O femeie in „lagarul mortii” :Dachau…


Cu tristete in inima a deschis ochii in acea dimineata de 27 martie 1944. Simtea parca in suflet o grea si apasatoare durere..sau poate presimtire, nici ea nu stia. Ar fi trebuit sa fie macar umpic mai linistita, mai bucuroasa, caci in acea zi implinea frumoasa varsta de 30 de ani. ‘E intr-adevar o varsta frumoasa ?, se intreba Genoveva.  Privi in jur la copilasii ei care dormeau profund, dupa o noapte agitata si se gandi la varsta ei, la viata ei de pana acum. Cei 2 copii, unul de 3 ani iar celalalt de 5 luni, ii aduceau multa bucurie in inima dar o si sleiau de puteri. Sotul ei, Ditmar, nu o putea ajuta prea mult din cauza ca lucra intr-un mod extenuant, pana seara tarziu in fiecare zi. Taia lemne in sura improvizata a unui vecin dar banii primiti le ajungeau abia cat sa cumpere o ratie mica de lapte la baiatul cel mare, o cantitate modesta de faina si putin ulei pentru paine, si, daca erau norocosi, putini cartofi sau chiar o bucatica de branza. Ca de obicei, sotul ei plecase dis de dimineata la munca, asa ca Genoveva trebui sa inceapa ziua fara ca macar cineva sa-i fi daruit chiar si cea mai neinsemanta mangaiere spununadu-i ’La multi ani fericiti !!’

