână în mână, iar toți cei care au citit mesajul au început să plângă. Asta este dragostea adevărată a unei mame pentru copilul sau.

Articol preluat de pe site-ul www.deneclintit.com

Felul in care tu te vezi, va influenta ceea ce vei deveni!DREAM BIG!!

dreamerSe pare ca noi avem de cele mai multe ori despre noi insine pareri mai joase decat au cei din jur despre noi. Cum e posibil asa ceva? Cum se face ca cei din jur ne vad mai frumosi, mai capabili in realizarea anumitor proiecte, mai buni, mai curajosi, mai intelepti etc. De ce noi avem pareri mai joase despre sine decat ar trebui? Ce se afla in spatele acestui dureros adevar?

Am fost uimita sa constat in anumite momente ale vietii faptul ca cei din jur ma vedeau foarte diferit decat ma vedeam eu… Dar stiti ce era minunat?? Ei ma vedeau mult mai frumos decat ma vedeam eu in realitate si m-am intrebat de ce? De ce avem pareri joase despre noi insine? Noi suntem insasi copiii lui Dumnezeu, suntem inzestrati cu cele mai frumoase calitati divine asadar trebuie doar sa le punem in practica, sa luptam ca binele sa biruiasca raul iar astfel, parerea despre noi insine sa creasca spre un nou nivel.

Nimic nu e ceea ce pare! Tu nu esti ceea ce ai tu uneori impresia ca esti: un vas lipsit de importanta pe care nu-l doreste nimeni, un suflet chinuit de sentimentul de vinovatie ca iar a intristat fata lui Dumnezeu, o femeie sleita de putere si energie care ridica tonul pentru a se face ascultata de copii. Da!!Acestea sunt realtati din viata ta,dar nu te lasa doborata din cauza lor. In ochii lui Dumnezeu, care e ingaduitor cu defectele noastre, tu esti mult mai mult de atat: Tu esti un vas de portelan, tu esti o fiica a cerului, tu esti printesa si mireasa lui Isus, tu esti copilul lui Dumnezeu  pe care nu l-ar putea parasi niciodata, orice s-ar intampla.

Tu esti mult mai mult decat ai tu impresia.Da!!Ne luptam in fiecare zi cu atacurile celui rau si de ce sa nu recunoastem, de multe ori suntem invinse. Insa stiti ce e minunat dragi fete, femei, sotii si mame? In ochii lui Dumnezeu suntem biruitoare pentru ca am mai urcat o treapta, am mai inaintat cu un pas, am mai facut o rugaciune in care ne-am cerut iertare cu lacrimi si putere pentru a birui data viitoare!! Si mai multa putere vom primi, fiti sigure de asta. Nimic nu este esec… ci totul este un pas facut inainte, este oportunitatea unui nou inceput!!

Nu uitati!!Daca noi suntem mai mult decat credem in ochii lumii…atunci, cu siguranta, suntem mai mult decat credem in ochii lui Dumnezeu!!Sa nu avem insa pareri prea inalte despre noi, dar nici sa nu cadem sub sentimentul de vinovatie si sa nu ne mai ridicam. Cel neprihanit de 7 ori cade si se ridica!!!Asadar, oricare ai fi, ridica-te!!Dumnezeu e de partea ta mai mult decat crezi si vrea sa te foloseasca in lucrarea Lui mai minunat decat ai visat!! Crede ca esti un vas de portelan in mana lui Dumnezeu si nu o farfurie de unica folosinta, lipsita de importanta, gata oricand sa fie aruncata afara. Parerea despre tine insati va influenta parerea pe care o au cei din jur despre tine. Respecta-te si vei fi respectat(a)!!

