Ana-Maria Gavrilovici, as vrea sa-ti spun „La Multi Ani”! De ce nu pot?

Astazi,  Ana-Maria Gavrilovici  ar fi trebuie sa implineasca frumoasa varsta de 23 de ani iar familia ei, cea care a iubit-o enorm, ar fi vrut sa-i urasca din toata inima „La Multi Ani” binecuvantati si plini de fericire in viata pe acest pamant…numai ca acest lucru nu este posibil. Pentru acest act pe care noi il facem involuntar cateodata sau fara sa punem suflet in el, pentru acest act care poate parea neinsemnat pentru unii…familia Anei ar da aproape orice astazi, numai sa poata avea parte de el…Dar Ana nu mai e…familia ei nu-i mai poate adresa nici un cuvant pe care ea sa-l inteleaga sau la care sa raspunda…:(

Ana era o fata pe care eu o admiram in mod deosebit, desi nu o cunoasteam foarte bine! Imi placea frumusetea ei pe care era imposibil sa nu o remarci, dar nu ma refer aici doar la cea fizica care era atat de vizibila ci si la cea interioara! Ana avea un suflet cald din care reiesea o mare bunatate fata de oameni, fata de Dumnezeu, fata de tot ceea ce e frumos si moral.

Ma rog ca Domnul sa fie cu familia ei , sa le mangaie inimile si sa nu uite: Chiar daca Ana, plin plecarea ei atat de devreme la cele vesnice, le-a frant inimile…inima ei, a Anei, este acum impacata, linistita, fericita! Ea este acum in bratele Mantuitorului ei drag, Cel pe care L-a iubit si slujit intreaga viata, atat cat i-a fost dat! De ce a vrut Dumnezeu sa o ia la El , nu putem intelege, nu putem accepta chiar…dar stim un lucru:Dumnezeu nu greseste niciodata si nici nu face anumite acte ca pe un lucru de apucat! El este in controlul vietilor noastre mereu iar dragostea Lui pentru noi ramane infinita! In dragostea Lui infinita pentru noi face insa ades acte pe care ne este atat de greu sa le acceptam, sa le primim, sa le induram! Si totusi…El stie ce face! Sa avem incredere in planul Lui pentru vietile noastre!!

Draga familie Gavrilovici, fiti tari in mana plina de dragoste a Mantuitorului Nostru!

O femeie in „lagarul mortii” :Dachau…

Cu tristete in inima a deschis ochii in acea dimineata de 27 martie 1944. Simtea parca in suflet o grea si apasatoare durere..sau poate presimtire, nici ea nu stia. Ar fi trebuit sa fie macar umpic mai linistita, mai bucuroasa, caci in acea zi implinea frumoasa varsta de 30 de ani. ‘E intr-adevar o varsta frumoasa ?, se intreba Genoveva.  Privi in jur la copilasii ei care dormeau profund, dupa o noapte agitata si se gandi la varsta ei, la viata ei de pana acum. Cei 2 copii, unul de 3 ani iar celalalt de 5 luni, ii aduceau multa bucurie in inima dar o si sleiau de puteri. Sotul ei, Ditmar, nu o putea ajuta prea mult din cauza ca lucra intr-un mod extenuant, pana seara tarziu in fiecare zi. Taia lemne in sura improvizata a unui vecin dar banii primiti le ajungeau abia cat sa cumpere o ratie mica de lapte la baiatul cel mare, o cantitate modesta de faina si putin ulei pentru paine, si, daca erau norocosi, putini cartofi sau chiar o bucatica de branza. Ca de obicei, sotul ei plecase dis de dimineata la munca, asa ca Genoveva trebui sa inceapa ziua fara ca macar cineva sa-i fi daruit chiar si cea mai neinsemanta mangaiere spununadu-i ’La multi ani fericiti !!’

