2 Ianuarie: citirea Bibliei si meditatia zilei!


2 Ianuarie

Geneza 3:1 – 4:26,Matei 2: 13-3:6,

Psalmul 2:1-12, Proverbe 1:7-9,

Daţi cinste Fiului ca să nu se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră!

Psalmul 2:12

„Cartea imnurilor ebraice intitulată “Psalmi” este “o carte care atinge fiecare notă din claviatura emoţiilor omeneşti. Aici avem dragoste şi ură, bucurie şi necaz, speranţă şi frică, pace şi conflict, credinţă şi disperare, adică exact din ce este făcută viaţa“[1]

Unul din sentimentele care ne încearcă uneori este acela că nimic parcă nu decurge în viaţa noastră aşa cum ne planificasem, sau cum crezusem. În astfel de momente,  noi ajungem să ne îndoim de dragostea Lui pentru noi şi să spunem că ne-a uitat, sau că ne-a dezamăgit. Oh!, ce mult greşim! Sar Dumnezeu, în dragostea Lui nemărginită faţă de noi, nu ne lasă în această stare şi ne vorbeşte, prin Cuvântul Lui. El vrea să ne facă să înţelegem că în spatele nemulţumirii cu privire la felul în care  decurgea viaţa noastră, se afla de fapt păcatul mândriei. Noi suntem nemulţumiţi de felul în care viaţa noastră se desfăşoară pentru că, trebuie să admitem, ne aşteptasem la mai mult! Chiar consideram că merităm mai mult, dar fiind faptul că L-am slujit cu credincioşie. Sau cel puţin, am încercat din răsputeri!

Oare chiar merităm noi mai mult? Mi-am pus această întrebare cu toată seriozitatea şi sinceritatea şi m-am îngrozit! Mi-am privit interiorul plin de păcat, de neputinţă, de răutate şi am înţeles că nu merit să primesc de fapt nimic de la Dumnezeu.

Daţi cinste Fiului ca să nu se mânie şi să nu pieriţi pe calea voastră! Ferice de toţi câţi se încred în El! Îi dai tu cinstea cuvenită lui Dumnezeu? Trăieşti uneori momente când inima ta este atât de tristă încât se ridică cu mânie înspre Dumnezeu reproşându-I că nu ţi-a dat în viaţă mai mult, că ai fi meritat mai mult? Nu mai fă aceasta! Cinsteşte-L pe Dumnezeu având încredere în planul Lui minunat pentru viaţa ta! Ceea ce ai. sau nu. este exact ceea ce ai nevoie pentru a-L cunoaşte şi experimenta pe El în viaţa ta! Astăzi, mulţumeşte-I pentru tot ceea ce ţi-a dat! Astăzi, mulţumeşte-I pentru tot ceea ce NU ţi-a dat!

Nu lăsa ca bucuria din inima ta să fie determinată de ceea ce ai sau nu, ci de ISUS! Astăzi Dumnezeu este Domn în viaţa ta! Câtă vreme Isus este Domn în viaţa ta, fă din El bucuria ta şi nu mai privi la încercările vieţii. Acceptă-le, bucură-te în promisiunile Lui în aceste momente de încercare şi vei grăbi astfel ziua izbăvirii. Ai încredere în planul Lui pentru viaţa ta, chiar dacă lucrurile nu decurg aşa după cum ţi-ai dorit sau după cum te-ai aşteptat! Pentru ziua de astăzi, El mai are multe binecuvântări pregătite pentru tine! La fel, mai are şi încercări! Dar toate sunt BUNE pentru că vin din mâna Lui!

Mergi astăzi cu Isus pe drumul vieţii şi bucură-te de prezenţa Lui în viaţa ta, în ciuda problemelor! Doar atunci inima ta va fi cu adevărat a Lui! Doar atunci inima ta se va putea bucura cu adevărat! Bucuria adusă de prezenţa lui Isus în viaţa noastră este cea mai minunată bucurie!

Astăzi, îţi doresc să ai parte de ea din plin!


[1] Phillips, John, Comentariu asupra Psalmilor, vol. 1, Editura Stephanus, 2001, pag. 7

One thought on “2 Ianuarie: citirea Bibliei si meditatia zilei!

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile despre tine sau dă clic pe un icon pentru autentificare:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s