„Era o zi in care ploua, dar simteam ca cerul plange pentru durerea ce va urma sa se cuibareasca in inima mea si in familia mea.” Poveste de viata: Ana Mateas!

anamateasMa numesc Ana, si in cateva randuri as vrea sa spun povestea vietii mele. Dar am o rugaminte, nu vreau altceva decat sa o luati ca pe o marturie, nu ca o lauda. Eu nu am cu ce sa ma laud, decat cu Dumnezeul meu Atotputernic. Multi stiu povestea mea, dar nu in totalitate, si mi s-a cerut daca as putea sa spun in mai multe detalii despre viata mea, si am s-o fac cu bucurie doar pentru faptul ca imi doresc ca Dumnezeu sa se foloseasca de marturia vietii mele, si sa lucreze la inimile celorlalti, si sa ii intareasca in vremuri ce-or veni.
Acum 18 ani, am venit pe lume, eram primul copil din familie, insa durerea si-a pus puternic amprenta asupra inimilor parintilor mei pentru ca ma nascusem cu un handicap foarte grav, iar medicii nu imi dadeau nici o sansa. Spuneau ca nu voi trai mai mult de 24 de ore, insa am avut puterea Lui si am luptat, iar El mi-a dat harul sa traiesc. Am inceput sa cresc ca orice copil, insa la varsta de 3 ani a fost primul meu conctact cu Dumnezeu… desi era o varsta destul de mica, vroiam un singur raspuns la intrebarea mea. M-am asezat pe pat, si ma uitasem trista la piciorusele mele, stiam ca viata mea nu e ca si a celorlalti copii, si asa cum eram, cat de mica eram, l-am intrebat pe Dumnezeu: „Doamne, de ce m-ai lasat asa? Spune-mi Tu mie, de ce? Cand imi amintesc si acum de acea amintire trista nu pot sa nu ma intristez, desi acum am un raspuns la toate intrebarile mele. Cu timpul incepusem sa-mi accept dizabilitatea, ma simteam iubita de fratiorii mei, de parintii mei, si iubeam viata foarte mult:) Totul a decurs bine in viata mea, am fost crescuta intr-o casa in care seara de seara era plina de frati si surori, in fiecare zi doar rugaciune, ce era mai minunat decat sa vezi cum Dumnezeu schimba vieti? Am vazut minuni, stiam ca odata, intr-o zi o sa pot merge si eu:) Insa, intr-o zi totul parca s-a oprit pe loc, parca viata nu dorea sa mai continue pentru mine si pentru familia mea.
Era o zi in care ploua, dar simteam ca cerul plange pentru durerea ce va urma sa se cuibareasca in inima mea si in familia mea. Era o zi de duminica , si am mers la biserica cu bunica mea, in biserica incepuse sa imi apara in fata ochilor o imagine cu un sicriu negru, iar apoi a mai aparut inca un sicriu mic, si ploua mereu peste acele sicrie. Nu stiam ce se intampla, dar incepuse sa imi fie frica, stiam ca tatal meu si cu unul din cei doi fratiori erau plecati in oras. Eram pregatita sa cant, si dintr-odata incepusem sa cant o alta melodie, nu cea pe care o pregatisem eu. Si chiar si acea melodie prevestea ce va veni, si versurile erau cam asa: „nu dispera cand esti lovit, si mergi plangand pe cale…” Nu stiam ca acea imagine ce imi aparea in fata ochilor, defapt era o vedenie, o instiintare de la Dumnezeu, desi aveam doar 11 ani. Am ajuns acasa, si nu i-am zis nimic mamei, dar nu au trecut decat maxim 30 de minute, si am auzit-o pe mama plangand… nu pot descrie durerea aceea desi inca o mai simt… a venit si mi-a spus: „Ana, tatal tau a avut un accident!” Cand am auzit acel cuvinte, am simtit ca pamantul se clatina sub picioarele mele, si cerul parca cadea de-asupra mea… imi amintisem acea vedenie pe care am avut-o si ii spusesem mamei, iar mama nu a reusit sa spuna nimic, ci doar atat: „sunt sigura ca sunt morti.” Mama plecase la locul unde s-a petrecut tragedia, iar eu ramasesem acasa cu fratiorul cel mic si cu bunica.(tatal meu mersese spre Oradea impreuna cu fratele meu, si cu inca doua persoane, iar in drum spre oras, a venit din contrasens un Seat care s-a lansat in depasire fortata si s-a izbit frontal de masina in care era tatal si fratele meu). Vedeam cum toti veneau imbracati in negru, si imi spuneau: „Ana, nu mai plange. Tati o sa vina in curand acasa.” Dar in inima mea stiam ca el deja plecase ACASA, sa fie cu Dumnezeu. Eram revoltata pe ei, pentru ca ma minteau, si eu stiam adevarul si le-am spus printre lacrimi: „Eu stiu ca tati a murit”…
