Am obosit sã rãspund rãului cu bine şi sã primesc în schimb rãutate, urã şi dispreț…
Am obosit sã zâmbesc celui care îmi vrea rãul…
Am obosit sã fiu sprijin, sã.mi pese de cei din jur, sã ajut şi sã încurajez şi lor sã nu le pese.
Am obosit sã rabd vorbele rele care lovesc adânc în sufletu.mi sensibil… Uneori simt cã mã prãbuşesc sub ele! Nu sunt puternicã tot timpul. Mi.aş dori sã fiu! Am momente când sunt slabã şi nu mai pot îndura…De ce e lumea atât de rea?
Am obosit…
Cu toate acestea, nu e timp pentru asta! Nu.mi pot permite sã obosesc şi sã mã opresc pentru a.mi lega rãnile, tocmai acum când lupta e tot mai înverşunatã. Nu pot obosi, nu pot da înapoi! Dumnezeu nu la asta m.a chemat! El m.a chemat la sfințenie, bunãtate şi dragoste. Oricât de nedreaptã ar fi lumea, eu trebuie sã fiu dreaptã: fațã de Dumnezeu, dar şi fațã de mine. Voi alege binele pentru cã aşa e corect şi pentru cã asta sunt! Eu nu voi putea fi ca ei. Nu vreau sã fiu ca ei!
Doamne, vindecã Tu inima rãnitã de rãutate şi pune în ea o dragoste ca dragostea Ta! Ajutã.mã sã iubesc cu o dragoste ca dragostea Ta! Voi putea doar dacã Tu mã ajuți…
Şi dã.mi noi puteri în sufletul obosit. Vreau sã Te slujesc mai mult! Mereu mai mult! Asta este cea mai mare împlinire a vieții pentru mine: sã fac lucrarea ta pe pãmântul celor vii! Restul…nu mai conteazã!
Femeia care mută munții! 