

Potrivire în cer sau nu, dar cartea „Femeia condusã de promisiuni”- o colecție de promisiuni regale pentru tine- a fost achiziționatã pentru prima datã cu coroane daneze! Primele exemplare ale cãrții proaspãt ieşite de sub tipar, au fost cumpãrate în Danemarca cu prețul unor coroane. Participantele la conferința „Promisiuni nespus de mari şi scumpe”, de la biserica românã evanghelicã din Copenhaga, au arãtat un mare interes pentru carte şi pentru a cunoaşte cât mai bine care sunt promisiunile lui Dumnezeu, atât pentru viața de pe pãmânt, cât mai ales pentru cea din cer!
Fie ca toate sã moşteneascã aceste divine şi de neînchipuit promisiuni!