Trebuie să te trezeşti foarte devreme dimineaţa dacă vrei să ajungi în bătaia vântului Celui Atotputernic!


 

Israele, de M-ai asculta!

Psalmul 81:8

angelwings“Văd mai mult ca oricând că cei care se dăruiesc lui Dumnezeu în rugăciune necurmată sunt oameni de acţiune, atât din perspectiva Cerului cât şi a pământului. Ei trec prin lumea aceasta plini de pace, îşi poartă zilnic crucea cu resemnare, indiferent ce preţ trebuie plătit pentru aceasta, şi obţin cea mai mare slavă din cea mai mare umilire pe care le-o cere crucea. Pe de altă parte, dacă orice povară pe care o impkică purtatul crucii nu este aruncată asupra lui Dumnezeu prin rugăciune, atunci aceasta adduce cu sine cea mai mare perplexitate şi îi jefuieşte pe oameni până şi de puţina lor dragoste şi răbdare pe care le mai au. A fi în întregime viu pentru Dumnezeu înseamnă să te bucuri de un dublu Rai; pe când, a nu fi un creştin statornic şi predate total lui Dumnezeu înseamnă să ai parte de două Iaduri.” [1]

“Trebuie să te trezeşti foarte devreme dimineaţa dacă vrei să ajungi în bătaia vântului Celui Atotputernic!” (Thomas Champness)

Israele, de M-ai asculta! De ai asculta tu de Dumnezeu! De ai căuta tu zilnic faţa şi voia Lui! Ai trece atunci “din moarte  la viaţă. De la mânie la milă. De pe pământ în cer. De la deşertăciune la scop. De la duşmănie la pace. De la izolare la familie. Şi toate acestea pentru că Dumnezeu este bogat în bunătate, îndurare şi este plin de har!” (Kay Arthur)

“Căutaţi-L pe Dumnezeu  fără încetare, căci începutul îndepărtării de El se află în căutarea Lui ocazională. Există ceva în inima noastră care ne spune dacă suntem cu adevărat sau nu în părtăşie cu Dumnezeu; sufletul care a gustat adevărata părtăşie cu Domnul nu poate fi înjosit cu una iluzorie. O cauză a îndepărtării de Dumnezeu constă în a prefera orice alt lucru în schimbul adorării lui Dumnezeu.“ (Anthony Norris Groves) Îl cauţi tu pe Dumnezeu fără încetare, sau doar ocazional, atunci când problemele par că te copleşesc? Eşti în părtăşie adevărată cu El? Ce îţi spune inima? Preferi orice alt lucru în schimbul adorării şi prezenţei lui Dumnezeu? Vrei să te surprindă Dumnezeu cu o nouă binecuvântarte, o neaşteptată biruinţă, o nouă povară ridicată de pe umeri-ţi fragili, o nouă portiţă de implicarea în lucrarea Sa sau un nou ţepuş scos din trup? Stăruieşte mai mult în rugăciune! Caută necurmat faţa lui Dumnezeu! În fiecare dimineaţă, caută faţa lui Dumnezeu! Biruinţele, binecuvântările şi minunile pe care le vei trăi vor fi direct proporţionale cu timpul pe care l-ai petrecut în rugăciune!

Ascultă astăzi de Domnul! Caută faţa Lui! Du-te degrabă în bătaia vântului Celui Atotputernic! Acest vânt te va purta pe aripi de biruinţă! Atunci, vei putea spune: Dacă Dumnezeu este vântul ce mă poartă, eu POT ZBURA!!


[1] Harvey, Edwin şi Lilian, Cum s-au rugat ei, vol.II, Editura Carmel Print, 2008, p.43

3 thoughts on “Trebuie să te trezeşti foarte devreme dimineaţa dacă vrei să ajungi în bătaia vântului Celui Atotputernic!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s