Meggan Murkli – o inimă frântă ce a fost reîntregită!


meganMeggan Murkli este una dintre fetele cu adevărat puse deoparte pentru El. În urmă cu câţiva ani a fost în oraşul meu şi nu am ştiut de asta, dar am aflat mai târziu din fotografiile pe care le-a postat pe internet. Am luat legătura cu ea şi am rămas impresionată de dragostea autentică pe care i-o poartă Singurului Iubit. Meggan avea multe planuri pentru viaţa ei. La vârsta de 14 ani visa să devină o jurnalistă şi dorea asta cu înflăcărare. Dar Domnul avea alte planuri pentru viaţa ei. Peste ceva timp El i-a scos în cale doi fraţi din Bucureşti ce au fost scoşi din România şi duşi în State, neştiind prea multă engleză. Ea a fost cea care i-a învăţat limba engleză, şi odată cu predarea acestei limbi a învăţat şi ea despre cultura ţării lor. “Dumnezeu i-a folosit pe aceşti doi oameni ca să-mi deschidă inima şi să-mi arate cum L-am uitat în toate planurile mele.”, mi-a scris Meggan. La 16 ani a găsit o biserică română în oraşul ei şi a început să meargă acolo. A citit toate cărţile din bibliotecă despre Europa Estică şi a început să înveţe limbă română. Interesul faţă de România creştea şi Meggan şi-a dat seama că Dumnezeu o atrăgea înspre El, o curta asemeni unui tânăr îndrăgostit. El  îi cerea să-i încredinţeze toate planurile Lui şi să se încreadă în El, ascultând moment de moment vocea Sa.

Nu prea a înţeles ce însemna asta, dar a realizat că El a pus în inima ei ţara noastră pentru un motiv anume. În următorii doi ani din viaţa ei, Meggan a cunoscut cât mai mulţi români şi chiar a călătorit în România de câteva ori. În tot acest timp, şi-a dat seama că El îi insufla în inimă o pasiune pentru România şi că dorea să Se folosească de viaţa ei pentru a influenţa copii orfani şi oamenii abandonaţi. În anii de colegiu, Meggan a întâlnit un tânăr alături de care a petrecut multe ore rugându-se, împărtăşindu-şi unuia altuia ceea ce Dumnezeu îi învăţa. Au început o relaţie. S-au logodit. Amândoi au fost ezitanţi privind începerea unei relaţii, deoarece inima lui Meggan era în România şi nu ar fi făcut niciun compromis! Ştia până în adâncul sufletului ei că El o dorea acolo şi nu ar fi renunţat la asta pentru nimeni în lume. Relaţia lor a fost una frumoasă, plină de momente magice şi plimbări lungi în care nu se săturau de a mai vorbi unul cu celălalt. Dar… cu un an în urmă acelaşi bărbat pe care ea l-a iubit şi pe care-l credea alesul, a decis să o părăsească.

Printre motivele pe care i le-a înşiruit, cel mai tare l-a indignat încredinţarea ei absolută că Dumnezeu o dorea în România. Ea a trebuit să ia o decizie crucială, care i-ar fi influenţat viaţa pentru totdeauna. Fie renunţa la a mai crede că Dumnezeu o dorea în România şi rămânea logodită cu acel om, fie îl lăsa să plece, chiar dacă asta i-ar fi frânt inima, şi continua să creadă că Domnul o dorea acolo. A avut de ales între Isus Hristos şi acel bărbat chipeş. Ea L-a ales pe Isus.
Eu am rugat-o să-mi povestească despre frumoasa ei poveste de dragoste cu acel bărbat deoarece văzusem un video cu ei doi şi îmi place să aud persoane îndrăgostite povestindu-mi cât de minunată e povestea lor. Meggan mi-a răspuns: “S-ar putea să fie ceea nu te aştepţi!”
Aşa a fost. Nu m-am aşteptat ca ea să-mi spună că acel tânăr a părăsit-o, că relaţia lor a luat sfârşit. Aş fi vrut să aud povestea lor de dragoste, dar ceea ce ea mi-a spus m-a făcut să izbucnesc în lacrimi.. de bucurie.

Ea a început să-mi scrie, asemeni unei fete îndrăgostite, despre cea mai frumoasă poveste de dragoste a tuturor timpurilor. Mi-a spus despre Isus. A suferit din cauza acelui om? Cu siguranţă! Câteva luni nu a simţit decât o durere lăuntrică şi agonie, dar mi-a spus cu încredere că nu ar mai schimba asta! Isus a învăţat-o lecţia ascultării prin intermediul acelei relaţii. “Nu L-aş da pe Isus pentru lumea întreagă. Şi înainte de asta- aş fi spus că EL este îndeajuns pentru mine, şi ştiu că aşa ar fi fost- dar până nu e totul înlăturat, abilitatea Lui de a ne satisface inimile este estompată. Şi acum pot sta liniştită în promisiunile Sale şi mă pot odihni lângă El, şi mă pot bucura de felul în care EL lucrează toate lucrurile din viaţa noastră pentru binele nostru, spre gloria Sa.” A fost greu pentru Meggan să-l vadă pe fostul logodnic plecând din viaţa ei pentru că  a trăit atâtea momente frumoase cu el, s-au rugat pentru relaţia lor ore întregi şi amintirile persistau în mintea ei, făcând ca durerea să fie şi mai adâncă. “Dar ştiu ceva sigur- el nu se compară cu Isus al meu!”

megan1Peste o lună şi ceva, Meggan va veni în România şi va sta aici timp de 6 luni în care va face parteneriat cu “Asociaţia Agape” din Oradea, care se ocupă de tinerele orfane şi abandonate, îndreptându-le spre Hristos. Povestea lui Meggan este una extraordinară deoarece mie mi-a demonstrat că Isus este mai presus de o poveste de dragoste pământească. El este mai mult decât îndeajuns, fie că eşti singură sau căsătorită. Chiar dacă am întâlni cel mai minunat bărbat din lume, el nu s-ar compara cu Cel ce a murit pentru noi. Fetelor, nu-L daţi pe Isus pentru un om. El merită toată inima voastră, nu doar bucăţi frânte din ea. Prin harul Său, anul acesta voi avea binecuvântarea să o cunosc personal pe Meggan.

Aşa cum Meggan mi-a spus:
“El este acela care ajunge în locurile murdare, urâte, complicate- în toată goliciunea mea- 
      şi mă acoperă cu tandreţe cu har peste har. El este Protectorul meu şi Apărătorul meu, 
       şi nu mai îmi este teamă atunci când sunt în mâna Lui care poartă găurile cuielor. El
       merge înaintea şi în faţa mea şi este întotdeauna lângă mine. Nu este niciun moment în
      care să simt că El a plecat de lângă mine, dar în orice moment simt cum El mă iubeşte,
       cum Îi pasă de mine, cum este atent la nevoile mele şi face ca dorinţele inimii mele să
      fie împlinite. El este Acela care mă ajută să-mi iubesc vrăjmaşii, să sparg zidurile mândriei
     şi a păcatului, să merg în locurile întunecate unde există durere, să umblu prin credinţă şi să
     trăiesc în har. El este BUCURIA mea ce nu poate fi clătinată, RĂSPLATA mea veşnică, TĂRIA mea şi SIGURANŢA mea.

   El este cuprinsul inimii mele şi satisfacţia sufletului meu, iar în El am toate lucrurile!”

Articol preluat de pe: http://crestintotal.ro/

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s