O poveste impresionanta despre puterea dezastruoasa a demonului numit DEPRESIE! 19 Februarie: citirea Bibliei si meditatia zilei!


19 Februarie

Levitic 7:28-9:6, Marcu 3:31-4:25, Psalmul 37:12-28, Proverbe 10:5;

Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului!

Levitic 9:6

depresie-suparare-femeie_sxc“Imediat după naşterea primului copil – după care vor urma alţi trei – la vârsta de doar şaptesprezece ani, Mariana a căzut în plasa unei grave afecţiuni psihice care a chinuit-o timp de aproape treizeci de ani. Plângea, şi se plângea mai tot timpul, având tot felul de apucături maniacale. Nu avea nicio clipă şi niciun motiv de mulţumire, certându-se încontinuu cu cei din jurul său, mai ales cu soţul pe care îl considera vinovat de toate problemele mici sau mari din căsnicie. Ceva, sau cineva, îi sugera şi o împingea mereu să se sinucidă. A încercat să o facă de două ori. O dată s-a aruncat în râul din spatele casei iar a doua oară a încercat să-şi înfingă un cuţit în inimă. Câteva luni pe an le petrecea cu regularitate internată într-un ospiciu. Rudele au dus-o în câteva rânduri la vrăjitoare sugerând că aceasta este calea de a o vindeca şi bineînţeles, după fiecare vizită de acest fel, simptomele deveneau şi mai puternice. Dar, (…) o colegă de serviciu a învăţat-o să citească din Biblie şi Mariana se mângâia de multe ori citind Psalmii. În fine, după treizeci de ani de suferinţă cumplită, (…) citind Scripturile, rugându-se şi închinându-se cu un grup de credincioşi, Mariana s-a întâlnit în sfârşit cu Mântuitorul Isus Hristos care a eliberat-o cu totul de boala ei, dăruindu-i viaţa veşnică. Acum este veselă şi plină de energie, iar certurile din familie sau cu vecinii s-au transformat în discuţii despre Isus, în rugăciuni sau cântări de laudă.” [1]

Te confrunţi şi tu câteodată cu stări de depresie în care nimeni şi nimic nu te mulţumeşte? Ai momente, puţine sau multe, când eşti atât de dezamăgită şi împovărată cu privire la viaţă, încât gândeşti că singura eliberare din această puternică stare de nefericire este moartea? Te cerţi ades cu partenerul de căsătorie reproşându-i că el/ea este vinovat(ă) de starea ta de nemulţumire? Nu ai găsit FERICIREA în viaţă? Nu glumi cu aceste stări de depresie. În spatele lor se flă duhuri care te îndeamnă să fii mereu nemulţumit(ă) de felul în care decurge viaţa ta, ştiind că astfel Îl îndepărtezi pe Dumnezeu din inima ta şi odată cu El pleacă şi pacea, şi bucuria, şi odiha sufletească după care tânjeşte inima fiecărui om. Mariana a fost o femeie care s-a luptat, din păcate, cu acest duh de nemulţumire timp de treizeci de ani. Dar în momentul în care L-a căutat pe Isus şi a început să trăiască o viaţă plăcută Lui, citind zilnic Biblia şi căutând să facă tot ce a poruncit Domnul, ea şi-a găsit odihna sufletească, bucuria şi pacea! I s-a arătat slava Domnului, pe care a primit-o, a păstrat-o în inimă şi care i-a schimbat complet viaţa şi starea de spirit.

Să faceţi ce a poruncit Domnul; şi vi se va arăta slava Domnului! Caută în fiecare zi faţa lui Dumnezeu! Caută să faci tot ce a poruncit Domnul în Scripturi şi ţi se va arăta slava Domnului! Îl vei cunoaşte pe Dumnezeul Adevărat care poate alunga despresia şi nemulţumirea din inima ta şi îţi poate dărui FERICIREA, experimentând BELŞUGUL SPIRITUAL al prezenţei Lui minunate în viaţa ta! Atunci, inima ta avea pace deplină!


[1] Relatare preluată din agenda Vorbeşte, comunică, ascultă, Liga Bibliei, Bucureşti, 2006, p.84

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s