Substratul dureros al unei relatari comice! 1 Martie: citirea Bibliei si meditatia zilei!

1 Martie

Levitic 24:1-25:46, Marcu 10:13-31, Psalmul 44:8-26, Proverbe 10:20-21;

Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi!

Marcu 10:31

anotimpurile inimiiDe fiecare dată când ajungem într-un loc nou, spune Gigi Graham Tchividijan în cartea Anotimpurile Inimii, avem sentimentul că vecinii noştri pur şi simplu nu ştiu la ce să se aştepte? Numai faptul că suntem o familie cu şapte copii este suficient pentru a pune pe cineva pe gânduri, dar ştirea că sunt fiica lui Billy Graham şi mama nepoţilor acestuia provoacă reacţii diferite?(…)Vom recita noi toată ziua versete din Biblie? Vom predica din curtea din spatele casei? Un vecin, a bătut la uşa noastră şi când i-am deschis, aveam părul pus pe bigudiuri. “Oh”, a exclamat el. “Dumneavoastră folosiţi bigudiuri?”

Am impresia că el credea că vreun înger îmi aranja părul în timpul nopţii.[1]

Zâmbeşti, nu-i aşa?! Şi pe mine m-a amuzat această relatare!  Totuşi, să nu pierdem din vedere substratul spiritual dureros. Din păcate, prea mulţi oameni cred, asemeni acestui vecin, faptul că oamenii mari  implicaţi în diferite proiecte misionare sau activităţi în biserică, au fost înştiinţaţi în această privinţă de un înger sau au primit o călăuzire divină aparte, printr-un vis de noapte. Nu aştepta ca un înger, trimis de Dumnezeu la miezul nopţii să te trimită în lucrarea Împărăţiei. Îngerul Mesager a fost deja trimis în dreptul tău şi al tuturor oamenilor din lumea întreagă. Este Isus Hristos, Cel care după moartea şi învierea Sa a lăsat tuturor această poruncă, şi nu doar ucenicilor: Duceţi-vă, în toată lumea, şi propovăduiţi Evanghelia, la orice făptură. (Matei 16:15) Fie te hotărăşti să duci la îndeplinire această poruncă sfântă, fie vei fi forţat de Dumnezeu, prin anumite împrejurări să faci acest lucru!

Mulţi din cei dintâi vor fi cei de pe urmă, şi mulţi din cei de pe urmă vor fi cei dintâi!  Nu lăsa ca viaţa ta şi implicarea ta în lucrarea lui Dumnezeu să devină lucrul de pe urmă al priorităţilor tale. Aşa vei deveni şi tu: un om de pe urmă  ajuns prea târziu la scopul şi destinaţia dorită! Regretele de atunci vor fi mari, tardive, inutile şi extrem de dureroase! Tu ai multe de făcut în această lume! Tu poţi schimba viaţa goală, searbădă şi fără împlinire spirituală pe care o trăieşti! Încă ai timp: nu aştepta până când va fi prea târziu! Acum este timpul tău! Foloseşte-l! Fă lucrarea pe care Dumnezeu ţi-a încredinţat-o, de bună voie, şi nu aştepta ca El să te forţeze, sau să te împingă de la spate, în această privinţă. Te asigur că nu va fi un proces uşor, şi fără efecte negative! Fii tu cel dintâi care porneşte la luptă în câminul tău, în şcoala ta, în oraşul tău, în biserica ta! În această manieră, vei deveni cel dintâi şi în împărăţia lui Dumnezeu!


[1] Tchividjian, Anotimpurile Inimii, pag. 71.

LIBERA IN CRISTOS!! – SAPTAMANA FEMEII CRESTINE LA AlfaOmegaTV!

saptamana-femeii2013-660pxÎn perioada 4-10 martie 2012, Alfa Omega încurajează toate femeile să găsească adevărata libertate pe care o dă doar Cristos. Află planul perfect pe care l-a avut Dumnezeu cu tine atunci când te-a creat si faptul că stă în puterea ta să-ți transformi numele în renume, și să lași urmașilor tăi, moștenirea unui nume bun.

Amintește-ți că fiecare împrejurare prin care ai trecut, a fost folosita de Dumnezeu pentru împlinirea destinului tău veșnic. E important să nu risipești nici o firimitura din experiențele prin care Dumnezeu te-a făcut mai puternică.

