„Nu credeam ca voi mai trai aceasta zi!”-Silvia Tarniceriu


silvia-tarniceru“Dragii mei, dragi, de pretutindeni!

Slavit sa fie Domnul nostru drag, care ne stie numarul zilelor noastre inainte de a fi trait noi vreouna din ele. Nu credeam ca voi mai trai aceasta zi (pe inserat), ca sa va pot spune din nou din bucuriile si incercarile vietii pe care o traiesc, aici, printre voi. Nici nu mai stiu cand am scris ultima data, dar anii au trecut, Domnul mi-a dat viata, mi-a re-innoit puterile si am pornit din nou la drum. “Ma mai duc acum cat pot” – mi-am zis eu, “si cand nu voi mai putea, voi sta acasa si-mi voi pune “trairile” pe hartie.”

A trecut si cancerul la colon, simtindu-ma din ce in ce mai bine. N-am inteles de ce al doilea cancer si ce vrea Domnul sa-mi spuna? In indelunga Lui rabdare, mi-a redat din nou sanatatea si am crezut ca a fost doar un “Silah” (oprire) din psalmi. “Opreste-te si mai mediteaza! Cauta Fata Mea!” – zice Domnul. M-am obisnuit cu un Dumnezeu care (credeam eu) vrea sa-L slujesc, umbland din loc in loc, vestindu-I Puterea,  Dragostea  si Intelepciunea. Dar dupa alti 2 ani, in 2010, am fost diagnosticata cu “probleme la ficat” : pete mari in crestere rapida.  O ciroza galopanta.

“Doamne acesta este un alt cancer! Al 3 lea cancer? De ce? Ce n-am inteles din celelalte doua?” Domnul m-a cercetat si mi-am dat seama ca El imi dorea moartea, dar nu cea fizica, de cancer, ci cea fireasca: moartea de sine. Eram inca plina de dorinte, pofte, asteptari,  drept la viata, respect, mai multa intelegere si suport in viata mea de persoana singura…  Domnul m-a lasat sa trec prin vai foarte adanci, cu relatii frante si dezamagiri de nedescris. De pe buze am zis ca am iertat, dar in sufletul meu ascundeam resentimente si infrangeri umilitoare… Cui sa i le spun? La cine sa ma plang? Toti ma stiu ca o persoana pozitiva si luptatoare…

Atunci I-am zis Domnului: “Stiu ca nu voi ajunge la tine prin vreun merit al meu, dar daca ma iei acum cu acest cancer, cu starea din sufletul meu, nu cred ca voi avea curajul sa alerg la Tine, sa ma uit in ochii Tai si sa-Ti cad la piept. Spune-mi ce vrei sa fac si voi face, cu orice pret.” Si Domnul, prin Duhul Sau, m-a luminat.

“Silvia! EU vreau sa traiesc in tine, prin tine, si nu vreau ca tu sa mori de cancer ca sa vii la Mine. Vreau mai intai sa mori fata de tine, de eul tau, de dorintele si poftele tale, de pretentiile tale, de mandria ta si asteptarile tale de la oameni… “Eu sunt umbra ta pe mana ta cea dreapta, Eu te pot ajuta si sustine fara nici o conditie sau limita. Increde-te in Mine…!

Asa cum stateam cu fata la pamant, ( in mod fizic), am strigat catre EL si I-am cerut sa ma ajute sa mor fata de tot ce mai este fire si dorinta pacatoasa in mine; de dorinta de a ma vedea razbunata si indreptatita… Si am stat acolo in lacrimi pana am simtit cum Duhul Lui cel Bun si Sfant m-a acoperit si-mi turna pace in suflet si iertare.  Am simtit cum incepe vindecarea mea.

