Daruieste un zambet de Craciun!

craciun zambet 2013Vin sărbătorile! Tineri sau bătrâni, cu totii le așteptăm cu mare bucurie. Și ne arătăm bucuria prin podoabele frumoase cu care îmbrăcăm locuințele, ușile, ferestrele, copacii, străzile, clădirile, vitrinele… Privim fascinați la jocul luminilor și la frumusețea culorilor, dar uităm să privim la aproapele nostru.

Uităm să ne împodobim și noi sufletele cu dragoste, pace, răbdare, bunătate, blândețe, smerenie, dreptate, milă și facere de bine. Cât mai avem timp, să ne aducem aminte și de sărmanii care n-au ce pune pe masă în zi de sărbatoare sau de copiii care n-au trăit niciodată bucuria de a primi cadouri. Să le aducem și lor un zâmbet pe față și să ne împodobim viețile cu această bucurie a lor.

Puteți dona alimente, lemne, jucării, dulciuri, haine, bani și orice altceva aveți pe inimă. Pentru donații puteți să ne contactați la numărul de telefon 0230 523 380, pe Skype – iochebedsv, prin email – iochebedsv@fidel.ro sau direct la Centrul Iochebed, str. Curtea Domneasca, nr.1, bl.14, sc.B, ap 2, 720008 Suceava. Orice dar, oricât de mic, e binevenit și apreciat. Nu uitați că puținul dumneavoastră e belșug pentru alții!

Haideți să ne împodobim sufletele de sărbătoare și să le păstrăm așa!

No. 1 of 101 motive pentru care ma bucur de viata!!

carusel_muzical_mecanic_lemn_01Viata este precum un carusel al copilariei in care te urci cu bucurie, incredere si mari asteptari dar care te forteaza pe parcurs sa mai lasi din entuziasm pentru ca incepi sa ai „ameteli”. Cu fiecare rotire te simti mai provocat sa scazi nivelul pozitivismului din inima ta si sa mai lasi loc negativismului. Si e trist! Ce bine ar fi daca in ciuda hopurilor, a provocarilor si a luptelor pe care le intalnim pe cale, noi ne-am pastra mereu BUCURIA! Tocmai ea, bucuria, va face deosebirea dintre o viata frumoasa si una mai putin frumoasa!

Ce fel de viata iti doresti tu sa traiesti?!

BUCURIA pe care o simt azi in inima mea este una deosebita si este legata de DRAGOSTEA nespus de scumpa a lui Dumnezeu! Felul in care El stie sa implineasca dorintele inimilor noastre este atat de deosebit incat imi dau lacrimile numai cand ma gandesc la aceasta. Iar bucuria pe care o lasa acest  „semn” al dragostei Sale in inima mea este extraordinara si fara putinta de a fi exprimata in cuvinte, desi incerc aceasta.

Sunt una din fiicele lui Dumnezeu! Sunt o femeie care se bucura din plin de acest statut deosebit! Ma BUCUR de onoarea si privilegiul de a fi fiica Lui! Acest statut imi confera posibilitatea de avea dorinte, de a I le spune Lui si de a crede ca El le poate si le va implini! „El implineste dorintele celor ce se tem de El!” ( Psalmul 145:19) Ce minunat!

Care sunt dorintele inimii tale? El le va implini pentru tine! Slujeste-I cu inima plina de pasiune si incredere si vei vedea la tot pasul „semnele” dragostei Sale revarsandu-se asupra ta. Ai grija totusi ce-ti doresti! Aliniaza visurile tale la visul lui Dumnezeu pentru omenire, acela de a o aduce la cunostinta jertfei lui Hristos si le vei vedea implinindu-se in viata ta mai repede si mai minunat decat ti-ai putut imagina! Pune-L in centrul visurilor tale pe Dumnezeu si nu vei da gres!

Cele mai frumoase vise sunt cele pe care Dumnezeu le sadeste in inima noastra in urma suferintelor! Urmeaza aceste vise! Ele iti vor bucura inima in mod deosebit si vor da sens si semnificatie vietii tale! Azi, bucura-te de statutul de a fi copil de Dumnezeu, viseaza si ACTIONEAZA! Pune in aplicare principiul actiune-reactiune si vei fi uimit de rezultate! Nu te gandi doar la cum ti-ar placea sa arate viata ta pusa in slujba lui Dumnezeu pentru ca astfel nu se va intampla nimic, ci pune in aplicare acel gand. Doar actionand, te vei bucura de rezultate!!

