Femeia care muta muntii!!O carte scrisa de mine pentru tine!

Femeia care muta muntii, o noua carte pentru femei!

Eşti căsătorită şi dezamăgită să constaţi faptul că, alături de iubitul tău soţ, nu trăieşti adevărata fericire şi împlinire, aşa cum ai crezut şi ai visat? Eşti casnică iar monotonia, frustrările şi greutăţile vieţii te aduc, câteodată, în pragul depresiei? Te desconsideri mereu spunând că tu nu eşti în stare să faci nimic, în lumea aceasta, care să conteze? Femeia care mută munţii, te va ajuta să înţelegi de ce, uneori, soţul tău te răneşte, de ce statutul de mamă poate fi presărat cu lacrimi, sau de ce viaţa îţi poate părea, câteodată, searbădă şi fără sens. Tu nu eşti doar o femeie neînsemnată din milioanele de femei din lume care se luptă, în viaţa de zi cu zi, cu o sumedenie de munţi, ci eşti o fiică a Cerului, creată cu un scop bine determinat şi minunat. Doar îndeplinind acest scop divin, devii femeia care este o binecuvântare atât pentru familia ei, cât şi pentru biserică şi pentru societate. Devii femeia care mută munţii!

 Femeia care mută munţii, este titlul cel mai încurajator pentru femeia din ziua de astăzi. Autoarea observă cu o fineţe nobilă, situaţia specială în care se găseşte vasul sensibil – femeia se confruntă cu numeroase probleme delicate, prezentate în paginile care urmează cu o mână sigură şi matură -, însă, cartea aceasta nu se opreşte la o prezentare obiectivă a vieţii, cu toate punctele ei negative. Se pune pe tapet capacitatea femeii de a găsi soluţii la problemele ei, această calitate fiind rezultatul parteneriatului ei cu Dumnezeu.” (Ligia Seman, scriitoare)

„Daniela Delibaş este o creştină matură care nu-I aminteşte zilnic Lui Dumnezeu cât de mari sunt munţii din viaţa ei, ci fiecărui munte îi spune cât de mare şi biruitor este Dumnezeu. Autoarea nu ne îndeamnă să le poruncim triumfalistic să se mute din calea noastră, ci, ne ia într-o călătorie, pas cu pas, în escaladarea lor, indiferent de înălţime. Acest alpinism spiritual împreună cu Domnul,  întăreşte omul dinlăuntru şi ne schimbă complet perspectiva. Împreună cu Daniela şi cu cele care vor avea înţelepciunea să facă acest studiu, vom binecuvânta pe Cel care a pus munţii în calea noastră, nu ca să ne limiteze orizontul, ci ca să ne sporească dorinţa de a ne înălţa, mereu, mai sus.” (Angela Ţiprigan, autoare a numeroase eseuri şi articole publicate în revista pentru femei, Priscila)

„Autoarea prezintă într-o manieră debordantă şi încrezătoare o paletă variată de adevăruri profunde, care pot deveni experienţa oricărei femei, printr-o legătură specială cu Dumnezeu. Ducându-ne viaţa sub asediul zilnic al munţilor de îngrijorare, de frustrare, de nemulţumire…, suntem provocate cu o atitudine motivatoare, să experimentăm bucuria trăirii cu Dumnezeu, în faţa Căruia nici un munte nu este prea greu de mutat.Stilul plin de pasiune şi vioiciune în care este scrisă cartea ne convinge că „nu femeile perfecte sunt cele implicate în lucrare, ci cele imperfecte, dar de care Dumnezeu se foloseşte într-un mod perfect”.(Adriana Cosman, susţine conferinţe pentru femei, pe diferite teme, la nivel naţional si international).