În cadrul acestei săptamâni vei putea urmări conferințe, documentare, filme și mărturii ale unor femei excepționale care au marcat istoria: „Magdalena, eliberată de rușine”, „Imaginea din oglindă”, „Cartea lui Rut”, „Femei ca noi”, „Marturia Juliei Millers”, sunt doar câteva dintre titlurile pe care le poți urmări.

Trăiește în destinul glorios pe care l-a pregatit Dumnezeu pentru tine! Exprima-te liber, iubește, dăruiește, transmite bucurie, trăiește cu adorare! Fii liberă in Cristos!

Recomandarile saptamanii:

Citeste mai mult la http://alfaomega.tv/alfa-omega-tv/noutati-alfa-omega/2109-libera-in-cristos-4-10-martie-2013-saptamana-femeii-crestine-la-aotv#ixzz2MSn16grJ

A aparut noul numar al revistei pentru femei Priscila!

priscila-28_coperta

A aparut in librariile crestine din tara noul numar al revistei pentru femei Priscila! Revista crestina Priscila este o revista scrisa se romance pentru romance!

 Priscila – un nume cu rezonanta ușor prăfuită!… Cine este ea? De unde vine ea?

Priscila este un personaj biblic, care a trăit în primul secol după Hristos, o femeie din anturajul sfântului apostol Pavel. (Faptele Apostolilor 18)

A făcut parte dintre primii creștini și, deși a fost femeie, într-o lume marcată de prejudecăți legate de rolul și valoarea femeii, ea a reușit să lase urme, pe care praful timpului nu le-a acoperit.

Priscila a fost o femeie ancorată în realitatea vremurilor ei: casătorită cu Aquila, câștigându-și existența, alături de soțul ei, din confecționarea corturilor, însă deopotrivă , trăind pentru un scop mult dincolo de o existență terestră. Această femeie a iubit Cuvântul lui Dumnezeu și în același timp oamenii din jurul ei.

„Încolo, ce se cere de la ispravnici este ca fiecare să fie găsit credincios în lucrul încredinţat lui.” a scris apostolul Pavel corintenilor (1 Corinteni 4:2)

Priscila a fost o femeie care, deși nu a fost cruțată de adversitățile vieții, totuși a reușit să se focalizeze la a trăi o viață astfel încât să fie găsită credincioasă în lucrurile încredințate ei. Mă întreb dacă viața ei a arătat dedicare și statornicie în ajutarea celor din jurul ei, pentru că l-a auzit pe apostolul Pavel spunând aceste cuvinte în casa lor din Corint, cuvinte pe care el apoi le-a repetat corintenilor, cînd le-a scris prima epistola, sau, dacă nu cumva- trăind o vreme în preajma ei – Pavel apostolul a înțeles mult mai clar ce înseamnă să învederezi credincioșia zi, după zi, transformând valea temută a umbrelor morții într-un loc plin de izvoare.

Dacă a fost așa sau nu… vom ști cu certitudine doar pe partea cealaltă a cerului, însă până vom ajunge acolo, Priscila rămâne o pildă și un model de urmat pentru orice femeie.

Urmariti mai jos un interviu cu Lidia Schiopu , redactor-sef al revistei Priscila:

Ce spui despre tine si viata ta, aceea vei deveni! 28 Februarie: citirea Bibliei si meditatia zilei!

28 Februarie

Levitic 22:21-23:44, Marcu 9:30-10:12, Psalmul 44:1-7, Proverbe 10:19;

Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască!

Proverbe 10: 9

cuvinteÎn literature veche chineză se vorbeşte despre un grup de broscuţe care ţopăia într-o zi prin pădure. La un moment dat, două dintre ele au căzut într-o groapă foarte adâncă. Atunci, celelalte broscuţe s-au adunat în jurul gropii şi au început să strige: Este foarte adâncă această groapă! Nu credem că veţi mai putea ieşi din ea! Dar cele două broscuţe, neţinând cont de cuvintele lor, au început să sară cât mai sus, în speranţa că vor ieşi din groapă. Cele rămase la suprafaţă, spuneau: E prea adâncă groapa. Nu veţi reuşi! Broscuţele captive continuau să sară. Opriţi-vă! Vă răniţi degeaba!, le spuneau. Dar ele continuau să sară. Într-un final, una din broscuţe a ascultat de sfatul celorlate şi s-a oprit, sleită de puteri şi foarte deznădăjduită. Cealaltă, în schimb, a continuat să sară cu şi mai multă îndârjire astfel că, la un moment dat, a reuşit un salt uriaş şi a ieşit  la suprafaţă. Atunci, toate broscuţele s-au adunat în jurul ei şi au întrebat-o: Nu ne-ai auzit spunându-ţi să renunţi? De ce nu ai făcut-o? La această întrebare, broscuţa le-a răspuns: Eu sunt cam surdă. Credeam că mă încurajaţi!

