Pe măsură ce lauzi puterea nemărginită a lui Dumnezeu asupra vieţii tale, CREDINŢA şi SPERANŢA vor creşte în inima ta!


20 Martie

Numeri 30:1-31:52, Luca 4:1-32, Psalmul 63:1-11, Proverbe 11:20-21;

Gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze!

Psalmul 63:5

bucurie-7_2031d1b92f2f8bÎn biblia Fidela acest verset este tradus astfel: Gura mea Te va lăuda cu buze bucuroase!

Cum vii tu înaintea lui Dumnezeu? Care este de obicei starea inimii tale atunci când te pleci pe genunchi? Ai tu o atitudine de bucurie şi încredere când vii înaintea Tatălui, sau eşti caracterizat(ă) de obicei de sentimente de tristeţe, neîncredere şi chiar mâhnire?

Atitudinea cu care venim înaintea lui Dumnezeu în rugăciune este foarte importantă pentru că ea spune mai mult despre noi decât o fac cuvintele care ne ies pe gură. Degeaba spunem că avem credinţă că Dumnezeu se va îngriji de toate aspectele vieţii noastre şi ne va da izbăvirea, dacă în inima noastră ne îndoim de acest lucru. Degeaba spunem că Îl iubim pe Dumnezeu şi că Îl vom sluji pănâ la moarte, dacă inima noastră este rece faţă de El. Degeaba spunem că ne vom bucura întotdeauna în prezenţa Lui şi că vom căuta necurmat faţa Lui, dacă în clipa imediat următoare ne-am şi dedicat lucrurilor lumeşti cu pasiune şi L-am dat pe El, şi bucuria prezenţei Lui, complet deoparte.

Gura mea Te laudă cu strigăte de bucurie pe buze! (Psalmul 63:5) Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme! Lauda Lui va fi totdeauna în gura mea! (Psalmul 34:1) Când Te voi lăuda, voi fi cu bucuria pe buze, cu bucuria în sufletul pe care mi l-ai izbăvit! (Psalmul 71: 23) Să se bucure şi să se veselească în Tine toţi cei ce Te caută! (Psalmul 40:16)

Bucură-te înaintea Domnului în această zi! Fii cu bucuria în inimă! Proclamă această bucurie peste viaţa ta, vorbeşte-I Domnului despre ea iar ea îţi va fi înmulţită pe măsură ce o vei proclama! Cu fiecare cuvânt de laudă şi bucurie exprimat la adresa lui Dumenzeu, fericirea ta va creşte. Pe măsură ce tu Îl lauzi pe El pentru ceea ce a lucrat şi va lucra în viaţa ta, inima ta va începe să experimenteze BUCURIA într-o măsură mai mare! Puterea cuvintelor în viaţa credinciosului este foarte importantă! Ceea ce suntem, ajugem să spunem iar ceea ce ajugem să spunem, aceea ajungem să facem! Spune-I astăzi lui Dumnezeu că tu ai încredere că El îţi va da izbăvirea cu privire la problema ta, crede în inima ta acest lucru şi aşa va fi! Pe măsură ce tu lauzi puterea nemărginită a lui Dumnezeu asupra vieţii tale, CREDINŢA va creşte în inima ta şi,  odată cu credinţa va veni şi SPERANŢA! Omul care încă mai are speranţă în viaţă este un om fericit, în vreme ce omul care şi-a pierdut speranţa cu privire la rezolvarea problemei lui este cel mai nenorocit dintre oameni. Dacă nu îşi va recăpăta speranţa, pierderea lui va fi inevitabilă!

Vino astăzi înaintea lui Dumnezeu cu buze bucuroase oricare ar fi starea inimii tale şi oricât de greu îţi este să faci acest lucru! Pe măsură ce vei face acest lucru, speranţa şi bucuria vor creşte în inima ta iar problema ta nu ţi se va mai părea la fel de gravă. Inima ta se va bucura atunci în prezenţa lui Dumnezeu, singura bucurie autentică care nu trece niciodată! Caută azi această bucurie sfântă! Ea îţi va însenina întreaga zi, chiar dacă problemele nu vor înceta să apară!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s