„Femeia care mută munţii” – un titlu care sună încurajator. Poate să sune însă şi flatant şi uimitor, în funcţie de înţelegerea fiecărei femei în parte, vis-a-vis de propriul statut. Cartea scrisă de Daniela Delibaş este o incursiune în statutul femeii creştine şi rolul acesteia în familie, în biserică şi în societate. Demersul este lăudabil, la fel şi efortul depus pentru a aduna laolaltă gânduri şi experienţe preţioase ale unor autoare de marcă în literatura creştină destinată femeilor.Fiecare dintre cititoare se va regăsi în această carte, îşi va regăsi gândurile, preocupările şi frământările dar, va găsi şi soluţii pentru a ieşi din conul de umbră al unei defectuoase înţelegeri a propriei feminităţi. Va găsi calea pentru a se dezvolta, a evolua, a trăi la superlativ! (Margareta Lupaşcu, realizatoarea emisiunii „Eternul Feminin”, la Radio Vocea Evangheliei Suceava.)

Standard
Life is beautiful!!

Femeia care face bine, si nu rau, sotului!

Femeia care face bine sotului!  Ea ii face bine, si nu rau, in toate zilele vietii sale! (Proverbe 31: 12) Esti tu o astfel de femeie? Faci tu bine, si nu rau, sotului tau in toate domeniile vietii lui? Ce spune Biblia despre actiunile unei astfel de femeie care isi fericeste in fiecare zi sotul? Ti-ar placea sa fii o astfel de femeie? Citeste urmatorul numar al revistei Priscila care va aparea curand! Voi avea un articol pe aceasta tema publicat, in urmatorul numar, al revistei Priscila, nr.26.  Este intitulat Sclipiri…Sperante…Asteptari… Dumnezeu sa ne ajute, pe toate, sa fim astfel de femei!

Femeia care îi face bine soţului ei în toţi anii vieţii sale este cea care înţelege că partenerul de căsătorie nu este, şi nici nu poate să devină, sursa fericirii ei totale şi continue, pe acest pământ. Femeia care face bine soţului ei este, de asemenea, femeia care este mulţumită de tot ceea ce soţul ei aduce în cămin, prin efortul şi sudoarea mâinilor lui, şi nu îi impune, mereu, acestuia, tot mai mult. De asemenea, femeia care face bine soţului ei este femeia care i se adresează acestuia cu cuvinte pozitive, de încurajare, de ridicare şi nu de dispreţ, de ocară sau de compătimire.  Acestea sunt cateva din aspectele analizate in articol!

Standard
Femeia care muta muntii!!O carte scrisa de mine pentru tine!

Casa cu ferestre aurii este la tine!!

 Eşti o femeie care gândeşte mereu că cealaltă are mai mult, mai frumos, mai minunat? Îţi doreşti mereu lucrul sau chiar viaţa pe care o are cealaltă femeie?  Pentru ce  îţi doreşti mereu mai mult gândind că vecinul are casa cu ferestre aurii şi nu tu?Casa cu ferestre aurii este la tine! Depinde doar de unde priveşti! O poveste extraordinară despre Casa cu ferestre aurii ne este prezentată de scriitorul Ravi Zacharias în cartea Marele Ţesător:

Ea ne istoriseşte despre un băieţel care privea în fiecare dimineaţă peste pajiştile ce se întindeau în faţa casei lui şi vedea în depărtare o casă cu ferestre aurii. El se zgâia şi se desfăta în razele strălucitoare care veneau la el de departe. Într-o zi îl întrebă pe tatăl său dacă ar putea vizita casa cu ferestre aurii. Tatăl îi făcu pe plac şi porniră la drum. Merseră mult până ajunseră aproape de casă. Acolo, băiatul rămase perplex. Nu vedea nicio fereastră de aur. Dar o fetiţă dinlăuntru îi văzu zgâindu-se la casa ei şi ieşi să-i întrebe dacă doreau ceva.

„Da, răspunse băiatul, vroiam să văd casa cu ferestre aurii pe care o văd în fiecare dimineaţă”.

„Oh, n-ai venit unde trebuie, zise ea repede. Dacă aştepţi aici un pic până la apus, îţi voi arăta casa cu ferestre aurii pe care o văd eu în fiecare seară”.

Apoi, le arătă o casă aflată în depăratare-casa băieţelului.

