24 Ianuarie: citirea Bibliei si meditatia zilei!


24 Ianuarie

Geneza 48: 1-49:33, Matei 15:29-16:12,

Psalmul 20:1-9, Proverbe 4:20-27,

În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne!

Geneza 49:18

Cine este cel mai nenorocit om de pe planetă? Dacă s-ar aduna un comitet, un bord de oameni care să analizeze vieţile tuturor locuitorilor pământului pentru a stabili cine este cel mai nenorocit om de pe planetă, oare care ar fi concluzia lor? Care ar fi omul de pe pământ considerat a avea soarta cea mai nenorocită dintre toate? Sau care ar fi criteriile pe baza cărora membrii acestui comitet  ar stabili gradul de „nenorocire” al fiecărui om?

Tu la ce grad de viată nefericită crezi că te-ai încadra? Cât de nenorocit(ă) dintre toţi oamenii ai considera că eşti? Să nu spui că nu ai gândit astfel vreodată. Să nu îndrăzneşti să negi faptul că au fost momente în viaţa ta când ai gândit, cu lacrimi amare curgându-ţi pe obraji, că tu ai o soartă atât de grea, de nedreaptă, de nenorocită. Sau că Dumnezeu a fost, şi chiar continuă să fie, nedrept cu tine. Pentru că tu meritai mai mult. Mult mai mult chiar. Tu meritai ca El să-şi deschidă mai mult mâna binecuvântărilor peste tine. Dar nu a făcut-o… Şi ai plâns, şi te-ai tânguit, şi te-ai certat cu Dumnezeu. Şi nu ţi-a folosit la nimic. Iar acum citeşti această meditaţie prin care eu te întreb: Crezi tu că eşti cel mai nenorocit dintre toţi oamenii? Crezi tu că soarta ta este cea mai nedreaptă?

Din nefericire, trăim momente în viaţă în care, pur şi simplu, ne pierdem speranţa.Acest sentiment veninos se cuibăreşte în inimile noastre şi ne ucide! Omul care îşi pierde speranţa în viaţă este cel mai nenorocit dintre oameni. Nu cel care are o boală incurabilă în trup şi nici cel care suferă foarte mult din cauza unor dureri fizice, sau cel cu o dizabilitate, sau cel care şi-a pierdut piciorul într-un grav accident de maşină sau cel care şi-a pierdut vederea ca urmare a unei expuneri îndelungate la anumite substanţe nocive, sau cel care nu are ce mânca şi nici cel care a rămas singur în lume, fără toţi cei dragi al lui. Cel mai nenorocit om de pe planetă este cel care şi-a pierdut speranţa! Dacă pentru cel care are o boală incurabilă în trup tot se mai poate găsi vindecare, pentru cel olog o proteză, pentru cel flămând hrană sau pentru cel orb vedere, pentru omul lipsit de speranţă nu se mai poate face nimic. Prăbuşirea lui totală este iminentă!

În ajutorul Tău nădăjduiesc, Doamne! Oricare ar fi situaţia cu care te confrunţi astăzi, nu-ţi pierde speranţa! Oricât de mult suferi şi oricât de mult plângi în rugăciune, neînţelegând planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta, nu-ţi pierde speranţa! Câtă vreme trăieşti, viaţa ta se poate schimba! Câtă vreme Dumnezeu este Tatăl Tău, El se va atinge de tine şi problema ta şi te va ridica! Orice ai face, nu-ţi pierde speranţa! Nădăjduieşte chiar împotriva oricărei nădejdi! Dumnezeu este Tatăl tău care te iubeşte cu o iubire veşnică şi care se va atinge de tine şi problema ta! Nu-ţi pierde speranţa şi înceredrea în El! În această situaţie, El nu mai poate interveni pentru că tu Îi blochezi accesul prin necredinţa ta. 

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s