De ce Dumnezeu a mărit suferinţa femeii la naştere,atât de puternic?

Când am deschis ochii în acea zi călduroasă de iunie, tot ce am putut vedea a fost o imagine albă care juca în valuri deasupra mea, provocându-mi o stare puternică de dezorientare şi ameţeală. Ochii mi se închideau şi deschideau constant, într-o încercare acerbă de a lupta cu starea de “adormire trupească” care parcă pusese stăpânire pe mine mai mult decât era necesar şi care mă ţinuse inertă atâtea ore.

O voce drăguţă mă întrebă: ”Puiuţ, te simţi bine?” ”Puiuţ?”,gândii eu plăcut surprinsă.“Oare cine mi se adresează cu acest apelativ?” Era un sentiment reconfortant.Aceeaşi voce drăguţă continuă pe un ton de încurajare: ”Începi să-ţi revii din anestezie. Asta e bine. Durerile însă te vor copleşi dar vor trece încet.” “Dureri?De ce?Dar unde sunt?”,întrebări care se zbăteau în mintea mea ca nişte valuri puternice ce se izbesc de ţărm. Răspunsul însă a venit imediat, aşa cum a venit şi valul de durere. Eram la post-opearator: tocmai adusesem pe lume primul copil iar experienţa mă cuprindea în mrejele-i tot mai puternic şi mai dureros.Era prima mea trăire de acest gen şi s-a dovedit a fi una destul de grea…Stând întinsă pe pat şi luptându-mă cu durerile care parcă nu încetau să apară, m-am întrebat cu lacrimi în ochi:

”De ce statutul de femeie trebuie să fie unul atât de dureros? De ce Dumnezeu a mărit suferinţa femeii la naştere,atât de puternic?”

Tu ţi-ai pus vreodată aceste întrebări? Ai trăit momente când inima ta, plină de amărăciune, a strigat către Dumnezeu cerându-I un răspuns cu privire la suferinţa din viaţa ta, ca urmare a acestui statut de femeie? Nu aştept un răspuns de la tine pentru că îl cunosc. Din păcate, răspunsul este afirmativ.

“Femeii i-a zis:”Voi mări foarte mult suferinţa şi însărcinarea tacu durere vei naşte copii…”, (sublinierea îmi aparţine) este versetul din Genesa 3:16 care atestă spusele mele.

P.S. Peste cateva zile voi trai o noua astfel de experienta. Voi aduce pe lume cel de-al3lea copil, de aceasta data, o fetita!! Ma rog ca Dumnezeu sa aiba mila de mine si sa mai ia din durere, atat cat va gasi cu cale. Ma incred in mainile Lui pline de dragoste si stiu ca o sa fie bine!!!Abia astept sa tin in brate o fetita!!!:)

Ti-a platit vreodata ingrijorarea vreo factura sau ti-a rezolvat vreo problema??

Ai observat tu vreodată faptul că îngrijorarea, din viaţa ta, ţi-a rezolvat vreo problemă, vindecat vreo boală, plătit vreo factură, înseninat vreo zi grea? Nici una din aceste soluţii nu ţi-a fost oferită de sentimentul de îngrijorare, ci doar de Dumnezeu care ne promite în Sfânta Scriptură:„ El mă duce la ape de odihnă” (Psalmul 23:2).

Niciodată îngrijorarea nu a adus odihnă sufletului omenesc ci doar multă frământare, zbucium, teamă, nelinişte, stres şi în final, boală în trup. Şi pe toate acestea le-ai primit… degeaba!Ai fi putut evita toate acestea alegând să spui Nu! îngrijorării.De ce nu ai făcut-o?Te provoc astazi să fii mai degraba o femeie conform principilui: „Bucură-te acum de viaţa pe care o ai ca să eviţi suferinţa de mai târziu. Nu lăsa ca îngrijorările vieţii să-ţi ucidă sufletul şi trupul! Nu merită!!!”

Da! Suntem tentate să spunem, de multe ori, că nu avem motive să fim pline de pace şi bucurie pentru că vieţile noastre, trasate ades cu încercări şi probleme pământeşti, nu ne permit acest lucru. Dar nu contează! Dumnezeu nu ne cere să fim pline de viaţă şi dorinţă sfântă de a sluji Lui şi altora doar când avem tot ce ne trebuie în absolut toate domeniile vieţii, ci ne cere ca, în ciuda acestor greutăţi, să avem credinţă în El şi să fim o unelată în ogorul sfânt. Noi trebuie să avem o inimă credincioasă care să fie gata să spună:”Doamne, ce vrei să fac?”, si să facem acel lucru, prin credinţă.