Acest munte al nemulţumirii poate creşte în viaţa ta atât de mult încât va ajunge să te copleşească şi vei cădea sub povara lui, zdrobită. Învaţă să te mulţumeşti cu ceea ce ai şi vei mult mai fi fericită! Te provoc mai degrabă să îţi doreşti şi să ceri mai mult de la tine cu privire la implicarea ta în lucrarea de slujire a lui Isus, pe acest pământ. Te asigur că toate lucrurile de care ai atâta nevoie în viaţa aceasta îţi vor fi împlinite odată ce ele nu vor conta mai mult pentru tine decât dedicarea în slujba lui Dumnezeu!

(Ganduri ce vor fi publicate in cartea „Femeia care muta muntii”, unul din acesti munti fiind nemultumirea.)

Standard
Feminitate

Inimi ranite gasim la tot pasul…

Ruth Graham, fiica lui Billy Graham a scris o carte pe care a intitulat-o In every Pew sits a Broken Heart (În fiecare rând de bănci din biserică se află o inimă rănita) tocmai pentru a evidenţia acest lucru. La tot pasul găsim femei care suferă, din păcate. Aşa e viaţa! Dar oare să ne ascundem în spatele acestui adevăr dureros şi să nu mai oferim ajutor nimănui, niciodată? Cu siguranţă, nu!

Fiecare femeie din această lume care afirmă că este fiica Celui Preaînalt are datoria sfanta de a sluji celorlalte, de a ridica, încuraja, motiva şi oferi dragoste, după puterea fiecăreia. Tu ce faci?

Ştii că din cauza ta, există femei deznădăjduite pe calea mântuirii şi nu primesc nici o încurajare, pentru că tu, cea care erai programată să le ridici, nu ai făcut-o? Copii orfani sau văduve sau familii care trec prin situaţii deosebit de grele plâng înaintea lui Dumnezeu pentru că nimeni nu le trece pragul, nimeni nu le întinde o mână de ajutor, nimeni nu se interesează de soarta lor, pentru că tu nu ai făcut-o? Cum vei răspunde în cer în faţa acestor acuzaţii? Ce vei putea spune orfanilor care nu au avut o pâine pe masă şi au adormit flămânzi şi cu lacrimi în ochi, pentru că tu nu ţi-ai îndeplinit misiunea? Dar bolnavilor care s-au simţit singuri şi părăsiţi în această lume centrată doar pe strângerea de avere, faimă şi bani si cu sloganul „fiecare pentru sine şi familia sa”? Dar prietenei tale care vărsa zilnic lacrimi, de situatia căreia însă tu nu ai ştiut niciodată pentru că nu ai întrebat, pentru că nu te-a interesat? Vizitele făcute unei prietene nu trebuie să fie doar pentru tine, pentru ego-ul tău şi ca să te simţi tu bine. Ele trebuie să fie şi pentru zidire, încurajare şi apropiere de Dumnezeu!

Ai tu astazi inima ranita? Simti ca Dumnezeu te-a uita? Te simti pierduta si deceptionata de viata, familie, prieteni? Varsa-ti sufletul inaintea lui Dumnezeu si lasa-L pe El sa-ti mangaie inima!Doar El este in masura sa o faca cu adevarat!

Standard
Femeia care muta muntii!!O carte scrisa de mine pentru tine!

Angela Tiprigan despre „Femeia care muta muntii”!

Am avut placerea de a o cunoaste in persoana pe Angela Tiprigan cunoscuta prin conferintele pentru femei pe care le tine la nivel national si international dar si prin colaborarea acesteia cu revista pentru femei Priscila. M-am aflat astfel fata in fata cu o femeie plina de caldura, dragoste si inima jertfitoare pentru si de dragul lui Hristos si semenilor. Am rugat-o sa imi faca o recomandare a cartii. A acceptat, fapt pentru care ii multumesc . Iata care au fost gandurile ei despre carte, ganduri care mi-au bucurat inima in mod deosebit:

„Zestrea literaturii crestine din ultimii 20 de ani este formata in mare parte din traduceri:carti valoroase care ne-au influentat in ani si ne-au insotit ca niste prieteni atunci cand aveam nevoie de ceva deosebit.Insa, bucuria mea cea mare este ca aceasta zestre este completata cu aparitiile romanesti ale acelora cu care ne ingemanam radacinile,cultura, graiul si simtirea.

