Rugăciunea din adânc a Mariei Durand!


În Aigues, la marginea regiunii Camargue (Franţa), se află turnul Constance, o construcţie cilindircă foarte masivă cu ziduri groase de 6m. În această închisoare erau aruncaţi de către regii Franţei deţinuţii politici. Printre ei se aflau şi hughenoţii, creştini crunt persecutaţi începând cu anul 1685. Din pricina credinţei lor au avut foarte mult de suferit. Bărbaţii ajungeau de obicei ca vâşlaşi pe galereele franceze, până la sfârşitul puterilor lor, iar femeile erau închise în vestitul turn Constance, care a mai fost denumit după aceea şi turnul de rezistenţă.

În iulie 1730, printre cele condamnate la izolare în turnul morţii era şi tânăra de 15 ani, Marie Durand. Ea a petrecut 38 de ani de cruntă mizerie şi prigoană în acest loc. Atunci când a ajuns în închisoare, a găsit aici 28 de femei şi doi bebeluși născuţi în detenţie. E greu de imaginat la câtă suferinţă au fost supuse aceste femei. Se mai întâmpla, din când în când, ca una din ele să-şi răscumpere libertatea printr-un jurământ de lepădare de credinţă şi un angajament că nu va mai frecventa adunările hughenoţilor. Altele, ca Isabeau Menet, o bună prietenă a Mariei, şi-a pierdut minţile.

În dreptul numelui Marie Durand, an de an, comandantul închisorii, scria un raport scurt, care prelungea şederea ei în închisoare – „Statornică în credinţa ei”. În 1768, când persecuţia împotriva hughenoţilor a încetat, ultima creştină eliberată a fost Marie Durand. Credinţa ei nu s-a clintit în cei 38 de ani de captivitate. Ea a mai trăit timp de opt ani împreună cu o colegă de celulă, murind în iulie 1776, când „marele eliberator”, aşa cum numea ea moartea în timpul prizonieratului, a venit în cele din urmă şi la ea.

Ea a fost foarte mult întărită de cuvintele tatălui ei, şi el condamnat pentru credinţa lui, pe care i le scrie la începutul detenţiei ei: „Pe măsura suferinţei care e din ce în ce mai mare, am asigurarea că Dumnezeu e tot mai aproape de mine.”

La vârsta de 18 ani, scrie câteva gânduri intitulate: „Rugăciunea din adânc”: „Răstignită pe crucea credinţei mele, stau în faţa Ta, Doamne. Te rog, mai întâi de toate, dă-mi putere să rezist ispitei de a nu mă lepăda de Tine, atunci când prigonitorii mei îmi cer lucrul acesta. Apăsată de slăbiciunile şi nedesăvârşirile mele pe care le-am experimentat în scurta mea viaţă, îţi mulţumesc pentru închisoarea aceasta, în care trăiesc doar datorită harului Tău. Fii alături de tatăl meu în captivitate şi zdrobeşte şarpele care doreşte cu orice preţ să-mi ia speranţa că aş mai vedea vreodată lumina soarelui. În mâna Ta predau din nou viaţa mea şi Te rog, păstrează-mi suflarea ca să te pot avea mereu pe Tine.”

Dumnezeu să ne însuflețească pe fiecare cu aceeași tărie de caracter pentru a rămâne neclintiți în credință.

Sursa articol: statornica-in-credinta.

2 comentarii

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.