“Ceea ce-i împiedică pe cei mai mulţi oameni să progreseze şi să se bucure de viaţă nu este lipsa abilităţii şi a potenţialului, ci atitudinea greşită a inimii”, spune autoarea Joyce Meyer. Nu lipsa potenţialului din tine te-a ţinut până acum departe de câmpul de misiune ci lipsa voinţei de a te debarasa de problemele vieţii. Ai lăsat ca problemele, neajunsurile, neîmplinirile, frustrările şi îngrijorările vieţii să te acapareze atât de mult încât nu mai vezi nici o portiţă de scăpare. Şi poate pe bună dreptate!Dar Dumnezeu nu este interesat de confortul nostru ci mai degrabă de progresul nostru pe calea sfinţeniei. Prin urmare, El nu-ţi va oferi tot ceea ce îţi lipseşte şi care ades te face atât de nefericită, până nu vei îndepărta păcatul din viaţa ta, vei alege să te încrezi în Dumnezeu în ciuda problemelor imense şi te vei implica, cu dăruire şi inimă consacrată, în lucrarea Lui. Răsplata Lui s-ar putea să fie exact împlinirea celei mai mari dorinţe ce sălăşluieşte în inima ta. Îţi poţi imagina cât de mult te vei bucura?

Alege deci să ai încredere în planul Lui pentru tine chiar şi atunci când acesta e adânc presărat cu lacrimi, să accepţi voia Lui chiar dacă nu o înţelegi şi să faci o schimbare în viaţa ta: să te implici în lucrarea Lui, mai mult. Încetează să-I mai pui lui Dumnezeu întrebarea, ades cu o notă acuzatoare: ”De ce Doamne, de ce?” ci, mai degrabă spune:”Doamne, de ce este viaţa mea aşa şi nu altfel ,Tu ştii.Tu ai făcut ca lucrurile să fie astfel şi nu ai luat suferinţa mea uşor sau ca pe un lucru de apucat, ci ai îngăduit-o în viaţa mea pentru un mare scop. Chiar dacă nu înţeleg acest scop, nu am nici cea mai vagă idee uneori, mă încred în Tine şi aleg să mă bucur de ceea ce am, de ceea ce mi-ai dat şi de ceea ce-mi vei dărui, ca urmare a vieţii mele schimbate prin harul Tău”.Vei deveni o altă femeie, o femeie care se bucură de viaţă şi care, la rândul ei, bucură pe alţii! Lasă-L întâi pe Dumnezeu să-ţi vindece inima iar El te va folosi apoi să vindeci pe alţii.

 

“În timp ce inima chinuită a omului…strigă ridicând spre cer, mâini în implorare…

Un poet necunoscut a lăsat lumii următoarele versuri:

“Când Dumnezeu vrea să instruiască,să surprindă, să şlefuiască un om,

Când vrea să-l modeleze pentru a sluji cu nobleţe,

Când tânjeşte cu toată inima să creeze un om atât de cutezător

Încât lumea întreagă să-l  privească cu uimire.

 

Să-I urmăreasca metodele, să-I privească felul de lucru:

Felul în care desăvârşeşte neîndurător

Pe acela pe care, în suveranitatea Sa, l-a ales.

 

Felul în care îl loveşte şi-l răneşte

Şi cu lovituri puternice îl transformă în chipuri şi forme de lut

Pe care numai El le poate înţelege.

 

În timp ce inima chinuită a omului

Strigă ridicând spre cer mâini în implorare;

Dumnezeu ascultă, însă nu se opreşte niciodată

Atunci când vrea binele omului.

 

Felul în care foloseşte omul pe care-l alege,

Şi cu puterea-I măreaţă îl inspiră,

Cu fiecare act îi descoperă

Mai mult din splendoarea Sa,

Dumnezeu ştie ce face!”

Dumnezeu ştie ce face!”  Ce final triumfător! Acceptarea în inima ta a acestui adevăr, îţi va aduce o mare împlinire în viaţă şi putere în încercare. Suferinţa din viaţa ta nu este deci niciodată fără sens dacă tu, cu un “Da, Tată” suferi!

Nu vom putea fugi de durerea fizică sau sufletească, oricât de bune atlete am fi!!