Daniela Delibas este o crestina matura care nu-I aminteste zilnic Lui D-zeu cat de mari sunt muntii din viata ei,ci fiecarui munte ii spune cat de mare si biruitor este D-zeu.Studiind cu atentie cartea,iti dai seama ca muntii problemelor si suferintelor de tot felul  sunt un numitor comun de cele mai multe ori.Autoarea nu ne indeamna sa le poruncim triumfalistic sa se mute din calea noastra,ci ne ia intr-o calatorie,pas cu pas in escaladarea lor,indiferent de inaltime.Acest alpinism spiritual impreuna cu Domnul  intareste omul dinlauntru si ne schimba complet perspectiva.
Impreuna cu Daniela si cu cele care vor avea intelepciunea sa faca acest studiu,vom binecuvanta pe Cel care a pus muntii in calea noastra nu ca sa ne limiteze orizontul,ci ca sa ne sporeasca dorinta de a ne inalta mereu mai sus.”
Standard
Femeia care muta muntii!!O carte scrisa de mine pentru tine!

Este statutul de femeie casnică „blestemul” femeii?

Când am deschis ochii în acea zi călduroasă de iunie, tot ce am putut vedea a fost o imagine albă care juca în valuri deasupra mea, provocându-mi o stare puternică de dezorientare şi ameţeală. Ochii mi se închideau şi deschideau constant, într-o încercare acerbă de a lupta cu starea de adormire trupească care parcă pusese stăpânire pe mine mai mult decât era necesar şi care mă ţinuse inertă atâtea ore.

O voce drăguţă mă întrebă:Puiuţ, te simţi bine?

Puiuţ!?,gândii eu plăcut surprinsă.Oare cine mi se adresează cu acest apelativ? Era un sentiment reconfortant.

Aceeaşi voce drăguţă continuă pe un ton de încurajare:Începi să-ţi revii din anestezie. Asta e bine. Durerile însă te vor copleşi dar vor trece încet, încet.Dureri?De ce?Dar unde sunt? Erau întrebări care se zbăteau în mintea mea ca nişte valuri puternice ce se izbesc de ţărm.

Răspunsul însă a venit imediat, aşa cum a venit şi valul de durere. Eram la post-opearator: tocmai adusesem pe lume primul copil iar experienţa mă cuprindea în mrejele-i tot mai puternic şi mai dureros. Era prima mea trăire de acest gen şi s-a dovedit a fi una destul de grea. Stând întinsă pe pat şi luptându-mă cu durerile care parcă nu conteneau să dispară, m-am întrebat cu lacrimi în ochi:

De ce statutul de femeie trebuie să fie unul atât de dureros? De ce Dumnezeu a mărit suferinţa femeii la naştere,atât de puternic?

 Tu ţi-ai pus vreodată aceste întrebări? Ai trăit momente când inima ta, plină de amărăciune, a strigat către Dumnezeu cerându-I un răspuns cu privire la suferinţa din viaţa ta, ca urmare a acestui statut de femeie? Nu aştept un răspuns de la tine pentru că îl cunosc. Din păcate, răspunsul este afirmativ.Femeii i-a zis: „Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea ta; cu durere vei naşte copii”, este versetul din Genesa 3:16 care atestă spusele mele.De remarcat este faptul că în acest verset, Dumnezeu nu spune nimic despre statutul de femeie casnică. Nu este nici un cuvânt rostit în dreptul femeii casnice ci doar în dreptul femeii care dă naştere la copii, cu durere. Nu statutul de femeie casnică este  „soarta grea” a femeii ci durerea care o va însoţi atunci când va da naştere la copii. Multe femei însă îşi asumă statutul de femeie casnică ca şi blestem şi îl poartă pe umeri, ades foarte greu. Îndatoririle noastre în casă şi familie sunt într-adevăr o parte din rolul femeii în această lume dar nu constituie întreg rolul ei. Alege să nu te mărgineşti la atât, pentru că vei simţi adesea, în inima ta, sentimente de frustrare şi  neîmplinire ;i vei fi nefericita.