Cât de importante sunt cuvintele pe care noi le folosim zilnic! Cu gura lui omul nelegiuit pierde pe aproapele său! (Proverbe 1:9) Prin cuvintele nostre, noi avem puterea să pierdem sau să câştigăm pe aproapele nostru! Ce vom face cu această putere: o vom folosi după voia lui Dumnezeu, care ne îndeamnă la folosirea de cuvinte pline de dragoste, de încurajare şi de mângâiere, sau o vom folosi pentru a descuraja, defăima sau întrista pe aproapele nostru? Dumnezeu ne va cere socoteală într-o zi cu privire la felul în care ne-am tratat semenii. Asigură-te că ţi se va spune în acea zi: Bine, rob bun şi credincios! 

Care este mesajul pe care tu îl transmiţi celor din jurul tău, prin cuvintele tale? Este acesta un mesaj de încurajare, de motivare şi de speranţă sau este un mesaj de descurajare şi de pesimism? Ce arată viaţa ta că ai în inimă: un Isus al speranţei, al încurajării şi al reconcilierii, sau un duh de nemulţumire, de cârtire şi de dezamăgire faţă de toţi şi faţă de toate? Ce văd cei din jur în cuvintele şi în faptele tale? Ce văd cei din jur în felul în care îţi trăieşti viaţa? Cum este Isus pe care tu li-l arăţi lor? Nu uita: acelaşi Isus pe care tu li-l arăţi, te va judeca în ziua de apoi!

Cine vorbeşte mult nu se poate să nu păcătuiască! De asemenea, sunt foarte importante şi cuvintele pe care le spunem în dreptul nostru.“Minţile pozitive produc vieţi pozitive. Minţile negative produc vieţi negative. Gândurile pozitive sunt întotdeauna pline de credinţă şi speranţă. Gândurile negative sunt întotdeana pline de teamă şi îndoială.“ (Joyce Meyer) Gândeşte pozitiv cu privire la tine şi la viaţa ta, cu privire la visurile şi la realizările tale! Această stare pozitivă te va propulsa afară din groapa îndoielii, a fricii, a amărăciunii, a nesiguranţei sau a neîncrederii în forţele proprii. Odată ieşit(ă) din această groapă, vei putea realize lucrările minunate la care Dumnezeu te-a chemat în această lume!

Nimeni nu poate trăi viaţa pe care o trăieşti tu! Nimeni nu îţi poate trăi viaţa în locul tău.Totodată, nimeni nu îţi va putea influenţa viaţa atât de mult pe cât o poţi face tu singur(ă)! Fă tot ce poţi pentru a trăi, şi a provoca la, o viaţă pozitivă! E felul de viaţă plăcut lui Dumnezeu, dar şi semenilor!

Oferta speciala a cartii „Femeia care muta muntii” la libraria Micul Betleem, de 1Martie !

munti

Esti casatorita si dezamagita sa constati ca, alaturi de iubitul tau sot, nu traiesti adevarata fericire si implinire, asa cum ai crezut si ai visat? Esti casnica iar monotonia, frustrarile si greutatile vietii te aduc, cateodata, in pragul depresiei? Te desconsideri mereu spunand ca tu nu esti in stare sa faci nimic, in lumea aceasta, care sa conteze? Femeia care muta muntii, te va ajuta sa intelegi de ce, uneori, sotul tau te raneste, de ce statutul de mama poate fi presarat cu lacrimi, sau de ce viata iti poate parea, cateodata, searbada si fara sens. Tu nu esti doar o femeie neinsemnata din milioanele de femei din lume care se lupta, in viata de zi cu zi, cu o sumedenie de munti, ci esti o fiica a Cerului, creata cu un scop bine determinat si minunat. Doar indeplinind acest scop divin, devii femeia care este o binecuvantare atat pentru familia ei, cat si pentru biserica si pentru societate. Devii femeia care muta muntii!!