Dupa putin timp, copiii se trezira. Dupa ce ii schimba si hrani, se gandi sa mearga putin la mama ei soacra care locuia peste drum si sa o intrebe daca nu cumva socrul ei gasise in sfarsit de munca. Il auzise insa pe fiul ei cel mare, Beniamin, spunand cu glas ridicat : Mami, a venit nenea rau !!Neintelegand ce vrea sa spuna, a iesit din camera pregatita sa-i spuna sa se linisteasca. Imaginea care a vazut-o insa i-a sfredelit inima in bucati. Trei soldati stateau cu pustile indreptate amenintator inspre fiul ei si ranjeau la privirea speriata a acestuia. ‘Ia-ti odraslele si urca in masina’, tuna unul dintre ei. Instinctiv, vru sa apuce de pe pat o paturica cu care sa-l inveleasca pe cel mic, inainte de a-l scoate in aerul rece de afara. O lovitura puternica data cu patul pustii in tampla o convinse insa ca acea paturica va ramane un lux pe care nu si-l va mai permite de acum incolo. Privi in urma ei si iesi. Dupa o lunga si extenuanta calatorie, in care intalni atatea priviri dipserate cat nu vazuse in toata viata ei, fura obligati sa intre intr-o baraca friguroasa unde trebuiau sa doarma. Erau peste 80 de evrei la numar, iar paturile doar in numar de 60. Genoveva isi gasi unul in capatul baracii, unde, se gandi ea, va putea macar putin sa-i fereasca pe copii de curent si frig. Adormi intr-un tarziu cu sufletul macinat de teama, neliniste, nesiguranta si zbucium. Visa insa un vis frumos, in care ea, copiii si sotul ei se pregateau parca, frumos imbracati si cu zambetul pe buze, sa parasesca aceasta tara, Germania, si sa plece in Austria. Rude indepartate de ale sotului reusisera sa le faca acte, astfel ca acum erau liberi !!! Un zgomot asurzitor o trezi insa din visare si realiza crudul adevar : era in baraca, impreuna cu copiii ei si nu stia nimci despre Ditmar. Oare l-au omorat ?? Banuia ca si el fusese luat cu forta si dus undeva intr-un alt  lagar. Ea se afla in lagarul Dachau, primul deschis în Germania, asa acum avea sa afle mai tarziu, aflat pe terenul unei fabrici de muniţii abandonate lângă oraşul medieval Dachau, la aproximativ 16 km nord-vest de München, orasul in care ea locuise.  În total, peste 200.000 de prizonieri din peste 30 de ţări au fost cazaţi la Dachau dintre care aproape o treime erau evrei, asemeni ei si familiei sale. 25.613 de prizonieri se crede că au murit în lagăr şi alţi aproape 10.000 în sublagărele acestuia, în primul rând din cauza bolilor, malnutriţiei şi sinuciderilor.Dupa cateva zile de frig si foame, cel mic, Beniamin, dadea semne de boala. Nu avea la cine sa se duca pentru a cere ajutor, asa ca se ruga mereu lui Dumnezeu sa o ajute. Adormise cu rugaciunea pe buze si in inima in acea seara, dar se trezise din nou cu o presimtire. Isi privi fiul cel mic lipit strans la pieptul ei dezvelit, din care vroia sa stoarca si ultima picatura de lapte si il saruta. Paloarea rece ce o simti o facu sa-i tremure intreg trupul iar crudul si cumplitul adevar o lovi fara oprelisti : ‘a murit !! Copilasul meu drag a murit de foame si frig !!Doamne, primeste-L la Tine’, fu tot ce mai putu sa ingaime inainte de a-l strange la piept pentru ultima data. Nu putu sa se desparta de el imediat, asa ca il mai tinu cateva ore. Sau poate ca spera ca isi va reveni ??O alta femeie din celula ii anunta insa pe germani ca in celula lor este un copil mort, astfel ca o gardianca venise si i-l luase fara sa-i dea nici o explicatie. Inima ei de mama stia insa ce facuse cu el : il aruncase undeva in padurea care se zarea, prada animalelor salbatice. Acest adevar nu o lasa sa doarma toata noaptea.  Au fortat-o apoi sa munceasca, astfel ca fiul ei cel mare statea ascuns sub o patura in partea laterala a patului, pana venea ea. A intampinat-o intr-o seara cu cuvintele care i-au cuprins inima de o pace de nedescris. ‘Eu nu am vrut sa fac baie, mami, asa ca am ramas ascuns atunci cand oamenii rai au venit !!’ ’Doamne, ce mare har !! Numai Tu ai fost acel care ai ingaduit ca lui Timotheus sa-i fie teama de apa , altfel el ar fi zacut acum, ingropat in zapada, in acel morman de trupuri care devine din ce in ce mai mare. ‘ Celelalte 3 mame isi frangeau mainile constatand ca  ai lor copilasi nu mai sunt iar Genoveva nu putea face nimic pentru a le mangaia. Munca extenunta la care era supusa si frica pentru viata copilului ei care ii rodea inima, o facura sa slabeasca ingrozitor. Arata ca o umbra !!Abia isi mai putea misca mainile pe langa corp cand ii auzi ,in acea ultima zi, pe cei din dreapta ei tipand : ‘Au venit americanii !! Suntem liberi ! ’ Zarva creata era enorma iar ea nu stia ce sa faca. Cu ultimele puteri, fugi in baraca unde isi gasi fiul dormind. Cu greu il ridica pe umar si iesi afara unde toti oamenii tipau si fugeau care incotro. Se lua si ea dupa un grup mai mare si ajunse pe un drum pe care il parcursera cu totii pana incepura sa recunoasca fiecare locurile dragi, casele parasite. Intr-un final, o gasise si ea pe a ei. Casa ei era inca in picioare si asta o bucura enorm !!Era acasa, impreuna cu fiul ei cel mare !!Oare sotul ei traiste ? Oare va veni si el acasa intr-o zi ?? Aceste doau intrebari o urmareau mereu.      Isi reincepu treburile pe langa casa si cauta sa se bucure tot mai mult de copilaria, naivitatea si bucuria fiului caci era probabil tot ce-i mai ramasese. Socrii ei erau disparuti, la fel si sotul ei, Ditmar. Era in luna martie, a anului 1945. O bataie in usa, slaba, o facu insa sa tresara atat de tare incat scapa vasul cu mancare jos. Deschise usa si observa un barbat slab, tras la fata, cu o privirea extrem de trista care insa nu-i spunea nimic si se intreba ce sa faca. Privind mai mult in ochii lui, regasi acolo toata dragostea sotului ei si realiza in urmatoarea secunda marele adevar : Sotul ei venise acasa !! Era viu si venise acasa !!! Yehova, Dumnezeu Mare, fie laudat !!! ” Lagarul Dachau ocupă si azi un loc important în memoria publică deoarece a fost al doilea lagăr eliberat de forţele britanice sau americane, de aceea, a fost unul din primele locuri unde Occidentul a putut vedea realitatea brutalităţii naziste.