Pe lângă îndatoririle care ţin de casă şi familie, Dumnezeu îi porunceşte femeii următoarele:

Tot ce găseşte mâna ta să facă, fă cu toată puterea ta! Căci, în Locuinţa Morţilor în care mergi, nu mai este nici lucrare, nici chibzuinţă, nici ştiinţă, nici întelepciune. (Eclesiastul 9:10)

Acest tot se referă atât la sfera de lucru a femeii casnice cât şi şi la sferele biserică şi societate. Dumnezeu are un rol pentru tine în toate aceste trei sfere! Dumnezeu te-a creat pentru un scop bine determinat, gândit cu meticulozitate şi minunat!

Te intreb: Este statutul de femeie casnică „blestemul” pe care tu il porti pe umeri?

(Ganduri despre rolul femeii in familie si nu numai ce vor aparea in cartea „Femeia care muta muntii”, carte pe care o voi lansa curand!)

Standard
Femeia care muta muntii!!O carte scrisa de mine pentru tine!

Cuprinsul cartii „Femeia care muta muntii”!!

Partea 1: Ai fost creată femeie…dar pentru ce?

 1.Femeia şi… statutul de casnică

Nu ai fost creată doar să te căsătoreşti, să suferi din punct de vedere fizic (în special la naştere!) şi să îngrijeşti de bunul mers al vieţii de familie. 

 2. Femeia şi… căsnicia

 

Nu cere de la soţul tău ceea ce doar Dumnezeu îţi poate da!Te vei scuti astfel de multe lacrimi!

 3. Femeia şi… oalele

Oalele din bucătăria unei femei pot fi ”instrumentele” prin care Dumnezeu toarnă sau ia anumite binecuvântări!

 4. Femeia şi… lacrimile

Nu suferinţa este cea care contează la urma urmei ci revelarea Chipului lui Hristos din mine!

 5. Femeia şi… mica ei dramă

 Nu ştiu care este “mica ta dramă” a vieţii dar sunt sigură că ai şi tu una…

6 . Femeia şi… valoarea

Femeie, eşti mai valoroasă decât crezi!

 7. Femeia şi… genunchii obosiţi

Viaţa de rugăciune este singura viaţă pe care cerul o pune la socoteală!

8. Femeia şi… însemnul regal

Poartă în lume însemnul regal. Astfel, cei din jur vor vedea că eşti într-adevăr o fiică a Cerului!

 9. Femeia şi… frumuseţea

A creat El femeia pentru a fi „cuceritoare” mai mult decât pentru a fi „evlavioasă”?

10. Femeia şi… visurile

Fii o femeie care visează visul lui Dumnezeu!

11. Femeia şi… cariera

Pentru multe femei creştine cariera a devenit altarul pe care îşi „sacrifică” vieţile şi familia…

12. Femeia şi… fericirea

Secretul fericirii este să-ţi aduni binecuvântările în vreme ce alţii îşi numără necazurile!

Partea 2: Femeie implicată în slujirea altora este o femeie fericită!

13. Femeia… mută munţii!

Totul este posibil femeii care crede!

14. Femeia… merge pe ape!

Dacă Împărăţia lui Dumnezeu trebuie să se manifeste astăzi atunci trebuie să se manifeste prin tine!

15. Femeia… schimbă faţa lumii!

Daţi-mi mame creştine bune şi voi schimba lumea!

16. Femeia… primeşte răsplata!

Am fost mireasă iar bucuria pe care am simţit-o în ziua nunţii a fost deosebită. Şi totuşi, nu se compară cu ceea ce voi trăi atunci când voi fi mireasă în cer!

 

Standard