Dedic această carte tuturor femeilor care se simt lipsite de valoare, slabe, incapabile în realizarea anumitor proiecte, dar care în inimile lor tânjesc după activităţi în care să fie implicate, şi după scopuri bine determinate şi atinse, nu prin puterea lor, ci prin puterea Duhului lui Dumnezeu care lucrează în ele!

Adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia: ”Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui, ci va crede că ce zice se face, va avea lucrul cerut. (Marcu 11:23)

Totul este posibil femeii care crede!

Puteti comanda cartea la pret special aici: http://www.miculbetleem.ro/recomandari/femeia-care-muta-muntii-de-daniela-delibas/

 

Scrisoare Tatalui Meu Ceresc! 27 Februarie: citirea Bibliei si meditatia zilei!

27 Februarie

Levitic 20:22-22:20, Marcu 9:1-29, Psalmul 43:1-5, Proverbe 10:18;

Atunci voi merge la altarul lui Dumnezeu care este bucuria şi veselia mea!

Psalmul 43:4

scrisaore “Stau astăzi înaintea Ta cu inima plină de o adâncă mulţumire, minunându-mă de felul minunat în care ai lucrat şi continui să lucrezi în viaţa mea. Te laud pentru fiecare clipă din anii care au trecut în care ochii mei au plâns iar inima mea a fost tristă şi mâhnită, clipe care uneori îmi păreau multe şi grele, dar care m-au apropiat de Tine! Bucuria pe care am simţit-o apoi, în prezenta Ta, nu poate fi comparată cu durerea simţită înainte. Te laud că mi-ai prelucrat şi schimbat inima, în toţi aceşti ani, pentru a se asemăna cu Tine, pentru a Te căuta pe Tine atunci când era îndărătnică şi pentru a se odihni în Tine atunci când era deziluzionată. Te laud că m-ai iubit atât de mult încât nu m-ai lăsat pradă firii mele pământeşti, ci m-ai prelucrat pentru a sluji de laudă slavei Tale, pe acest pământ! Te laud pentru clipele în care eu am făcut un pas mic şi neînsemnat spre Tine, iar Tu ai făcut mai mulţi. Te laud că Tu continui să lărgeşti drumul sub pasii mei pe acest pământ şi nu laşi niciodată să-mi alunece gleznele. (Psalmul 18:36) Te laud pentru fiecare clipă de bucurie de care mi-ai făcut parte pe acest pământ. Ştiu că pe toate le-am primit din mâna Ta. La Tine este Izvorul Bucuriei şi, prin harul Tău, L-ai deschis pentru mine. Mi-ai îndeplinit uneori chiar sş cele mai ascunse dorinţe ale inimii iar acest gest al Tău m-a copleşit!

Astăzi, sunt copleşită de dragostea Ta, de tot harul Tău revărsat peste mine şi de toată frumuseţea prezenţei Tale! Ce Minunat eşti Tu! Îţi mulţumesc, acum când Îmi dăruieşti un început de nou an pe drumul vieţii, că eşti Tatăl meu preaiubit! Îţi mulţumesc pentru toţi aceşti ani atât de frumoşi pe care mi i-ai dăruit şi pe care prezenţa Ta i-a făcut atât de frumoşi! Îţi mulţumesc pentru belşugul spiritual pe care l-ai revărsat peste mine! Cele mai frumoase momente ale vieţii mele au fost cele petrecute la picioarele Tale, contemplându-Ţi frumuseţea, ascultându-Ţi sfaturile înţelepte şi bucurându-mă de faptul că Tu mă primeşti ca fiică a Ta preaiubită! Este un mare har!

Tu eşti credincios! Toate făgăduinţele tale scrise în Scripturi sunt adevărate şi se vor împlini, la timpul hotărât de Tine! Ajută-mă să nu grăbesc acest timp prin nerăbdarea mea! Dă-mi putere să trec prin vale ştiind că, la timpul hotărât de Tine, eu voi umbla pe înalţimile mele. (Habacuc 3:19) Tu faci orice lucru frumos la vremea lui. (Eclesiastul 3: 11) Dă-mi putere să aştept timpul Tău! Dă-mi putere să am încredere în planul Tău BUN şi MINUNAT pentru mine şi viaţa mea!”

