Ziua biruinţei se apropie pentru tine!! Bucura-te!


Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape!

Numeri 24:17

jumping_largeBiblia ne adevereşte faptul că veni o zi minunată în care lacrimile de tristeţe din viaţa noastră se vor transforma în lacrimi de bucurie şi de biruinţă! Din păcate însă, tot mai mulţi oameni au căzut pradă descurajării şi dezamăgirii pentru că au aşteptat prea mult. Dar nimeni nu ne poate spune cât timp va trebui să aşteptăm până când Dumnezeu va începe să-Şi reverse răsplătirea-I peste noi. Poate vor fi câteva luni, ani sau chiar zeci de ani până când Dumnezeu va lăsa peste inima ta binecuvântarea sau biruinţa promisă. Totuşi, nu trebuie neapărat să fie aşa! Tu poţi grăbi acest timp! Să nu obosim în facerea binelui; căci la vremea potrivită vom secera, dacă nu vom cădea de oboseală. (Galateni 6:9)

Poporul Israel a fost scos cu mâna tare şi puternică din Egipt şi a fost condus de Dumnezeu prin pustie spre ţara unde curge lapte şi miere numită Canaan. Lecţia pe care ei ne-o oferă în aceste momente este crucială pentru a înţelege cum este de dorit să ne comportăm atunci cant trecem prin încercare, dar şi ce putem face pentru a grăbi ziua biruinţei şi a întrării în bucuria Canaanului. S-a estimat că călătoria făcută de poporul Israel prin pustie putea fi făcută în patruzeci de zile. Dar poporul este atât de nerăbdător să ajungă la destinaţie şi atât de pretenţios cu privire la apă şi hrană, încât ajunge să cârtească înaintea lui Dumnezeu. După ani îndelungaţi de robie în Egipt, ei sunt acum plini de pretenţii înaintea lui Dumnezeu. Nimic nu-i mulţumeşte si cârtesc.Acesta este motivul pentru care călătoria lor înspre ţara Canaan va fi făcută în patruzeci de ani şi nu în patruzeci de zile aşa cum ar fi trebuit! Ba mai mult, ei nu vor ajunge să calce cu piciorul pe pământul ţării promise (cu excepţia a doi dintre ei, Iosua şi Caleb) ci mor în pustie iar proprii lor copii sunt cei care se vor bucura de acest har. Ei şi-au pierdut răsplata, din cauză că au vrut-o pe loc! Au pierdut binecuvântarea pentru că au vrut-o acum şi aici! Nu fă la fel!

 Îl văd, dar nu acum, Îl privesc, dar nu de aproape!  Ziua biruinţei tale se întrevede la orizont! Vine vremea, se apropie ziua! (Ezechiel 7:12) În curând, povara pe care o porţi pe umeri, fie ea de ordin financiar, profesional sau familial va fi îndepărtată iar inima ta se va bucura! Nu  amâna această zi printr-o atitudine de nerăbdare sau chiar de nemulţumire, ci mai degrabă grăbeşte-o printr-o atitudine de mulţumire şi de încredere în planul bun al lui Dumnezeu pentru tine! De asemenea, nu cârti dacă calea ţi se pare lungă şi grea. Vei înţelege într-un final de ce a fost aşa şi vei vedea că a meritat! Inima ta se va bucura atunci în mod deosebit!

 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s