Azi BUCURA-TE de privilegiul de a fi copilul lui Dumnezeu si actioneaza pe baza acestui privilegiu! Nimeni si nimic nu-ti poate sta impotriva! Vei avea izbanda in tot ceea ce vei face!

„Tu vei face mari lucruri si vei birui!” (1Samuel 26:25)

I WAS HERE! Vreau sa-mi traiesc viata asa incat, faptul ca am fost aici, sa CONTEZE!

„I was here!” Vreau sa-mi traiesc viata asa incat, faptul ca am fost aici, sa CONTEZE! Vreau sa fie important faptul ca AM FOST AICI! Voi face aceasta de dragul lui Dumnezeu si de dragul oamenilor pe care El i-a creat si pe care i-a iubit enorm, incat si-a dat viata pentru ei!

Pentru ca El I-a iubit intai, ii voi iubi si eu! Dragostea va fi motorul tuturor actiunilor mele! Asa sa ma ajute Dumnezeu! 🙂

 

Invatatura din Scripturi, prezentare de carte, prajituri si bucurie in suflet la intalnirea femeilor de la Bosanci!

conferinta-femeilor-suceava-17Biserica penticostala din Bosanci organizeaza sambata, 23 noiembrie, incepand cu ora 9 o intalnire speciala de indrumare si incurajare a surorilor, avand ca tema „Slujind Domnului dupa modelul lui Lois si Eunice”.

In cadrul intalnirii este invitata Lidia Rascol iar confirmarea prezentei se face la numarul de telefon: 0745 815347. Ne vom bucura impreuna de un timp binecuvantat in care Lidia Rascol va avea un mesaj cu tema „Slujind Domnului dupa modelul lui Lois si Eunice”, isi va spune marturia si ne va prezenta ultima ei carte scrisa pentru mame, sotii si nu numai. Toate acestea la o prajitura servita cu o cafea\ceai si la bucate pregatite cu mult drag de femeile din cadrul bisericii Betel din Bosanci.

De asemenea, cartea „Femeia care muta muntii” va putea fi cumparata la un pret special la aceasta intalnire. Va astept cu mult drag la intalnirea organizata de femei pentru sufletul femeii!

Toate femeile care doresc sa ia parte la aceasta intalnire speciala de indrumare si incurajare a surorilor cu tema „Slujind Domnului dupa modelul lui Lois si Eunice”, sunt asteptate cu toata dragostea!

Gandul unei mame despre cartea „Femeia care muta muntii”!

floridemandarin„Am auzit de această carte cu un an în urmă la Radio și mi-am dorit-0 mult. De curând am reușit să ajung în posesia ei, dar fiind faptul că la mine ajung destul de greu lucrurile din România. Cărțile în special le plimb peste hotare în neștire…după care se reîntorc cuminți în România.

„Femeia care mută munții” prezintă starea femeii în interior, fie ea femeie casnică sau cu o carieră în spate. Deși lucrurile exterioare pot părea diferite, în interior femeia are de luptat cu munți de neîncredere, sensibilitate, oboseală, descurajare, mândrie, frică …și peste acești munți ea poate fi învinsă, sau învingătoare. Cartea de față identifică o parte din cei mai importanți „munți” cu care se luptă femeile și dă soluții practice pentru excaladarea și trecerea lor. Îmi place că autoarea, Daniela Delibaș, nuanțează sentimentele femeii în cele mai mici amănunte, și în toată cartea m-am regăsit pe mine cu defectele și calitățile mele, cu poverile și victoriile mele. Autoarea ne încurajează să ne cunoaștem pe noi însene, și să lucrăm la caracterul nostru și să escaladăm fiecare munte cu care ne confruntăm, cu curaj și hotărâre și cu încrederea că putem învinge orice problemă dacă ne lăsăm călăuzite de Dumnezeu în hotărârile de zi cu zi. Viața nu trebuie luată ca un întreg, ci trăită clipă după clipă bucurându-ne chiar și de mânuțele murdare de pe geamurile abia șterse, și de vasele murdare din bucătărie care au apărut din senin, sau de serile frustrante în care nici măcar soțul nu ne înțelege oboseala. Toate clipele se adună în viața noastră și noi decidem ce tablou vrem să privim în urmă, în trecutul nostru. Ideea este să facem din viețile noastre opere de artă demne de a fi expuse în galeria Creatorului și admirate o eternitate.

