1 Februarie: citirea Bibliei si meditatia zilei!


1 Februarie

Exod 13:17-15:19, Matei 21:23-46, Psalmul 25:12-22, Proverbe 6:16-19

Domnul se va lupta pentru voi! Dar voi, staţi liniştiţi!

Exodul 14:14

Capitolul 14 din cartea Exodul este considerat a fi unul dintre cele mai dramatice din toate capitolele Bibliei. Copiii lui Israel sunt îndemnaţi de Dumnezeu să părăsească Egiptul, ţara în care locuiau de 400 de ani ca robi, şi să se îndrepte, având drept călăuză un stâlp de nor, înspre Pi Hahirot, un punct situat la vest de Marea Roşie. Dar tocmai această ghidare divină i-a pus într-o mare încurcătură şi a făcut ca scăparea lor să pară imposibilă, la prima vedere. A creat printre ei o mare stare de confuzie şi teamă, atât pentru vieţile lor cât şi ale copiilor lor. Nu ştiau sub nicio formă cum avea Dumnezeu să-i salveze în mod miraculos dar s-au supus planului divin. De ambele părţi se aflau pericole pe care nu le puteau depăşi prin forţe proprii: pe de o parte era Marea Roşie peste care oricum nu puteau trece, iar de celaltă parte se afla Faraon cu toată armata lui, alcătuită din şase sute de care alese şi toate carele Egiptului, cu căpitanii lor. Probabil chiar acesta a fost motivul pe baza căruia Faraon a pornit în urmărirea lor: a crezut că sunt prinşi în capcană, acolo la ţărmul Mării Negre şi a vrut să-i nimiceasă cu uşurinţă. Nu ştia însă împăratul Egiptului că Împăratul Împăraţilor hotărâse ca tocmai el, împreună cu toţi bărbaţii Egiptului, să cadă într-o capcană din care nu vor mai găsi scăpare. La semnul lui Moise, marea s-a despărţit iar poporul lui Dumnezeu a păşit ca pe uscat în drumul lor spre Ţara Promisă, Canaan. Au fost urmaţi la mică distanţă de egipteni. Aceştia şi-au găsit însă sfârşitul în apele mării, care s-au închis la loc imediat ce israeliţii au traversat marea. Niciunul dintre ei nu a rămas în viaţă. “Traversarea Mării Roşii este considerată drept cea mai mare manifestare a puterii lui Dumnezeu în Vechiul Testament, dar cea mai mare putere manifestată în toate timpurile este cea care L-a înviat pe Cristos dintre cei morţi”. [1]

Elementul principal care a dus la acest final triumfător a fost CREDINŢA. A fost nevoie ca poporul Israel să se încreadă în Dumnezeu şi în planul Lui misterios, să păşească pe un drum necunoscut şi nemaiauzit şi, astfel, să fie liberi. “Aceeaşi credinţă care a deschis Marea Roşie ne permite să facem imposibilul atunci când mergem pe calea voii lui Dumnezeu”. [2]

Domnul se va lupta pentru voi! Dar voi, staţi liniştiţi! Nu vă temeţi de nimic, staţi pe loc, şi veţi vedea izbăvirea pe care v-o va da Domnul în ziua aceasta! Aceeaşi putere care L-a înviat pe Cristos dintre cei morţi şi care a despărţit Marea Roşie, este pusă astăzi la îndemâna noastră. Ce mare har! ÎNCREDE-TE astăzi în Dumnezeu chiar dacă nu vezi nicio soluţie plauzibilă cu privire la “capcana” în care eşti prins, cere-I lui Dumnezeu să-Şi folosească PUTEREA divină pentru a-ţi da izbăvirea, apoi stai LINIŞTIT. El va lupta pentru tine şi îţi va da biruinţa, în mod miraculos!


[1] MacDonald, William, Comentariul biblic al credinciosului: Vechiul Testament, Editura Agape, Făgăraş, 2011, p.87

[2] ibidem

4 thoughts on “1 Februarie: citirea Bibliei si meditatia zilei!

    1. Draga Lidia, cartea mea o poti cumpara de la toate librariile mari din tara precum Kerigma, Stephanus, Gramma, Agape, Alexandria Librarii, Societatea Biblica, Mihai Eminescu etc., sau de la Radio Vocea Evangheliei Suceava si Oradea. Sau o poti comanda pe internet de la aceste librarii. Iti doresc o citire plina de har, si de placere:)Fii binecuvantata in tot ceea ce faci!:)

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s