Din păcate, nu vom putea niciodată fugi de durerea fizică sau sufletească, oricât de bune atlete am fi! Ea este şi va continua să facă parte din viaţa noastră, până vom închide ochii pentru totdeauna. Putem însă depăşi mult mai uşor aceste momente de zdrobire îngăduite de Dumnezeu în viaţa fiecărei femei în parte, dacă căutăm în El şi Cuvântul Său, mângâierea şi împlinirea. Nimeni nu a fost înzestrat, pe acest pământ să ni le ofere în locul lui Hristos. Nici măcar soţii noştri, cei care ne iubesc atât de mult! Să nu mai cerem şi aşteptăm de la ei ceea ce doar Dumnezeu ne poate da! Ne vom scuti astfel de multe lacrimi. Gigi Graham Tchividjian, fiica cunoscutului predicator Billy Graham, expune analizei cititorilor o astfel de experienţă dureroasă trăită de ea , în cartea “Anotimpurile Inimii”:

“A ieşit din cameră trântind uşa în urma lui. Am auzit maşina îndepărtându-se şi cu inima grea şi îndurerată, m-am sprijinit de uşa care tocmai se închisese. Lacrimi fierbinţi de supărare mi-au umplut ochii, apoi s-au revărsat şi au început să se prelingă pe obraz.Cum s-a putut întâmpla una ca asta?Cum de-au ajuns lucrurile atât de departe? Niciunul din noi nu intenţionase ca discuţia aceea nesemnificativă să se transforme într-o ceartă atât de aprinsă.Dar era târziu şi amândoi avusesem o zi grea. “

Trebuie să luăm în calcul faptul că sunt momente când soţii noştri, pur şi simplu, nu se află pe aceeaşi lungime de undă cu noi, nu ne văd supărarea sau frământarea inimii, nu ne înţeleg şi astfel, nu ne pot ajuta…cu nimic. A încerca să obţinem aceste lucruri cu forţa, cu ţipete şi reproşuri, este cea mai mare greşeală pe care o putem face. Nu vom ajunge la rezultatul scontat ci din contră, vom trăi dezamăgirea la un nivel mai înalt.

“Te uiţi la mine

Şi vezi

Slăbiciunile mele.

Mă uit la tine

Şi văd

Tot slăbiciuni.

Cei ce iubesc,

ştiu că dragostea

merită o a doua şansă;

Fiecare eşec pune în joc

O nouă şansă.

Dragostea caută să vadă,

Cauza, dincolo de cicatrice

Şi slăbiciuni.

Cicatricile devin

Onorabile decoraţii

Ale bătăliilor purtate

Şi câştigate-

Sau pierdute

Dar purtate!

Rezultatul, nu costul, este căutat de dragoste!

Dumnezeule, ajută-ne să privim

Dincolo de prezent

Spre înainte,

Şi să observăm cu tandreţe

Ce se află între

Şi să iubim mai mult!

Aceasta  poezie scrisă de Ruth Bell Graham, soţia predicatorului Billy Graham, redă adevărul slăbiciunilor întâlnite atât în bărbat cât şi în femeie, într-un mod revelator. Slăbiciunile trupeşti există, dar ele nu trebuie neapărat să te facă pe tine nefericită. Acceptă-le, adu-le înaintea lui Dumnezeu în rugăciune şi încrede-Te în modul minunat în care El lucrează şi va lucra în viaţa ta. În tot acest timp, tu bucură-te de căsnicia ta, de soţul tău şi de momentele frumoase pe care le puteţi petrece împreună! Ceea ce ai deja este mult mai valoros şi important decăt ceea ce nu ai!

 

Multe femei deşi au atât de mult din punct de vedere al comfortului, nu au găsit adevărata fericire…

Anna Nancy Hasseltine a fost o tânără remarcabilă din multe puncte de vedere si s-ar fi putut bucura de o carieră strălucită în adevăratul sens al cuvântului. Ce a ales însă pentru viata ei este sub nivelul unora de întelegere…La vârsta de numai douăzeci de ani, era cunoscută de toţi si apreciată pentru credincioşia şi frumuseţea ei. După multe frământări tinereşti, ea a decis ins[ să renunţe la distracţiile şi petrecerile pe care le frecventa des în acea perioadă şi să urmeze calea trasată de Mântuitorul ei drag. Această cale însă se va dovedi a fi una plină de lacrimi, renunţare, greutăţi, primejdii şi chiar, moarte. Cu toate acestea, nimic nu a oprit-o pe Anna de a îndeplini chemarea sfântă ce i-a fost făcută: aceea de a predica Evanghelia triburilor din Asia. Preţul plătit a fost unul imens!