Nu dupa multe zile am simtit dorinta de a implini si ceea ce scrie in Iacov 5 cu privire la bolnavi. Un grup de pastori baptisti, veniti la Conventia din Cleveland, Ohio, mi-au facut ungerea cu bucurie si dupa cateva zile, mergand la medic, mi-a zis ca nu mai am nimic. Nici vorba de ciroza. “Ce-ai facut?” m-a intrebat dl. doctor. “Am facut ce scrie in Sf. Scriptura la Iacov” – i-am raspuns eu. A ridicat bratele in sus, si mi-a raspuns cu bucurie: “esti vindecata, slavit sa fie Domnul! Si eu cred in vindecare divina, etc..”

Am venit acasa de la medic si n-a trecut mult pana m-am hotarat sa ma mai duc o data “acasa” in Romania. Am plecat in August si m-am intors in Ianuarie 2011, dupa ce-am trecut prin Austria, Italia si Spania, impartasind prin biserici si grupuri din biserici de surori si tineri,  martursind despre lucrarile Domnului din viata mea. Nu erau planificate intalnirile dinainte, dar invitatiile veneau una dupa alta.

M-am intors in America dupa jumatate de an si invitatiile au inceput sa curga dintr-un stat in altul. N-am reusit sa ma odihnesc prea bine si am luat-o iar la drum.

Mi-am incarcat masina cu carti si haine de schimb si am luat-o pe coasta de vest din Canada (British Columbia) si pana la San Diego (ma gandeam eu). Dar n-am ajuns decat pana la San Francisco si m-am intors acasa in Ohio. Eram deja prea obosita. Sora Florica Burca a venit sa ma ajute la condus inapoi spre casa.

In iarna aceea, am carat lemne de-afara (ca sa fac economie la gaz), am mai facut treburi pe langa casa, asa ca o femeie singura, ne-indraznind sa apelez la ajutor. Din cand in cand mai venea cate o fam. de menoniti si cu drag imi aduceau lemnele la usa si mai dadeau zapada la o parte.  Pe din-afara aratam foarte bine… Am mai sangerat eu din cand in cand, dar m-am gandit ca e ceva trecator.

Toata vara si pana prin August am avut mereu musafiri. I-am primit pe toti cu mare drag stiind ca sunt ingerii Domnului care ma viziteaza. Dupa ce-au plecat ultimii din cei anuntati, am facut o criza de diabet, fiind aproape in coma. Ambitioasa cum sunt, am crezut ca-i doar oboseala. Numai ca nu era oboseala ci o hemoragie interna aduna acolo nu se stie de cand, dar dupa 3 zile de antibiotice am eliminat cativa litri de sange vechi, negru, greu mirositor, pana cand doctorul de la spitalul local mi-a zis ca dupa analize, ovarele, ficatul si rinichii mei au cedat si de aceea si glicemia mea (diabetul) era asa sus (480).

Domnul a facut inca o minune si la rugaciunea fratilor din Bis. din Cleveland si Akron, precum si a fr. Gug din Tennesee, mi-am revenit. Mi-au pus totusi un drenaj, ca sa se scurga tot ce mai ramasese inlauntrul meu.

Din nou, mi-a venit gandul sa ma mai duc o data acasa. Si am plecat asa cu drenajul dupa mine. La 3 sapt. a cazut tubul si m-am simtit libera sa calatoresc. Prima sapt. am fost cu echipa fr. John Piper la Bucuresti. Dupa plecarea lor, am ramas cu fam. Larry si Alice Agnew si am calagorit impreuna la Bacau, Comanesti, apoi Iasi. Dupa o alta sapt. sau doua ei au plecat si eu am ramas printre ai mei. Am calatorit 3 luni pe la toti ai mei si prin multe biserici impartasind din nou cu frati, surori, tineri si copii din experientele mele cu Domnul.

In Iasi m-am intalnit cu prieteni cu care nu m-am vazut de peste 30 de ani. Acum locuiau in Italia. M-au invitat la ei si m-am dus cand am vazut ca imi platesc si drumul.

Pe la Bistrita m-am intalnit cu altii care locuiau acum in Australia. Din Italia m-am dus in Australia, apoi in Noua Zeelanda si Tasmania, incercand sa-i multumesc pe toti. Dupa 6 luni in Romania am zburat in Italia unde am stat vreo 2 sapt. iar de-acolo in Australia unde am stat in total 5 luni si jumatate mergand si in Noua Zeelanda si Tasmania.

