Despre regula nescrisa a PASIUNII!


Pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu înţelepciune!

Proverbe 10:23

pasiuneEste o regulă nescrisă a universului ca oamenii care îşi fac lucrul din toată inima să izbutească în lucrul lor, în vreme ce oamenii care lâncezesc, care îşi fac lucrarea de mântuială sau forţaţi de împrejurările vieţii, să nu se bucure la final de sorţi de izbândă. „În religie este la fel. Dacă vrei să izbuteşti în lucrul pentru Isus, lucrează cu toată inima şi pune-ţi tot sufletul. Pune la fel de multă forţă, energie, emoţie şi sinceritate în lucrarea pentru Hristos pe cât pui în afacerile tale, fiindcă cauza Lui merită mai mult.” [1]

 „Şi în fiecare lucrare pe care a început-o în serviciul casei lui Dumnezeu, şi în lege şi în porunci, pentru a căuta pe Dumnezeul Său a făcut-o cu toată inima sa şi a prosperat” (2 Cronici 31:21, traducere Biblia Fidela). Ezechia a făcut lucrări care erau în serviciul casei lui Dumnezeu şi pentru a căuta pe Dumnezeul Său! El a fost unul din cei douăzeci de împăraţi care s-au succedat la tronul Ierusalimului până în vremea robiei babiloniene. Dacă primele 9 capitole ale cărţii 2 Cronici ne vorbesc despre cei 40 de ani de domnie ai împăratului Solomon, restul capitolelor au în prim-plan ceilalţi 20 de împăraţi care i-au urmat la tron şi care sunt analizaţi de autor prin prisma modului în care ei se raportau la Dumnezeul Lui Israel. Concluzia care reiese din fiecare verset al acestei cărţi este că declinul împărăţiei lui Israel nu s-a datorat unor factori politici, economici sau de altă natură ci s-a datorat relaţiei pe care împăraţii ei o aveau cu Dumnezeu. Astfel, atunci când împăratul care era la tronul ţării îl slujea pe Dumnezeu, ţara cunoştea prosperitate şi se bucura de pace printre popoare. Când însă împăraţii ei Îl nesocoteau pe Dumnezeu, ţara era măcinată de sărăcie şi dezbinare. Mesajul lui Dumnezeu era foarte clar: cine Mă slujeşte are prosperitate , pace şi binecuvântare iar cine nu are blestem, război şi sărăcie. Ezechia a fost unul dintre împăraţii Ierusalimului care nu numai că L-a slujit pe Dumnezeu dar a făcut-o cu toată inima! Mai mult, el a lucrat cu mâini harnice şi cu pasiune în serviciul casei lui Dumnezeu, în lege şi în porunci, pentru a căuta pe Dumnezeul Său! Ca urmare, el s-a bucurat din plin de biruinţă în toate planurile sale!

Care îţi sunt planurile? Ce vrei să faci în viaţă? Pentru cel înţelept este o plăcere să lucreze cu înţelepciune! Vei lucra tu cu pasiune şi mâini harnice în serviciul casei lui Dumnezeu sau vei lucra doar pentru a-ţi împlini nevoile fizice şi materiale care ţin de această viaţă? Sunt scopurile tale conforme cu voia şi planul lui Dumnezeu pentru omenire sau sunt în contradicţie cu acestea? Pentru numele lui Dumnezeu şi din dragoste pentru lumea de dragul căreia El s-a jertfit,  noi avem datoria sfântă de a o aduce la Hristos! În numele lui Dumnezeu putem face lucrări la care nu ne-am fi gândit niciodată! Şi ştiţi de ce? Pentru că Dumnezeu este de partea celor care lucrează pentru El şi din toată inima! Îţi doresc să fii o astfel de persoană! Vei izbuti în tot ceea ce vei face!

 


[1] Spurgeon, Charles, Dimineaţa şi Seara, Editura Little Lamb, 2006, p. 158

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s