Fratele meu era in spital, era cel mai grav ranit dintre toti, avand cutia craniana sparta, si maxilarul rupt, era in coma si medicii ii dadeau sanse mici. Tot ce il mai tinea in viata erau aparatele, si speram ca Dumnezeu sa faca o minune sa se trezeasca din coma, dar a doua zi, seara, s-a stins si el.. avea doar 10 ani, un inger nevinovat. NU am inteles de ce s-a abatut asupra familiei mele aceasta nenorocire. Dar primii doi ani fara tata si fara fratele meu au fost extrem de grei. Numai Dumnezeu ne-a ajutat sa putem trece peste aceasta durere, insa mamei i-a fost cel mai greu, ea cazuse intr-o depresie puternica dupa un an… imi era atat de frica ca o voi pierde si pe ea, o luna de zile nu s-a mai putut ridica din pat, plangea incontinuu, imi era si frica sa ma uit in ochii ei atat de tristi. Dar, cu Dumnezeu toate au trecut, am invatat sa ma bucur de tot, pentru ca sunt o mie de motive ca sa pot zambi.
Dumnezeu mi-a binecuvantat familia intr-un mod aparte, intr-un mod atat de minunat… Mama mea s-a recasatorit, si am simtit ca din nou am o familie intregita. Ma simt extrem de fericita, sa stiu ca am o mama, un tata, un frate care ma iubesc si ma accepta asa cum sunt. Acum, am 18 ani, si sa stiti ca la fel ca toti adolescentii intampin probleme, intristari, si esecuri in drumul meu. Desi am o dizabilitate, Dumnezeu mi-a daruit harul sa ma pot descurca singura, sa nu depind de nimeni, ci doar de Dumnezeul meu:). Suferinta din viata mea, a fost cea mai buna lectie pentru a deveni ceea ce sunt acum, mi-a dat curajul sa spun cu tarie tuturor despre faptul ca eu am un Dumnezeu cum altul nu-i in lumea asta. Desi nu pot merge, decat cu carje,sau cu scaunul cu rotile, eu cred in minuni. Cred ca intr-o zi El ma poate vindeca, cred cu tarie lucrul acesta, iar daca El nu o va face, sunt sigura ca acolo sus in cer, o sa am aripi sa pot zbura. Multi imi spun ce frumos ar fi sa fiu un om normal, dar oameni buni: eu sunt un om normal… prin faptul ca multi medici au vrut sa ma opereze sau sa imi dea anumite tratamente, si nu era posibil, prin asta am inteles un lucru:) Daca El mi-a dat dizabilitatea aceasta, pentru El e un lucru perfect, si nu am nici un drept ca sa modific eu ceva. Pentru mine e cel mai minunat dar prin care El ma face sa pot sta cu adevarat pe calea dreapta. Am spus doar o mica parte din viata mea, si sunt constienta de faptul ca daca toate aceste lucruri nu se intamplau in viata mea, atunci nu eram ceea ce sunt azi. El m-a trecut prin durere doar ca sa ma poata transforma in ceva mai viu pentru El, iar eu sunt asa de fericita si binecuvantata. Nu ma plang de nimic, pentru ca nu am de ce. Iar daca tu ca om te plangi doar pentru ca ai nasul stramb, da-mi voie sa-ti spun, eu am picioarele greu de descris in cuvinte, dar sunt cea mai fericita.
Tu, esti cel mai frumos in ochii Lui, asa cum esti. Nu modifica ceea ce e facut de Mainile Lui, pentru ca tot ce face El e perfect. Daca acum in adolescenta intampini probleme, nu te lasa biruit de ele, biruiestele tu pe ele. Crede ca El iti poate fi de ajutor. Stiu cum e sa suferi din anumite puncte de vedere in adolescenta asta, si vreau sa stiti ca nimeni nu e scutit. Toti avem de suferit, altfel nu am fi ce suntem acum. Daca simti ca ai pierdut tot, doar pentru ca prietenul sau prietena te-a parasit, ce sa zic eu care mi-am pierdut tatal si fratele? Dar stiu ca intr-o zi ii voi vedea din nou, si simt ca am castigat o comoara de pret in inima mea. La fel e si pentru tine, nu pierzi nimic cand cineva te paraseste, pierzi insa totul atunci cand uiti de Dumnezeu si de iubirea Lui nemarginita. Tineri dragi, zambiti, aveti atatea motive sa fiti fericiti. Pentru mine, handicapul meu e un motiv imens de bucurie, pentru ca asa ma simt cea mai binecuvantata fiinta de pe pamant. Iar voi care sunteti fara defecte ar trebui sa fiti si mai fericiti:) Tot ce am scris, am facut-o cu scopul ca sa intelegeti iubirea Lui Dumnezeu, sa intelegeti ca El nu va trece prin suferinta ca sa va doboare, ci ca sa va ridice. Sa intelegeti ca viata merita traita, ca aveti milioane de motive sa fiti fericiti. Fiti binecuvantati:)