Femeia care mută munții” o puteți găsi pe Kerigma sau la orice altă librărie creștină. Daniela Delibaș are și blog personal prin care puteți lua legătura cu ea. Recomand cartea nu doar femeilor, ci și bărbaților care doresc să-și cunoască femeile din viața lor!” (Patraucean Nicoleta, coordonatoarea blogului „Flori de mandarin”.)

Multumesc acestei mame pentru gandurile frumoase. Mai multe articole scrise de autoarea acestui articol gasiti pe blogul ei personal http://floridemandarin.wordpress.com/.  De asemenea, ea va publica in curand o carte deosebita intitulata „In lupta cu sinele”.  Mai multe detalii despre carte voi publica pe blog imediat ce cartea va iesi de sub tipar.

Dumnezeu sa binecuvanteze inima ei pusa in slujba lui Dumnezeu!

Articol preluat de pe http://floridemandarin.wordpress.com/

„Sa-l cunoastem pe Dumnezeu si sa-L facem cunoscut”-Şcoala Internaţională de Ucenicie!

tineri misiuneŞcoala Internaţională de Ucenicie (ŞIU)
Ce este Şcoala Internatioanla de Ucenicie?
ŞIU reprezintă o ocazie extraordinară de a-L descoperi pe Dumnezeu şi de a te apropia de El. Şcoala este concepută în aşa fel, încât le oferă creştinilor oportunitatea de a pune deoparte cinci luni, departe de presiunile şi responsabilităţile cotidiene, pentru a se putea concentra doar asupra lui Isus.PARTEA TEORETICĂ (12 săptămâni):      Prin învăţătura şi o pregătirea în profunzime pe care o oferă, ŞIU pune accent pe dezvoltarea unui caracter creştin puternic, şi nu doar pe acumularea de cunoştinţe. Studenţii vor învăţa să urmeze exemplul lui Isus în orice domeniu al vieţilor lor, concentrându-se asupra unei relaţii cu Dumnezeu, aplicării adevărului biblic şi exprimării iubirii lui Dumnezeu faţă de orice om.Programul obişnuit pentru primele 12 săptămâni cuprinde în general:

  • timp personal cu Dumnezeu, zilnic.
  • închinare.
  • învăţătură practică, de luni până vineri, 3-4 ore pe zi, prin vorbitori din întreaga lume. Dintre subiectele predate amintim: Prietenie intimă cu Dumnezeu, Natura şi caracterul lui Dumnezeu, Identitate în Hristos, Mijlocire, Închinare, Luptă spirituală, Relaţii şi multe altele.
  • program de muncă şi activităţi practice, 2 ore pe zi;
  • întâlniri săptămânale pe grupuri mici, mijlocire şi rugăciune 1 la 1, mentorare şi consiliere.
  • pentru a reflecta asupra învăţăturii, cât şi timp pentru prietenie şi divertisment.
  • frecventarea săptămânală a unei biserici alese de tine.

PARTEA PRACTICĂ (8 săptămâni)
După cele douăsprezece săptămâni de pregătire, vei îndeplini şi celelalte cerinţele ale ŞIU punând ceea ce ai învăţat în practică, pe câmpul de misiune.
În cele 8 săptămâni de misiune în altă ţară vei avea ocazia să mijloceşti, să slujeşti, să îi înveţi pe alţii, să îţi dai mărturia, să proclami Evanghelia şi să transmiţi dragostea lui Isus prin orice altă metodă posibilă.
Până acum am călătorit în multe ţări precum Albania, Turcia, Egipt, Moldova, Ucraina, Serbia, Ungaria, Tadjikistan şi altele.
După încheierea călătoriei misionare, vom petrece o ultimă săptămână la Cluj pentru evaluare şi absolvire. Ţările în care se merge şi preţurile variază, astfel încât se vor oferi informaţii exacte referitoare la aceste aspecte doar la începerea ŞIU.

Mai multe informatii aflati pe http://ywamcluj.ro/?lang=ro.

Lumină… printre stropi de ploaie!, cu Anca Bordea!

