Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Dumnezeu!


Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău!

Deuteronom 30:4

cerÎn fiecare zi, Dumnezeu ia dalta şi ciocanul şi îndepărtează din vieţile noastre tot ceea ce nu seamănă cu forma pe care El o vede în noi, cu forma pe care ar trebui să o avem în calitate de copii ai Săi. El alege să ne cioplească prin diferite situaţii pentru a-Şi revela Chipul Sfânt din noi, spre a fi văzut şi admirat de restul lumii. Joni Eareckson Tada, o tănâră care a suferit la vârsta de şaisprezece ani un grav accident petrecut la sclădat în urma căruia s-a aflat în imposibilitatea de a-şi mişca picioarele sau mâinile, mărturiseşte în cartea “Când plânge Dumnezeu” următoarele: “Înainte de paralizie, mâinile mele căutau să apuce multe lucruri pe care ar fi trebuit să le resping şi picioarele mă purtau în unele locuri rele. După paralizie însă, alegerile ispititoare s-au redus considerabil. (…) Este o imagine frumoasă! Şi este o imagine fără egal. Hristos ascuns în mine este o sculptură unicat. (…) Suferinţa de care am parte este croită în mod divin, pentru a mi se potrivi. Nimeni nu este nevoit să sufere exact ca mine de “leziune spinală transversală la vertebrele a patra şi a cincea cervicale”, pentru a se potrivi Chipului Său[1].

Unde te-a dus pe tine păcatul? Te poartă el şi pe tine în locuri rele unde nu ar trebui să fii? Găseşti plăcere în compania persoanelor pe care ar trebui să le respingi? Găseşti plăcere aducând jertfe pe altarul lumii? Te-a dus păcatul DEPARTE de tronul lui Dumnezeu? Biblia îţi spune azi: Chiar dacă ai fi risipit până la cealaltă margine a cerului, chiar şi de acolo te va strânge Domnul Dumnezeul tău, şi acolo Se va duce să te caute! Domnul Dumnezeul tău îţi va tăia împrejur inima şi vei iubi pe Domnul Dumnezeul tău din toată inima ta şi din tot sufletul tău, ca să trăieşti! (Deut. 30:4, 6)

Oricât de mult te-ai îndepărtat de Dumnezeu şi oricât de mare este păcatul pe care l-ai făcut înaintea Lui, mai există IERTARE pentru tine! Isus poate şi vrea să te ierte, ca să trăieşti! Mai există speranţă pentru tine! Tu încă eşti copilul lui Dumnezeu iar El are o dorinţă imensă de a te găsi, oriunde ai fi rătăcit în umblarea ta după păcat, de a te strânge la pieptul Lui şi de a-Ţi dărui iertarea, dacă I-o ceri. El te vrea în turma Lui, nu înafara ei! El te vrea în împărăţia Lui, nu înafara ei!

Te provoc astăzi să te gândeşti în modul cel mai serios la păcatul din viaţa ta, cel cu care te confrunţi zilnic în calitate de soţ, părinte, vecin, angajat sau prieten şi să lupţi pentru a-l asimila. Acest păcat te ţine DEPARTE de Dumnezeu, de binecuvântările Lui şi îţi aduce multă suferinţă în viaţă.

Astăzi, vino la Isus! Lasă păcatul în urmă şi urmeză-L pe El, în fiecare zi a vieţii tale! El te numeşte fiu/fiică şi te vrea în împărăţia Lui! El vrea să îţi dea VIAŢA! O vrei?


[1] Eareckson, Joni&Estes, Steven, Când plânge Dumnezeu, Editura Kerigma,Oradea, 2006, p. 125.

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s