Din păcate, nu vom putea niciodată fugi de durerea fizică sau sufletească, oricât de bune atlete am fi! Ea este şi va continua să facă parte din viaţa noastră, până vom închide ochii pentru totdeauna. Putem însă depăşi mult mai uşor aceste momente de zdrobire îngăduite de Dumnezeu în viaţa fiecărei femei în parte, dacă căutăm în El şi Cuvântul Său, mângâierea şi împlinirea. Nimeni nu a fost înzestrat, pe acest pământ să ni le ofere în locul lui Hristos. Nici măcar soţii noştri, cei care ne iubesc atât de mult! Să nu mai cerem şi aşteptăm de la ei ceea ce doar Dumnezeu ne poate da! Ne vom scuti astfel de multe lacrimi. Gigi Graham Tchividjian, fiica cunoscutului predicator Billy Graham, expune analizei cititorilor o astfel de experienţă dureroasă trăită de ea , în cartea “Anotimpurile Inimii”:
“A ieşit din cameră trântind uşa în urma lui. Am auzit maşina îndepărtându-se şi cu inima grea şi îndurerată, m-am sprijinit de uşa care tocmai se închisese. Lacrimi fierbinţi de supărare mi-au umplut ochii, apoi s-au revărsat şi au început să se prelingă pe obraz.Cum s-a putut întâmpla una ca asta?Cum de-au ajuns lucrurile atât de departe? Niciunul din noi nu intenţionase ca discuţia aceea nesemnificativă să se transforme într-o ceartă atât de aprinsă.Dar era târziu şi amândoi avusesem o zi grea. “
Trebuie să luăm în calcul faptul că sunt momente când soţii noştri, pur şi simplu, nu se află pe aceeaşi lungime de undă cu noi, nu ne văd supărarea sau frământarea inimii, nu ne înţeleg şi astfel, nu ne pot ajuta…cu nimic. A încerca să obţinem aceste lucruri cu forţa, cu ţipete şi reproşuri, este cea mai mare greşeală pe care o putem face. Nu vom ajunge la rezultatul scontat ci din contră, vom trăi dezamăgirea la un nivel mai înalt.
“Te uiţi la mine
Şi vezi
Slăbiciunile mele.
Mă uit la tine
Şi văd
Tot slăbiciuni.
Cei ce iubesc,
ştiu că dragostea
merită o a doua şansă;
Fiecare eşec pune în joc
O nouă şansă.
Dragostea caută să vadă,
Cauza, dincolo de cicatrice
Şi slăbiciuni.
Cicatricile devin
Onorabile decoraţii
Ale bătăliilor purtate
Şi câştigate-
Sau pierdute
Dar purtate!
Rezultatul, nu costul, este căutat de dragoste!
Dumnezeule, ajută-ne să privim
Dincolo de prezent
Spre înainte,
Şi să observăm cu tandreţe
Ce se află între
Şi să iubim mai mult!
Aceasta poezie scrisă de Ruth Bell Graham, soţia predicatorului Billy Graham, redă adevărul slăbiciunilor întâlnite atât în bărbat cât şi în femeie, într-un mod revelator. Slăbiciunile trupeşti există, dar ele nu trebuie neapărat să te facă pe tine nefericită. Acceptă-le, adu-le înaintea lui Dumnezeu în rugăciune şi încrede-Te în modul minunat în care El lucrează şi va lucra în viaţa ta. În tot acest timp, tu bucură-te de căsnicia ta, de soţul tău şi de momentele frumoase pe care le puteţi petrece împreună! Ceea ce ai deja este mult mai valoros şi important decăt ceea ce nu ai!