Iată cum a început totul, aşa cum găsim relatat în cartea “Eroi ai credinţei” scrisă de Gene Fedele. Să pătrundem pentru început în viaţa celui care avea să-i schimbe total şi iremediabil viaţa Annei, tânărul Adoniram Judson.“Această întrunire sub căpiţa de fân a rămas în istorie, căci acolo, cinci tineri talentaţi, (Adoniram Judson, Luther Rice, Samuel Newell, Samuel Nott şi Gordon Hall) care aveau toate şansele să îşi facă un viitor strălucit şi o cariera importantă în viaţă, au renunţat la tot ce le putea oferi civilizaţia Americii, la siguranţă şi comfort, şi au ales sălbăticia şi mizeria de nedescris a Asiei”.Din relatarea ce urmează, aflăm că, imediat după această întâlnire de dedicare în misiune “sub căpiţa de fân”, aceşti tineri au fost invitaţi să servească masa în familia diaconului Hasseltine. Aici, Adoniram are plăcerea şi harul de a o întălni pe tânăra noastra, Anna.“La câteva zile după vizita acelor tineri în casa diaconului, Ana primeşte o scrisoare, care a adus o mare frământare în inima fetei. Adoniram îi propune să-i devină soţie. Foarte tulburată, Ana dă un răspuns rece şi nesigur. Era decizia vieţii ei, care ajunsese la un punct de cotitură. De fapt, alternativele erau foarte clare. Putea să rămână în America, şi să se căsătorească cu cineva care i-ar fi oferit un cămin confortabil, unde frumuseţea şi inteligenţa ei ar fi putut străluci în toată splendoarea lor. Siguranţă, confort, o familie cu adevărat binecuvântată şi fericită.Însă iată că acest tânăr îi cere să lase totul, şi să aleagă soarta nesigură a primului misionar din America ce se îndreaptă spre misterioasele regiuni ale Asiei de Sud.

Care a fost răspunsul Annei? Tu ce ai fi ales? Este trist că tot mai multe femei ştiu a răspunde negativ acestei întrebări, fără urmă de ezitare.Răspunsul pe care l-a primit de la cei apropiaţi a fost, cu siguranţă, unul foarte descurajator:“Nu”, ziceau aproape toţi cărora li se ceruse sfatul, sau chiar şi cei care îşi spuneau părerea fără a fi întrebaţi. “E aproape absurd pentru o femeie să se gândească la o iniţiativă atât de îndrăzneaţă”. “Cât se poate de nepotrivit”, zicea unul. “Sălbatic şi romantic”, spunea altul. Tatăl unei prietene de a ei declară că dacă fata lui ar vrea sa plece, ar lega-o de piciorul patului .

Deşi cei care au susţinut-o sau care au avut curajul de a sta alături de ea au fost foarte puţini, Anna a hotărât să caute şi să împlinească voia lui Dumnezeu mai presus decât orice. Adoniram Judson s-a căsătorit cu Anna Nancy, iar ziua următoare, în loc să meargă în luna de miere aşa cum visează şi aşteaptă tinerii proaspăt căsătoriţi şi pentru care sunt gata să plătească sume imense, a avut loc ordinarea a cinci tineri care urmau să plece misionari: Adoniram Judson, Luther Rice, Samuel Newell, Samuel Nott şi Gordon Hall.

Gătire la vatră sau pe gaz?Tu ce ai fi ales?Dacă te-ai fi aflat în locul vreuneia dintre aceste tinere care a lăsat tot ce îţi puteai tu dori vreodată ca să ajungă să gătească pe vatră, fără gaz, fără curent electric, fără apă la robinet, să doarmă în colibe sau în corturi, ce ai fi decis? Mă tem că multe dintre noi am fi dat din cap că nu suntem în stare să facem aşa ceva, să renunţăm chiar la tot. Câte dintre noi nu ne plângem, de fapt, zilnic de lipsurile insignifiante pe care le avem şi uităm să apreciem că avem atât de mult? Aceste femei au renunţat la tot,dar şi-au găsit bucuria în Isus. Mă tem că tu şi eu, deşi avem atât de mult din punct de vedere al comfortului, nu am găsit încă adevărata fericire…