Dupa putin timp, copiii se trezira. Dupa ce ii schimba si hrani, se gandi sa mearga putin la mama ei soacra care locuia peste drum si sa o intrebe daca nu cumva socrul ei gasise in sfarsit de munca. Il auzise insa pe fiul ei cel mare, Beniamin, spunand cu glas ridicat : Mami, a venit nenea rau !!Neintelegand ce vrea sa spuna, a iesit din camera pregatita sa-i spuna sa se linisteasca. Imaginea care a vazut-o insa i-a sfredelit inima in bucati. Trei soldati stateau cu pustile indreptate amenintator inspre fiul ei si ranjeau la privirea speriata a acestuia. ‘Ia-ti odraslele si urca in masina’, tuna unul dintre ei. Instinctiv, vru sa apuce de pe pat o paturica cu care sa-l inveleasca pe cel mic, inainte de a-l scoate in aerul rece de afara. O lovitura puternica data cu patul pustii in tampla o convinse insa ca acea paturica va ramane un lux pe care nu si-l va mai permite de acum incolo. Privi in urma ei si iesi. Dupa o lunga si extenuanta calatorie, in care intalni atatea priviri dipserate cat nu vazuse in toata viata ei, fura obligati sa intre intr-o baraca friguroasa unde trebuiau sa doarma. Erau peste 80 de evrei la numar, iar paturile doar in numar de 60. Genoveva isi gasi unul in capatul baracii, unde, se gandi ea, va putea macar putin sa-i fereasca pe copii de curent si frig. Adormi intr-un tarziu cu sufletul macinat de teama, neliniste, nesiguranta si zbucium. Visa insa un vis frumos, in care ea, copiii si sotul ei se pregateau parca, frumos imbracati si cu zambetul pe buze, sa parasesca aceasta tara, Germania, si sa plece in Austria. Rude indepartate de ale sotului reusisera sa le faca acte, astfel ca acum erau liberi !!! Un zgomot asurzitor o trezi insa din visare si realiza crudul adevar : era in baraca, impreuna cu copiii ei si nu stia nimci despre Ditmar. Oare l-au omorat ?? Banuia ca si el fusese luat cu forta si dus undeva intr-un alt  lagar. Ea se afla in lagarul Dachau, primul deschis în Germania, asa acum avea sa afle mai tarziu, aflat pe terenul unei fabrici de muniţii abandonate lângă oraşul medieval Dachau, la aproximativ 16 km nord-vest de München, orasul in care ea locuise.  În total, peste 200.000 de prizonieri din peste 30 de ţări au fost cazaţi la Dachau dintre care aproape o treime erau evrei, asemeni ei si familiei sale. 25.613 de prizonieri se crede că au murit în lagăr şi alţi aproape 10.000 în sublagărele acestuia, în primul rând din cauza bolilor, malnutriţiei şi sinuciderilor.Dupa cateva zile de frig si foame, cel mic, Beniamin, dadea semne de boala. Nu avea la cine sa se duca pentru a cere ajutor, asa ca se ruga mereu lui Dumnezeu sa o ajute. Adormise cu rugaciunea pe buze si in inima in acea seara, dar se trezise din nou cu o presimtire. Isi privi fiul cel mic lipit strans la pieptul ei dezvelit, din care vroia sa stoarca si ultima picatura de lapte si il saruta. Paloarea rece ce o simti o facu sa-i tremure intreg trupul iar crudul si cumplitul adevar o lovi fara oprelisti : ‘a murit !! Copilasul meu drag a murit de foame si frig !!Doamne, primeste-L la Tine’, fu tot ce mai putu sa ingaime inainte de a-l strange la piept pentru ultima data. Nu putu sa se desparta de el imediat, asa ca il mai tinu cateva ore. Sau poate ca spera ca isi va reveni ??O alta femeie din celula ii anunta insa pe germani ca in celula lor este un copil mort, astfel ca o gardianca venise si i-l luase fara sa-i dea nici o explicatie. Inima ei de mama stia insa ce facuse cu el : il aruncase undeva in padurea care se zarea, prada animalelor salbatice. Acest adevar nu o lasa sa doarma toata noaptea.  Au fortat-o apoi sa munceasca, astfel ca fiul ei cel mare statea ascuns sub o patura in partea laterala a patului, pana venea ea. A intampinat-o intr-o seara cu cuvintele care i-au cuprins inima de o pace de nedescris. ‘Eu nu am vrut sa fac baie, mami, asa ca am ramas ascuns atunci cand oamenii rai au venit !!’ ’Doamne, ce mare har !! Numai Tu ai fost acel care ai ingaduit ca lui Timotheus sa-i fie teama de apa , altfel el ar fi zacut acum, ingropat in zapada, in acel morman de trupuri care devine din ce in ce mai mare. ‘ Celelalte 3 mame isi frangeau mainile constatand ca  ai lor copilasi nu mai sunt iar Genoveva nu putea face nimic pentru a le mangaia. Munca extenunta la care era supusa si frica pentru viata copilului ei care ii rodea inima, o facura sa slabeasca ingrozitor. Arata ca o umbra !!Abia isi mai putea misca mainile pe langa corp cand ii auzi ,in acea ultima zi, pe cei din dreapta ei tipand : ‘Au venit americanii !! Suntem liberi ! ’ Zarva creata era enorma iar ea nu stia ce sa faca. Cu ultimele puteri, fugi in baraca unde isi gasi fiul dormind. Cu greu il ridica pe umar si iesi afara unde toti oamenii tipau si fugeau care incotro. Se lua si ea dupa un grup mai mare si ajunse pe un drum pe care il parcursera cu totii pana incepura sa recunoasca fiecare locurile dragi, casele parasite. Intr-un final, o gasise si ea pe a ei. Casa ei era inca in picioare si asta o bucura enorm !!Era acasa, impreuna cu fiul ei cel mare !!Oare sotul ei traiste ? Oare va veni si el acasa intr-o zi ?? Aceste doau intrebari o urmareau mereu.      Isi reincepu treburile pe langa casa si cauta sa se bucure tot mai mult de copilaria, naivitatea si bucuria fiului caci era probabil tot ce-i mai ramasese. Socrii ei erau disparuti, la fel si sotul ei, Ditmar. Era in luna martie, a anului 1945. O bataie in usa, slaba, o facu insa sa tresara atat de tare incat scapa vasul cu mancare jos. Deschise usa si observa un barbat slab, tras la fata, cu o privirea extrem de trista care insa nu-i spunea nimic si se intreba ce sa faca. Privind mai mult in ochii lui, regasi acolo toata dragostea sotului ei si realiza in urmatoarea secunda marele adevar : Sotul ei venise acasa !! Era viu si venise acasa !!! Yehova, Dumnezeu Mare, fie laudat !!! ” Lagarul Dachau ocupă si azi un loc important în memoria publică deoarece a fost al doilea lagăr eliberat de forţele britanice sau americane, de aceea, a fost unul din primele locuri unde Occidentul a putut vedea realitatea brutalităţii naziste.

2 comentarii

  1. Ma intreb cum a trecut femeia asta peste: ” il aruncase undeva in padurea care se zarea, prada animalelor salbatice”…………….
    Cata cruzime!!!!!

  2. Ma scuzi ca insist in curiozitatea mea: dar de unde nevoia asta de a prezenta poze cat mai socante cu putinta? Nu sunt suficiente cuvintele?

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.