Intr-o noapte tarzie, am simtit ca nu mai pot de obosita, si ca e timpul sa plec spre casa in America. Biletul era de intoarcere in Italia si inapoi in Romania, in primavara gandindu-ma sa-mi continui calatoria raspunzand si la restul de invitatii care au mai venit. Dar nu m-am mai simtit in stare. Am schimbat biletul si am zburat inapoi in America. Cand am ajuns acasa mi-am sarutat patul si I-am multumit Domnului in fiecare camera ptr. tot ce mi-a dat si pentru harul mare de a-L face cunoscut prin marturisirile mele despre lucrarile Lui.

Am stat aprox. 2 sapt. in Los Angeles sa ma odinesc si sa-mi revin. Dar imi era din ce in ce mai rau. M-am mai oprit in Missouri si Illinois sa raspund la 2 invitatii si la sf. lui Mai am ajuns inapoi acasa la mine dupa un an si o luna plecata in lumea larga.

O prietena buna, a trecut la Domnul in 3 sapt. bolnava tot la ficat. Am vazut-o in zilele grele si dupa 2 sapt. am fost s-o conduc pe ultimul drum aici pe pamant. E vorba de Gina Ciufu din Kitchener, Canada.

Am venit acasa si m-am dus si eu la medic sa-mi vad de sanatate. Dupa un CT (Cat Scan) medicul de fam. mi-a zis ca am o tumoare “neoperabila” f. mare la ficat, ciroza si un cheag de sange. Mi-a dat coumadin sa-mi subtieze sangele si dupa 4 zile mi-a pornit o hemoragie furibunda cu cheaguri mari cat palma. Elena m-a dus imediat la urgente si de-acolo la spital in Cleveland, pierzand in 2 reprize, 3 litri de sange. Mi-au dat 6 unitati, ca sa-mi ridice hemoglobina sa-mi poata face mai multe analize.

Va spun pe scurt: hemoragia s-a oprit, dar ei m-au trimis acasa nestiind ce sa-mi mai faca… Rugaciunile au inceput sa curga peste tot pe unde am fost in lume. Mesaje, telefoane, carduri, vizitatori zilnic si in lant.

Pana acum am supravietuit 4 sapt. Am zile bune si zile mai putin bune, ca sa nu spun rele… Stari de voma, crampi, slabiciune multa in trup, dar multa pace si bucurie in suflet. Domnul e mai aproape ca oricand. Sunt gata sa plec, dar sunt si gata sa raman. Mi-s dragi oamenii! Va iubesc pe toti intru Imparatia lui Dumnezeu. Impacati-va cu El si unii cu altii si veti avea pace!

Mi-am gasit in Cuvantul lui Dumnezeu versetul care as vrea sa se implineasca cu privire la mine, din nou:

Ps. 118: 17 ” Nu voi muri! Ci voi trai ca sa povestesc lucrarile Tale!” Abia astept!

Mai am multe lucrari incepute si as vrea sa le duc la capat… Dar daca voia Lui este sa ma duca cu adevarat “acasa” la EL, sunt gata sa alerg, sa-I cad la piept si sa-I aud inima batand de bucurie ca “m-am luptat lupta cea buna, si mi-am ispravit alergarea”.

Va iubesc pe toti si va doresc o apropiere si mai intima de El. Nu mai este mult si “Cel ce vine, va veni!”

P.S. Pe 16 August, voi avea o alta programare la doctorul oncolog. El vrea sa-mi dea o “pilula” care (spunea el) n-are un efect asa de puternic ca si o chimo-terapie. Dar cand m-am uitat pe internet la acest medicament, am vazut ca eu am deja simptomele si efectele secundare pe care le provoca ac. pilula. Nu vreau sa o accept. Ma-ncred in Domnul si am inceput un tratament natural cu sucuri verzi si prafuri. Am mai tot timpul stari de voma si crampi, dar ma simt mai inviorata de cand am inceput cu cruditati.