 — with Ana Mateas.ana2

481442_446972928685681_1076893871_n

Dragostea invinge!!Povestea de viata a unui cuplu!

cupluSunt  multe căsnicii care arată foarte bine pe dinafară, ai impresia că cei doi soți trăiesc o poveste de dragoste ca în filme… dar în interior sunt munți de amărăciune, singurătate, o prăpastie care se adăncește din ce în ce mai mult între cei doi. Văd asta de multe ori în jurul meu și ce mă surprinde cel mai tare este că o văd chiar și între copiii Lui Dumnezeu.

Vreau să vă îndemn, de această dată, să luptați cu armele iubirii pentru căsnicia voastră, să nu renunțați nici o clipă la ceea ce ați construit împreună, la visele voastre și la ceea ce a unit Dumnezeu. Luptați-vă lupta cea bună și biruiți răul prin bine, ne învață Scriptura. Și da, este posibil, dacă vreți asta cu adevărat. Dacă luam decizia să luptăm și să câștigăm pentru casa noastră, pentru relația noastră, pentru copiii nostri, Dumnezeu ne va da putere și înțelepciune, ne va ghida și vom fi cu adevărat învingători. Oare nu spune Cuvântul că suntem mai mult decât biruitori prin Isus Christos și că Cel ce este în noi este mai puternic decât cel ce este în lume? “Nu vă temeți!” ne spune Tatăl nostru, “Eu sunt cu voi!”.
E ușor să-i încurajezi pe alții, veți zice, când tu nu treci prin momente dificile și totul e frumos. Dar tocmai de aceea vă încurajez și vă scriu despre asta, pentru că și eu am trecut prin momente grele, de disperare, când credeam că nu mai rezist, că totul e pierdut, am avut chiar gânduri de suicid. Am trecut cu soțul meu prin tot felul de etape, prin tot felul de lupte și clipe de deznădejde…