Mi-e dor sa fiu…doar o copila…

Am ascultat recent o piesa pe care fiul meu David o indrageste foarte mult intitulata  „Vino iar, copilarie!”…si parca m-am regasit in acele versuri interpretate de o voce frumoasa, Eliza Pirosca. Parca mi-e dor si mie de acele vremuri ale copilariei cand totul era un joc…cand eu eram doar o copila…cand viata parea atat de frumoasa…de usoara…de lina…de simpla…Da! Mi-e dor sa fiu iar o copila…fara grijuri, framantari, esecuri, probleme…Mi-e dor de anii copilariei…si totusi…nu as da pentru nimic in lume clipele minunate pe care le petrec acum in familie alaturi de sot si copii, clipe care imi bucura inima atat de mult!!!

Sa lasam anii copilariei cu jocul ei nevinovat si sa ne bucuram mai mult acum de jocul vietii in care am intrat! Desi nu e intotdeauna usor…merita sa-l jucam! Bucuria de a fi femeie, sotie si mama e infinit mai mare si mai pretioasa decat bucuria de a fi doar o copila naiva, nevinovata, imatura si  nesigura!Sunteti de acord cu mine, mamelor?!!!Va e dor de anii copilariei?! In poza, eu sunt cea din stanga:)

Lista binecuvantarilor!

“Secretul fericirii este să-ţi aduni binecuvântările, în vreme ce alţii îşi numără necazurile”, spune William Penn.  Am pus în practică acest “secret al fericirii” de câteva ori şi a funcţionat de fiecare dată. M-am simţit mult mai binecuvântată decât consideram că eram, înainte de actul în sine. Te sfătuiesc să faci şi tu la fel. De prea multe ori ne lăsăm învinse de gândurile lui Satan care sunt pur negativiste. Nimic bun nu poate veni de al el, aşa că, ori de câte ori ai gânduri negative cu privire la viaţa ta, fugi de aceste gânduri cât de repede poţi: acolo e Satan şi îţi vrea doar răul. “Problemele, ca şi copiii, cresc dacă le hrăneşti” spunea Lady Holland. Problemele nu trebuie hrănite, pentru că devin mai mari decât sunt în realitate şi astfel, povara lor este mai grea de dus iar tu trebuie să o duci singură.

Iată mai jos un exemplu de “listă a binecuvântărilor” făcută de mine cu ani în urmă:

-sunt sănătoasă, eu şi întreaga mea familie,

-avem o casă a noastră, unde putem locui în linişte şi intimitate,

-avem bucate de pus pe masă,

-am privilegiul de a îngriji eu insămi de copii, oferindu-le astfel dragoste şi o bună educaţie,

-avem prieteni cu care putem împărtăşi bucuriile sau tristeţile vieţii,

-avem mâini, picioare, ochi, urechi, gust, miros,

-avem în biserică familii care ne oferă prietenii de valoare,

-soţul are un serviciu bun,

-nu sunt internată în spital, din diverse motive,

-am Biblia, cartea care îmi aduce cea mai mare bucurie,

-Dumnezeu ne-a dăruit o nouă zi binecuvântată,

-simt dragostea soţului şi grija lui pentru mine,

-jocurile cu copiii îmi aduc bucurii deosebite,

-nu trebuie să merg la serviciu pentru că sunt in concediu de creştere-îngrijire copil, aşa că îmi pot organiza timpul cum vreau, etc.

După ce ai realizat si tu insăţi această listă a binecuvântărilor şi ai conştientizat că eşti mult mai binecuvântată decât credeai, pune-te pe genunchi şi mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru tot harul de care ţi-a făcut parte şi roagă-L să te folosească spre slava Lui, atât cât El va considera cu cale, prin aceste binecuvântări. Binecuvântările tale pot fi binecuvântări şi pentru alţii!

 

Dumnezeu mi-a implinit dorinta inimii!!

Am revenit acasa dupa un „sejur” de 7 zile petrecut in spital…cu o printesa mica, Elisa:)Ii multumesc lui Dumnezeu ca mi-a implinit dorinta inimii, aceea de a avea o fetita,ca ne-a purtat amandurora de grija la nastere si ca acum ne putem bucura in familie, alaturi de cei atat de dragi! Baietii sunt atat de incantati de fetita incat toata ziua vor sa-i dea pupic, sa o imbratiseze, sa-i poarte de grija. E atat de imbucurator sa le vad bucuria pe chip cu privire la noul membru din familie:):)