Era o seară ploioasă de octombrie când am ieşit să ducem unei familii pe care o ştiam foarte săracă ceva haine, o pâine şi o lumânare. Prin băltoace şi noroaie roşiatice, africane care ni se lipeau de păpuci făcându-i grei şi alunecoşi am ajuns la casa pe care o căutam. Era toată din lut şi după ce am intrat am fost cuprinşi de un întuneric cumplit. Într-o clipă, oblonul de la fereastră a fost dat la o parte şi o rază slabă de lumină a pătruns înăuntru şi aşa am putut vedea că fusesem înconjuraţi de copilaşi care ne priveau curioşi cu ochii lor negri şi mari. După câteva minute a venit şi mama lor, o femeie cu trăsături frumoase, slabă şi cu degetele tocite de la munca câmpului în urma căreia îşi hrănea cei 5 copilaşi. Nu am stat mult pe gânduri şi am desfăcut hainele, pâinea şi lumânarea în mijlocul strigătelor de bucurie ale femeii şi ale copiilor. Cu faţa plină de zâmbet ne-a spus că fusese pregătită să trimită un copil să ceară bani împrumut să poată cumpăra o lumânare cu care să îşi lumineze casa, dar că acum nu mai era nevoie că primise lumânarea de care aveau nevoie.

Am plecat de acolo cu o mare uimire în inimă gândidu-mă la acest fel de bucurie pe care noi cei care avem de toate am pierdut-o. Cine se mai bucură azi pentru o lumânare sau pentru o pâine? Mai degrabă ne enervăm când nu le avem, ca şi cum toate lucrurile ni s-ar cuveni. Am rămas tăcută în mijlocul lor, în momente în care am fost copleşită de bucuria şi de umilinţa acestor oameni, atunci când am împărţit cele 1 750 de aparate de radio pe care le-am avut cu noi pentru ca oamenii să poată auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Am tăcut pentru că descoperisem cu uimire cât e de adevărat că bucuria nu are nimic a face cu ceea ce ai sau nu ai, ci ţine de inimă. E aşa de frumos să dăruieşti şi să primeşti ca răspuns bucuria. Nu ştiu cât de mult au ocazia aceşti oameni să primească ceva, dar de foarte multe ori am fost surprinsă să văd cum se înseninau la faţă, cum înflorea pe faţa lor un zâmbet larg şi cum nu le venea să creadă că aparatul de radio era un cadou pentru ei, pentru care nu era nevoie să plătească nimic. O femeie ne-a spus că a crezut că îi dăm aparatul de radio şi apoi o arestăm.

Am crezut întotdeauna şi continui să cred că darurile pe care le oferim ne reprezintă. Uneori cumpăram anumite cadouri doar pentru că aşa ceva ne-ar plăcea să primim. Un prieten şi-a aniversat acolo în Africa ziua de naştere şi a primit de la un alt prieten african în dar, o pâine… şi am rămas fără cuvinte…

Trebuie să recunosc că misiunea aceasta în Uganda de unde m-am întors în urmă cu câteva săptămâni nu a fost deloc uşoară. Am fost în permanenţă în pericol şi inima mi s-a strâs de frică de câteva ori între oamenii care ne priveau cu suspiciune, pe drumurile lor greu accesibile şi periculoase unde am întâlnit camioane care călătoreau fără lumini când era întuneric, care se înscriau în depăşiri pe contrases şi ne făceau semn să ne retagem undeva din calea lor, sau când ne înconjurau maşina şi îşi lipeau nasurile de geamurile noastre sperând să primească un aparat de radio. Dar acolo pe acel pământ ciudat, diferit de al nostru şi periculos, am descoperit bucuria vieţii. Bucuria pentru lucruri mici care îţi fac inima să tresalte!

 By Anca Bordea, RVE- Cluj

Articol preluat de pe http://anatatarandras.com/

Intalnire cu surorile la Bosanci! Invitata : Lidia Rascol!

biserica-penticostala-bosanicBiserica penticostala din Bosanci organizeaza sambata, 23 noiembrie, de la ora 9 o intalnire de indrumare si incurajare a surorilor, avand ca tema „Slujind Domnului dupa modelul lui Lois si Eunice”.

In cadrul intalnirii este invitata si Lidia Rascol iar confirmarea prezentei se face la numarul de telefon: 0745 815347.

Toate femeile care doresc sa ia parte la aceasta intalnire speciala de indrumare si incurajare a surorilor cu tema „Slujind Domnului dupa modelul lui Lois si Eunice”, sunt asteptate cu toata dragostea.