Cum ar suna rugăciunea ta închinată Tatălui Ceresc astăzi? Ia o bucată de hârtie şi un pix şi scrie-ţi gândurile. Acest gest îţi va elibera inima şi te va apropia mai mult de Dumnezeu!

 

 

Cuvintele potrivite care te scot din necaz!

 

Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta!

Marcu 7:29

copilplangeDomnul Isus a venit pe pământ în primul rând pentru poporul Israel. Cu acest popor El a încheiat un legământ unic în istoria tuturor naţiunilor pământului, le-a încredinţat Scripturile şi chiar a locuit cu ei în templu. Evreii, deşi un popor mic la număr, ocupau un loc extrem de special în ochii şi în inima lui Dumnezeu. De cealaltă parte, neevreii, adică celelalte popoare, erau străini de legămintele promisiunii şi fără Dumnezeu în lume. Prin urmare, ei nu aveau aceleaşi drepturi înaintea lui Dumnezeu ca şi evreii. Isus era Regele evreilor! El Însuşi S-a prezentat astfel.

În textul din Marcu 7, o femeie siro-feniciană (canaaneancă) vine la Isus şi Îl roagă să scoată demonul care o chinuia pe fiica ei preaiubită. Dar răspunsul lui Isus poate şoca la o primă vedere. Isus pare că o respinge pe această femeie. Dar e un test: testul credinţei ei! Isus o pune la încercare spunându-i că nu are dreptul să beneficieze de binefacerile Lui. El i-a zis că trebuie să se sature mai întâi copiii (evreii), şi că nu era corect să ia pâinea copiilor si s-o arunce la căţei (neevreii). Dar răspunsul ei a surprins pe toţi cei prezenţi, chiar şi pe Isus. Femeia a spus: „Da, Doamne, dar şi căţeii se satură cu firimiturile care cad de la masa copiilor.” Cu acest răspuns, ea şi-a câştigat dreptul de a beneficia de binefacerile Mântuitorului! Isus i-a răspuns: Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta!

Ce minunat final al unei întâmplări care părea fără posibilitate de rezolvare! Fiica preaiubită a acestei femei a fost eliberată şi vindecată complet! Putem spune că au fost 3 mari lucruri pe care acaestă femeie le-a făcut şi care au dus la biruinţa ei. (1) A avut CREDINŢĂ! Ea a crezut că Isus este Fiul  Dumnezeului lui Israel şi că, sub acest statut, El îi poate vindeca fiica. „Această credinţă a ei era remarcabilă. Domnul a răsplăti-o pe loc, vindecându-i fiica de la distanţă. Când femeia s-a întors acasă, fiica ei era complet refăcută.” [1] (2) A cerut ajutor lui Isus cu privire la necazul ei, şi nu oamenilor! Ea a venit la Isus pentru a-i fi rezolvată problema. Nu la ucenicii lui, nu la preoţii, fariseii sau saducheii vremii, ci la Isus Însuşi! Îmi vărs necazul înaintea Lui şi îmi povestesc strâmtorarea înaintea Lui! (Psalmul 142:2) (3) A folosit CUVINTELE POTRIVITE, izvorâte din inima ei! Isus i-a zis: Pentru vorba aceasta, du-te; a ieşit dracul din fiica ta!

Atunci când vii la Isus cu necazul tău, este imperios necesar să faci toate aceste trei lucruri: (1) trebuie să CREZI că El poate şi vrea să te scape din valea umbrei încercării şi să-ţi dea izbăvirea. (2) Trebuie să îi spui Lui toată problema şi apăsarea ta, şi nu oamenilor! Prea mulţi dintre noi ne plângem adesea înaintea oamenilor cu privire la neajunsurile, dezamăgirile şi problemele noastre. Drept pentru care, avem de suferit pentru că oamenii ne pot judeca, dispreţui sau neînţelege în respectiva problemă! Dar Dumnezeu ne ÎNŢELEGE întotdeauna! Varsă-ţi necazul înaintea LUI şi vei avea parte de mângâiere, pace, bucurie şi eliberare din necaz! (3) Foloseşte cuvintele POTRIVITE, din care să reiese încrederea ta totală în Dumnezeu! Asta va aduce mângâiere inimii tale şi eliberare din necaz!


[1] MacDonald, William, Comentariul biblic al credinciosului: Noul Testament, p.141