O viata banala graim si oftam…

Da! Suntem tentate să spunem faptul că, nu avem motive să fim pline de pace şi de bucurie tocmai pentru că, vieţile noastre, banale, monotone sau trasate adesea cu încercări şi cu probleme pământeşti, nu ne permit acest lucru. Dar, nu contează! Dumnezeu nu ne cere ca noi să fim pline de bucurie şi de dorinţă sfântă de a sluji Lui, şi altora, doar atunci când avem tot ceea ce ne trebuie, în absolut toate domeniile vieţii, ci ne cere ca, în ciuda acestor greutăţi, să avem credinţă în El şi să fim o sursă de bucurie pentru cei din jur. Noi trebuie să avem o inimă încrezătoare şi credincioasă, care să fie gata să spună: Doamne, ce vrei să fac,  si să facem acel lucru, prin credinţă.

Joyce Meyer, afirmă în cartea Un lider în formare, faptul că lucrul care te împiedică, cel mai mult, să faci anumite lucruri, nu este lipsa timpului, a potenţialului sau a banului, ci este însăşi atitudinea greşită, a inimii tale:Ceea ce-i împiedică, pe cei mai mulţi oameni, să progreseze şi să se bucure de viaţă, nu este lipsa abilităţii şi a potenţialului, ci atitudinea greşită a inimii.

 Nu lipsa potenţialului din tine, te-a ţinut până acum, departe de câmpul de misiune, ci lipsa voinţei tale de a te debarasa, de problemele vieţii. Ai lăsat ca problemele, neajunsurile, neîmplinirile, frustrările, îngrijorările şi munţii vieţii, să te acapareze atât de mult, încât, nu mai vezi acum nici o portiţă de scăpare. Şi poate, pe bună dreptate! Dar Dumnezeu nu este interesat atât de mult de confortul nostru, pe cât de mult este interesat de progresul nostru, pe calea sfinţeniei. Prin urmare, El nu-ţi va oferi tot ceea ce îţi lipseşte şi care ades te face atât de nefericită, până în clipa când, nu vei îndepărta păcatul din viaţa ta, până în clipa când nu vei alege să te încrezi în El, în ciuda problemelor pe care le ai şi te vei implica, cu dăruire şi cu inimă consacrată, în lucrarea Lui, pe acest pământ. Răsplata Lui, s-ar putea să fie exact împlinirea celei mai mari dorinţe ce sălăşluieşte în inima ta. Îţi poţi imagina cât de mult te vei bucura?

Viaţa ta, aşa simplă şi aşa banală cum pare, la o primă vedere, va deveni o viaţă excepţională, pusă în slujba divinităţii.O poezie ce aparţine lui Frank William Boreham (1871-1959), predicator baptist renumit în Noua Zeelandă, Australia şi Anglia, este redată de Ravi Zacharias, în cartea Marele Ţesător, şi te poate ajuta să te debarasezi de gândirea greşită cu privire la propria ta viaţă banală, astfel:

O viaţă banală grăim şi oftăm

Dar de ce oftăm când grăim?

Soarele banal pe cerul banal ce-l vedem

Dă naştere zilei banale ce-o ştim.

Lucruri banale şi luna şi stelele sunt,

La fel şi floarea şi păsările cu-a lor cânt.

Însă întunecată ar fi lumea şi tristă a noastră soartă

De n-ar mai fi flori şi soare lumina să-mpartă.

Iar Dumnezeu care cercetează fiecare suflet în parte

Din vieţi ce-s banale creeză a Lui lume aparte!

 Alege, deci, să ai încredere în planul lui Dumnezeu pentru tine, chiar şi atunci când, acesta este presărat cu lacrimi, alege să accepţi voia Lui, chiar dacă nu o înţelegi şi alege să faci o schimbare, în viaţa ta: alege să te implici în lucrarea Lui, mai mult. Încetează să-I mai pui lui Dumnezeu întrebarea, ades cu o notă acuzatoare: ”De ce Doamne?” ci spune mai degrabă: Doamne, de ce este viaţa mea aşa şi nu altfel ,Tu ştii.Tu ai făcut ca lucrurile să fie astfel şi nu ai luat suferinţa mea uşor sau ca pe un lucru de apucat, ci ai îngăduit-o în viaţa mea pentru un mare scop. Chiar dacă nu înţeleg acest scop, chiar dacă nu am nici cea mai vagă idee uneori, mă încred în Tine şi aleg să mă bucur de tot ceea ce am, de tot ceea ce Tu mi-ai dat şi de tot ceea ce-mi vei dărui, ca urmare a vieţii mele schimbate prin harul Tău.

 Vei deveni o altă femeie, o femeie care se bucură de viaţă şi care, la rândul ei, bucură pe alţii!

Exista o obsesie a matematicii in fiecare din noi…

Exista o obsesie a matematicii

in fiecare din noi,

potrivit ei numaram.

Numaram in fiecare zi

ferestrele caselor

urmele pasilor

pietrele drumului

batistele fluturate

si trenurile plecate,

apoi banii

copacii

copiii

si anii

saptamanile

zilele

orele

minutele

secundele

inainte de

marele inceput

cand

n-o sa mai numaram

nimic.

Petru Lascau, Semnatura Iubirii

Familia lui Mihai Chibici plange…insa el nu mai plange…

Acum un an de zile, pe data de 3 februarie 2011, pastorul Mihai Chibici s-a intalnit cu Isus Hristos fata in fata!!!Aceasta intalnire de nedescris prin cuvinte omenesti nu a fost insa deloc prevazuta de familia lui, cu atat mai putin in inima lui, sau poate cine stie? Inima a fost cea care i-a cedat la o varsta tanara, doar 47 de ani, lasand in urma o sotie indurerata si 3 baieti cu varste fragede intristati peste masura si neintelegand prea multe din ceea ce se intampla cu tatal lor iubit. Cum s-a intamplat asta? De ce tocmai Mihai Chibici, cunoscutul predicator al zonei Suceava, profesor dedicat de religie la Scoala Primara Ipotesti, om deosebit pe care am avut onoarea de a-l avea ca invitat in studioul Radio Vocea Evangeliei, in cadrul emisiunilor Timpuri Apocaliptice sau INFOmisionar, de mai multe ori?Nu vom intelege poate niciodata …

Familia lui inca il plange …insa el nu mai plange. Ochii lui nu mai varsa acum nici o lacrima. Fericirea ii  incununeaza acum capul!!Acum el este fata in fata cu Isus, Mantuitorul sufletului sau!!Ma rog ca Dumnezeu sa  mangaie familia ramasa pe aceste taramuri fara el si dragostea lui, in aceasta zi cand se implineste un an de zile de cand Mihai Chibici a parasit trupul omenesc…