Ai agenda pentru 2014?

Dacă nu ai o agendă pentru 2014 editura Little Lamb din Suceava îţi ofera posibilitatea să-ţi procuri un exemplar reuşit de o ţinută calitativă de excepţie, care te va însoţi în noul an care va veni în mai puţin de două luni.

Agenda oferă un plan de citire a Bibliei distribuit în aşa fel încât zilnic aveţi ocazia să citiţi atât din Vechiul Testament cât şi din Noul Testament. Pe fiecare pagină aferentă unei zile aveţi un verset atent selectat din citirea zilnică. Formatul este unul generos care se pretează la statutul de jurnal. Foaia de calitate cu un aspect deosebit încurajează la notiţe rezultate în urma lecturării Scripturii.

Este disponibilă într-o gamă variată de coperţi.

COMANDĂ AICI sau AICI: http://www.littlelamb.ro/.
agenda 2014

Sursa articol: http://suceavaevanghelica.wordpress.com/.

“Emanuel – un bebelus care stie doar ce este durerea!”

emanuelEmi lupta cu dureri, poate, inimaginabile, dar lupta pentru a exista alaturi de cei care i-au dat viata.Mama lui, plange, ca orice mama, neostoit. Si este cea mai buna mama pe care o putea avea Emi: blanda, iubitoare, devotata. Ii vorbeste in dulcele grai al lui Creanga, pentru ca s-a nascut si a trait o viata peste Prut, la Chisinau. Si are cel mai bun tata cu putinta. Pentru ca parintii sunt nedespartiti unul de celalalt si se sprijina permanent unul pe altul. A fost un copil dorit, iar sarcina a decurs fara probleme pana la sapte luni. Intr-o zi matinala de sambata, din luna a saptea, s-a trezit din somn cu hemoragie. A stat internata in spital o saptamana, a facut tratament si lucrurile au revenit la normal. Au mai trecut cateva saptamani, fara evenimente deosebite. Intr-o vineri seara, vobea pe skype cu sora ei din Chisinau. O rugase sa o cheme a doua zi, pe mama ei, sa vorbeasca si cu ea.
– Numai duminica o pot aduce, ai si tu putina rabdare! – i-a zis sora.
– Pai, pana duminica, cine stie, poate nasc si nu voi mai fi acasa!
A avut gura aurita, pentru ca sambata, adica a doua zi, i s-au rupt membranele. A avut timp sa faca un dus, sa-si trezeasca sotul, sa-si mai puna una, alta in bagaj si sa ajunga cu bine, fara contractii prea dureroase, la spitalul Polizu.
Patru ore mai tarziu, in jurul pranzului, se nastea Emi. Dupa expulzare, l-a auzit, ca prin ceata pe medic ca spune ceva pe cat de neasteptat, pe atat de bulversant:
– Ia priviti! Ce e cu piciorusele lui! Dumnezeule mare, in 24 de ani de medicina n-am mai vazut asa ceva!
A apucat sa vada niste picioruse rosii de la glezne in jos. A izbucnit in plans!
– Va merge, domnul doctor, va putea sa mearga? Ce se intampla cu piciorusele lui?
– Nu stiu, doamna, sa vedem, chiar nu stiu!
I l-au adus aproape si si-a lipit obrazul de fata lui infasata.
– L-am vazut atat de frumos! Nu stiam inca ce ne asteapta si speram ca nu este nimic grav. Taticul lui a inlemnit cand l-a vazut. Nu s-a gandit decat la sotia lui, cum sa faca sa nu o introduca in soc! Medicii neonatologi si ginecologi deopotriva nu stiau ce are nou nascutul! Au chemat salvarea sal duca la Grigore Alexandrescu, pentru ca piciorusele, mainile si o parte din abdomen aratau ca arse: carne vie, fara tegument.
Mama a dorit sa-l mai vada odata. Medicii, milosi, i l-au adus sa-l vada si sa-l mangaie. Cand a intrat asistenta pe usa, Emi plangea in bratele ei. Mama l-a luat langa ea si i-a vorbit bland, ia spus ca il iubeste si ca va fi bine. Auzindu-i vocea, s-a linistit. A inceput sa planga din nou in bratele asistentei. Dar trebuia sa ajunga urgent la spitalul de Pediatrie, Grigore Alexandrescu. Trei zile a mai stat in maternitatea Polizu. Au fost trei zile de chin. Mamicile din salon isi alaptau si isi schimbau copiii si o intrebau curioase unde ii este bebele.
