Indemn la rugaciune pentru Otniel Stan!!


Fac parte pe Facebook dintr-un grup de mamici ce poarta numele „Mamici Crestine” . Din acest grup fac parte 1217 mamici din toata tara. Una dintre mamici este Simona Stan, membra a grupului de lauda la adresa lui Dumnezeu „Golgota” din Constanta. Cu mare durere am aflat in aceasta dimineata faptul ca unicul ei fiu, Otniel, se afla in spital in coma cerebrala, ca urmare a pericolului de inec la care s-a aflat zilele trecute. A fost scos din apa dupa 20 de minute, astfel ca a intrat in coma cerebrala. Foarte multe mamici din grupul amintit mai sus au postat mesaje de provocare la rugaciune pentru aceasta familie atat de frumoasa si atat de incercata!

Incredintez aceasta familie in bratul Domnului stiind ca este un brat puternic, un brat de incredere, un brat pe care se pot baza chiar si in cele mai intunecate momente ale vietii. Stiu ca Dumnezeu nu a scapat lucrurile de sub control atunci cand Otniel inca se afla sub apa, desi, daca ar fi fost scos cu cateva secunde sau minute mai devreme,  poate ca nu s-ar fi ajuns aici. Stiu ca Dumnezeu nu face nimic ca pe un lucru de apucat sau cu usurinta si nepasare fata de suferinta copiilor Lui! De aceea, sa contiuam sa ridicam rugaciuni pentru Otniel si sa avem incredere in Dumnezeu si in planul Lui  pentru Otniel si familia Lui! El stie ce face!

Dumnezeu sa intareasca familia Stan!

Mai multe detalii despre starea lui Otniel puteti afla aici: simonn.stan.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.