Totul a început foarte frumos, ca- n povești, cu o iubire plină de pasiune și momente de vis. Atunci nu aveam nici unul o relație cu Dumnezeu, nu Îl cunoșteam decât la suprafață. E surprinzator cum a lucrat Dumnezeu în viețile noastre, cum ne-a condus spre El, câtă răbdare și iubire a avut pentru noi doi. E foarte mult de povestit și cred că mi-ar trebui foarte mult spațiu să desfășor toată povestea și mărturia noastră. Ceea ce vreau să vă spun, este că nimic nu poate dura sau funcționa fără Dumnezeu. Așa și noi…credeam că trăim cea mai frumoasă poveste de dragoste, mai frumoasă ca în filme, dar printre momentele minunate erau presărate certuri, dispute, gelozii, reproșuri…apoi împăcări, pasiune, declarații de dragoste…și iar certuri, scandaluri, depresii, mandrie, egoism…  Și totusi, Dumnezeu avea ceva mareț pregătit pentru noi și nu a îngăduit ca noi să ne despărțim, deși de atătea ori am plecat de acasă cu bagajele. Era ceva care ne aducea întotdeauna înapoi împreună, o dragoste mult mai mare decât se poate explica în cuvinte, era dragostea Lui Dumnezeu pentru noi, o dragoste greu de imaginat cu mintea omenească. Și ne-am căsătorit, după ce am fost la un pas de anularea nunții. Soțul meu Îl primise deja pe Domnul în inima și viața lui, am urmat și eu la un interval de timp…dar să nu vă imaginați că totul s-a rezolvat și căsnicia noastră a devenit una de vis. Au început alte lupte, alte certuri , diavolul ne bombarda cu atacuri și noi încă nu știam cum să luptăm cu armele din dotare, aveam nevoie de mai multă credință, de mai multă pocăință. Cu cât Îl cunoșteam mai bine pe Dumnezeu, cu cât Îl lăsam pe El să lucreze în viețile și inimile noastre, cu atât vedeam schimbări mai mari și vedeam că lucrurile se rezolva. Cu cât am început să ne predăm fiecare colțișor al ființei Lui Dumnezeu, cu cât stăruiam mai mult la Cuvântul și dragostea Lui, cu atât transformarea nostră era una reală, vizibilă și aducătoare de bucurie! Dar cel mai important a fost că nimeni și nimic nu ne-a despărțit de dragostea Lui Dumnezeu care ne-a ținut în viață, care ne-a dat alinare și ne-a scos din toate stările alea de depresie, nemulțumire, amărăciune și minciuni ale celui rău.

Nu vă lăsați copleșiți de nemulțumire, de șoaptele celui rău care vine să vă atace mintea și să strice ceea ce e frumos!!! Căsătoria a fost ideea Lui Dumnezeu și e clar de ce nu îi place celui rău și de ce dă bătălii așa de mari să strice căsniciile. Dumnezeu urăște despărțirile, este deci împotriva divorțului, Dumnezeu vrea unitate sfântă, a creat căsătoria să ne bucurăm de ea și în ea, să fim o completare unul pentru celălalt și să trăim în armonie! Rugați- vă tot timpul pentru căsniciile voastre, pentru soții sau soțiile voastre, pentru copiii vostri, pentru pace și armonie în casă și familia voastră…și nu-l  lăsați pe cel rău să strice ceea ce Dumnezeu a făcut, alegeți să rămâneți în căsnicie la bine și la greu, așa cum ați făcut legământ înaintea Lui, alegeți să Îl credeți pe Tatăl vostru care vă iubește și vă vrea doar binele. Umpleți-vă de Cuvânt ca să puteți lupta lupta cea bună și să biruiți răul prin bine. Eu sunt un exemplu că Dumnezeu face minuni, că Dumnezeu poate răsturna situații nefavorabile și poate transforma inimi radical!! El schimbă tristețea în bucurie și dacă a făcut minuni în căsnicia mea , sigur poate face la fel și în a ta! “El e păstorul nostru și ne povățuiește pe cărări drepte, din pricina Numelui  Său. Da, fericirea și îndurarea ne vor însoți în toate zilele vieților noastre”.

Fiți binecuvântați și nu uitați, dragostea învinge!!!

Articol preluat de pe http://www.flacarainchinarii.ro/despre-dragoste/dragostea-invinge-2-15251