– Are o mica problema, a fost dus la alt spital, dar va fi bine!
Credea cu toata fiinta ei ca este doar o mica problema si ca se va face bine! Dupa externare a ajuns direct la spitalul de copii, sectia terapie intensiva. Un medic i-a explicat cu intelegere si pe indelete, care este situatia lui Emi si la ce sa se astepte. Banuiau ca sufera de o boala numita sindrom Bart, insa nu ii facusera inca biopsia si nu puteau concluziona ferm. Trebuiau sa astepte ca starea lui fizica sa se imbunatateasca. Ulterior i-au pus diagnosticul final: epidermoliza buloasa. Cea mai mica atingere ii provoaca basici dureroase si rani. Medicul le-a mai spus parintilor ca este nevoie de rabdare si de multa putere sufleteasca. De asemenea, le-a explicat ca zilnic, specialistii de la sectia de arsi, vin si il panseaza. Este o treaba foarte dificila pentru ca pielea micutului ramane lipita, la simpla atingere, de manusile asistentei. A intrebat-o, apoi, pe mamica daca doreste sa intre sa-l vada!
A plans mult, i-a vorbit soptit, s-a rugat. Era pansat si plin de perfuzii. Sase zile a mai stat la terapie intensiva. Nu suporta sa stea alaturi de el cand era pansat. Emi urla de durere cu tipete sfasietoare. Medicii, la sugestia domnului profesor Dan Enescu, i-au preparat in farmacia spitalului un unguent special cu anestezic incorporat. Cu toate acestea, tipetele lui de durere se auzeau pana departe, in sectie! Asistentele si medicii ieseau de la el transpirati si socati!
– Mai bine pansez toata sectia de arsi decat sa vin sa-i schimb pansamentul micutului asta!Nu mai pot de mila lui!
Mama nu-i putea da piept pentru ca gurita lui era carne vie; leziunile aceastea erau mult mai aproape de capilarele de sange; facuse basicute care se spargeau inclusiv pe esofag. Manca foarte putin, ceea ce reuseau sa-i strecoare asistentele in gurita deschisa. Dupa sase zile, medicul a invitat-o pe mama in biroul lui.
– Va simtiti in stare sa aveti grija singurica de Emi, in alta sectie?
I-a raspuns afirmativ, desi era ingrozita. In prima zi cand a asitat la schimbarea pansamentelor a fost la un pas sa nu se scurga pe podea! A tinut-o in picoare numai gandul ca trebuie sa ii fie alaturi bebelusului ei, orice ar fi! Cand veneau asistentele pentru pansamente, se aseza langa el si ii vorbea incetisor si-l incuraja.
– Ma privea in ochi si ma ruga, parca, sa-l ajut! Isi tragea piciorusele, tipa si se zbatea!
– Uite cum intelege, uite cum se linisteste cand ii vorbiti! Dragul de el! – comentau asistentele.
Domnul Enescu il vizita de doua, trei ori pe saptamana sa vada evolutia lui Emi. Urmarea daca crema special conceputa pentru afectiunea lui isi facea efectul. Pe parcurs, mama a observat ca tipetele lui difera in intensitate atunci cand ii erau pansate piciorusele, in comparatie cu momentele in care ii erau pansate mainile sau ii era pansat abdomenul. Asa se face ca au conchis sa inceapa pansamentul de la zona corporala care ii provoaca dureri mai mici in intensitate si sa finalizeze cu piciorusele, unde durerea parea a fi atroce! Venele lui erau excesiv de fragile. Se chinuiau si 40 de minute sa ii fixeze cateterul. Chinul lui Emi si al mamei deopotriva era cumplit! Pana la urma i l-au fixat chirurgical (se taie, se fixeaza pe vena, apoi se coase) pe o vena din crestetul capului. Dupa patru saptamani, mama invatase sa-I faca singura pansamentele. A cerut sa fie externati. Medicii s-au sfatuit si au decis sa le permita plecarea cu conditia sa vina in fiecare zi la pansament.
Primele doua luni acasa au fost grele. Emi plangea zi si noapte. In timp, mama a reusit sa distinga plansul de foame de cel cauzat de durerea de burtica si de cel determinat de durerile acute ale bolii bazale. Ulterior, dupa ce medicii s-au convins ca mamica isi ingrijeste pruncul cu devotiune si pricepere, vizitele la spital pentru pansament si control s-au rarit. Din pacate, permanent ii apar noi bule care se sparg, iar ranile deschise sunt omniprezente.
