Marele Tesator!! de Ravi Zacharias


„Cât de diferit am trăi dacă am fi convinşi că fiecare eveniment al vieţii noastre – de la cel mai fericit la cel mai tragic sau cel mai obişnuit – este partea unui proiect meticulos în care toate elementele se intretes cu o precizie uluitoare?” Această este întrebarea la care răspunde Ravi Zacharias în  cartea pe care am citit-o recent, intitulata  „Marele Tesator”.

„Suntem obişnuiţi să credem că evenimentele majore cum sunt moartea sau naşterea sunt călăuzite de mâna lui Dumnezeu. Cu toate acestea, alunecăm uşor înspre simţământul că viaţa de zi cu zi nu e condusă propriuzis de Dumnezeu, ci e oarecum produsul eforturilor noastre. Această carte abundă de întâmplări care ne arată tocmai contrariul. Dr. Ravi Zacharias ne arată cum fiecare detaliu al vieţii sale a fost atent întreţesut exact la locul lui. Apoi ne încurajează să privim la propriul nostru trecut, la dezamăgirile şi trimfurile noastre, la credinţa noastră, dintr-o nouă perspectivă, pentru a putea înţelege cum acestea sunt toate parte a unui proiect grandios al Marelui Ţesător.”

De ce îngăduie Dumnezeu suferinţa, în viaţa noastra? De ce pune, uneori, acest munte de întristare cu privire la viaţă, stăpânire pe inima omului, atât de delicate şi atât de sensibile? În cartea Marele Ţesător  ne este prezentat scopul special pentru care Dumnezeu ne modelează vieţile, tocmai prin prezenţa momentelor de încercare, de povară şi de neajunsuri, în următoarea manieră:

Cel mai important este să ştim că Dumnezeu modelează viaţa preţioasă pe care o mântuieşte, şi că face astfel cu un scop special. Începe o nouă povară, un nou imbold sălăşluieşte în inimă. Un nou scop pentru a face ceea ce faceţi consolidează chemarea.Modelul începe să iasă la iveală – model pentru care Dumnezeu v-a format, purtându-vă printr-o căutare de o viaţă spre împlinirea preţioasă a slujirii Lui. 

Ai incredere in planul lui Dumnezeu pentru viata!! Este unul minunat, tesut cu nespusa migala si dragoste de Insusi Marele Tesator!!!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s