Rugaciunile voastre imi dau curaj si ma bucur ca si fratii mei au primit viza si vor veni sa ma vada si sa ma ajute cu ce vor putea ei.   Doi dintre ei (Victor cu sotia, Mihaela, si Fanel (Stefan) au ajuns deja. Pe 22 August vor mai veni 5. Vom fi impreuna 8 din 9 care mai traim. Fratele cel mai mare este si el slabit si nu mai poate circula asa de departe.

Va imbratisez cu mult drag. Sper sa va mai scriu din cand in cand, ca sa stiti si voi ca Domnul e in control si raspunde rugaciunilor voastre.

Cu mult drag,

Silvia Tarniceriu”

Articol preluat de pe blogul Silviei Tarniceriu: http://mamilila.wordpress.com/

2 thoughts on “„Nu credeam ca voi mai trai aceasta zi!”-Silvia Tarniceriu

  1. Silvia, nu stiu daca iti mai aduci aminte de mine. Stiu ca o stii pe mama, Gigi Banu (si Nelu) de la Detroit. Am aflat de situatia ta si ne rugam pt. ca bunatatea lui Dumnezeu sa se manifesteze in trupul tau, sa iti dea sanatate, pace, chiar bucurie. Ma incred in Dumnezeu sa ne asculte. Te iubim, Ligia Banu Smith

  2. Draga Silvia,
    Am citit cu multa emotie istoria calatoriei tale prin „valea umbrei mortii”,pasind cand alaturi de Mantuitorul cand purtata pe bratele Lui.Sunt o sora adventista ,am 73 de ani,si privind in urma constat acelasi lucru:”Domnul este Pastorul meu…”In ultimi 13 ani Dumnezeu mi- dat o misiune speciala,cu un scop special pe care il voi intelege pe deplin doar in vesnicie.Am ingrijit pe sotul meu care a fost total dependent ,dar niciodata nu am simtit mai reala prezenta lui Dumnezeu si ingerilor in casa mea si alaturi de noi decat in timpul acesta.Fagaduinta primita de mine pentru anul2012 a fost din PS.92,10.Cand am citit”Dar mie Tu-mi dai puterea bivolului…”m-am simtit putinintristata,as fi vrut sa ma compare cu o catrioara sa cu o oita,dar Domnul stia de ce am eu nevoie.Pe 7 martie anul acesta Domnul l-a chemat la odihna.Acum am ramas in puterea mea de oaie… neputincioasa.In dimineata mormantarii am scris o poezie pe care am citit-o la mormant si din care iti redau cateva strofe.(tot timpul a fost lucid) „IL vom vedea in zorii invierii
    Pe RASTIGNITUL revenind ca Rege
    Si-abia atunci miracolul iubirii
    Putin cate putin vom intelege…
    N-ai intrebat aicea niciodata
    „De ce?”si”pana cand vei suferii?”
    Iar cand vrajmasul trimetea sageata,
    Cantai tacerea unei simfonii.
    Stiai atat ,ca Domnul ne iubeste,
    Ca are-nalte planuri pentru noi!
    Cu cat vapaia din cuptor sporeste,
    Cu atat e mai aproape in nevoi!
    Noi am trait nu singura minune,
    Precum speram si chiar am si cerut (vindecarea)
    Ci zi de zi minuni cat nu pot spune
    Cerescul nostru Tata a facut!
    De unde am avut asa putere
    Si atata drag in suflet mi-a turnat?
    Ne-om intalni curand ,la inviere,
    La masa Lui de mare Imparat!”
    Scumpa mea sora, vreau sa te sustin in rugaciune si daca nu ne vom vedea niciodata pe pe pamantul acesta ,sa ne intalnim pe plaiurile vesnice la picioarele Domnului nostru ISUS!
    Simt ca te iubesc!
    Angelica Costin

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s