Încrederea ta în Dumnezeu este cea care iti va determina biruinta sau înfrangerea in incercare!


17 Martie

Numeri 26:1-51, Luca 2:36-52, Psalmul 60:1-12, Proverbe 11:15;

Ai dat celor ce se tem de Tine un steag ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului!

Psalmul 60:4

În biblia Fidela acest verset este tradus astfel: Ai dat un steag celor ce se tem de tine ca să îl înalţe pentru adevăr. Selah!

„David a avut o relaţie minunată cu Domnul! Pentru el Dumnezeu a fost o Realitate vie, strălucitoare/ Mai prezentă pentru ochiul ager al credinţei/ Decât orice obiect ce se poate vedea/ Mai scumpă, mai intimă şi mai apropiată/ Decât cea mai apropiată relaţie umană de pe pământ.” [1] În versetul de mai sus el afirmă ceea ce a devenit în timp limbajul din toate timpurile al credincioşilor care trec prin diverse situaţii de cumpănă, şi anume: Ai dat celor ce se tem de Tine un steag ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului!, parafrazat: Speranţa şi izbăvirea noastră este la Domnul, în orice vreme!

Situaţia de cumpănă prin care trecea David în acest psalm, şi implict tot poporul Israel, era caracterizată de o mare pierdere cauzată de lupta împotriva Mesopotamiei şi a Siriei din Ţoba, luptă pe din care ieşise învins la scară mare. În aceste momente, David ia cu asalt porţile cerului cerând cu insistenţă să capete ajutor divin! Rugăciune lui se înalţă cu putere către Dumnezeu din cenuşa înfrângerii şi, vorbind atât în numele lui cât şi în numele întregului popor, el Îl imploră pe Domnul să le dea: (1) izbăvire din mâna vrăjmaşilor şi (2) să restabilească comuniunea cu El, afirmând astfel că ei sunt vinovaţi înaintea lui Dumnezeu prin faptul că L-au părăsit, păcătuind împotriva Lui.

Dacă şi tu te afli azi într-o situaţie de cumpănă, sau chiar de înfrângere, aş vrea să ai în vedere 3 lucruri: (1) E posibil ca situaţia prin care treci să fie ca urmare a fptului că ai păcătuit împotriva lui Dumnezeu. Cercetează-ţi inima înaintea lui Dumnezeu, cere-ţi iertare pentru păcatul tău şi caută să fii mai vigilent  pe viitor şi să nu mai păcătuieşti. (2) Cere-I să restabilească comuniunea cu tine iertându-ţi păcatele şi caută cu putere de acum înainte să rămâi aproape de Dumnezeu, împlinind mereu voia Lui! (3) pentru tine Dumnezeu are pregătit steagul biruinţei! Încrede-te în El în orice vreme şi oricât de mare ar fi încercarea venită peste tine! Astfel, vei aduce peste problema ta ziua biruinţei!

Ai dat celor ce se tem de Tine un steag ca să-l înalţe spre biruinţa adevărului! Oricine face din Dumnezeu temeiul încrederii şi tăriei sale în încercare, are toate şansele să iasă biruitor din încercare! Încrederea ta în Dumnezeu şi strădania ta de a face mereu voia Lui, chiar dacă mai cazi pe cale, sunt cele care vor determina dacă vei ieşi din luptă biruitor sau învins. Astăzi, alege să te străduieşti să lupţi mai mult împotriva păcatului şi să ai ÎNCREDERE în puterea lui Dumnezeu de a-ţi da biruinţă, chiar şi în cele mai întunecate momente ale vieţii tale. Acest moment de încercare pe care îl trăieşti acum nu durează veşnic! În câteva momente, viaţa ta se poate schimba radical, şi în bine, prin puterea lui Dumnezeu! Încrede-te în El! Doar prin numele Lui vei avea biruinţă! Pentru tine, El are pregătit steagul de biruinţă! Să spunem şi noi asemenea lui David: Selah! Toată slava şi gloria să fie aduse Lui!


[1] MacDonald, Comentariul biblic al credinciosului: Vechiul Testament, p.531

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s