Pana la doua luni nu l-au imbracat cu nici o hainuta. Cele mai usoare atingeri ale tesaturii ii produceau alte basici si alte plagi. Abia dupa ce i-au mai trecut ranile de pe torace s-au incumetat sa-l imbrace cu body-uri din bumbac fin, cu deschidere larga. Acum, la sase luni de viata, situatia s-a imbunatatit usor. Mama ii hidrateaza permanent ranile si pielea. Daca nu o face des, ranile prind coaja, coaja se rupe si curge sange si este dureros. Este o incercare insasi taiatul unghiilor, dar este un detaliu peste care aleg sa trec. Oricum, nu reuseste sa i le taie foarte bine si nici pe toate. Piciorusele lui Emi s-au acoperit cu o pojghita foarte subtire de tegument si mai formeaza din cand in cand basici care se sparg. Cand I se vindeca leziunea, apar mancarimile si Emi se zbate neputincios. Mama ii maseaza usor zona ca sa-l linisteasca si sa nu-si agraveze ranile.
Nevoile lui Emi sunt foarte mari: pansamente speciale (sunt elastice, cu o textura foarte fina), achizitionate din Germania sau Austria, imbracaminte speciala, din fibre naturale, o lista nesfarsite de crème, unele preparate in farmacie, altele achizitionate din Germania, sampoane speciale, sapunuri speciale, plasturi speciali.
Din pacate, Emi sufera de forma recesiva a bolii (ambii parinti au gena) si este o forma cu evolutie imprevizibila si simptomatologie dificila, multipla, care duce deseori, la deces precoce. Sunt necesare multe investigatii si teste clinice care sa determine cauza sau natura acestei boli. Pentru ca testele ADN sunt foarte scumpe, parintii nu si-au permis sa le faca. Luam in considerare o internare pe perioada nedeterminata intr-o clinica de specialitate din Austria sau din Italia (Gesu Bambino, Roma
– au sectie de epidermoliza buloasa).
– Trebuie sa stim consecintele acestei boli si sa fim invatati sa-l ingrijim cat putem mai bine!
Leziunile de pe esofag ne pun cele mai mari probleme. Se poate ajunge la chirurgie intraesofagiana, pentru ca, din cauza ranilor, esofagul se ingusteaza foarte mult! La fel, leziunile acestea deschise provoaca, in timp, afectarea iremediabila a membrelor inferioare, se lipesc degetele intre ele. Cautam solutii si nu ne vom lasa pana cand nu vom sti ca suntem pe drumul cel bun si ca suferinta lui Emi este mult ameliorata.
Nu cunoastem cu exactitate cuantumul financiar pe care il presupune tratamentul intr-o clinica de specialitate, ex.: EB HOUSE: http://www.eb-haus.eu/index.php?id=21&L=1 ), pentru investigatii si tratament simtomatologic.
Insa, ajutandu-l pe Emi, ajutam, indirect si alti copii romani care sufera de aceasta afectiune teribila, pentru ca informatiile noi vor ajunge la alte familii care se confrunta cu o problema de sanatate similara, facilitandu-i tratament adecvat in clinici din afara, gen Austria, Germania, S.UA, ii alinam suferinta atroce a bebelusului nostru si il aducem mai aproape de momentul vindecarii! Undeva, in lume, cineva, poate, deja a inventat un tratament pentru epidermoliza buloasa sau este pe cale sa ii descopere leacul. Din aproape in aproape, vom afla si vom sti ce sa facem pentru ca Emi sa se insanatoseasca.

Pentru cei care doresc mai multe informatii despre cum pot ajuta aveti mai jos contul deschis pe numele tatalui lui Emi si numarul lor de telefon : 0724.345.152
Cont paypal: gabibontas@yahoo.com
Cont Ing bank:
Lei: RO58INGB0000999902818396,
Euro: RO53INGB0000999902053447, cod swift : INGBROBU, Gabriel Bontas.
Cont BCR:
USD: RO29RNCB0304071914650001

 

 

  

Articol preluat de pe http://www.sperantapentrutine.ro/.