„Pentru ce atâtea lacrimi în viaţa mea?Ce rost au ele?”


 „Pentru ce atâtea lacrimi în viaţa mea?Ce rost au ele?”Te-ai întrebat aceasta vreodată? Eu da, cu lacrimi amare în ochi şi Dumnezeu, care nu este un Dumnezeu nepăsător şi rece, care îngăduie în viaţa noastră momente de grea încercare şi zdrobire doar pentru a ne vedea suferind, mi-a răspuns. Autoarea Ligia Seman ne vorbeşte într-un mod deschis  despre zdrobirea din viaţa ei, zdrobire pe care a simţit-o încă din primii ai vieţii şi care încă continuă să apese cu putere asupra ei,în cartea dedicată femeilor “Domnind peste împrejurările vieţii” astfel:“Pentru că mama mea, înainte de a mă naşte, a făcut nu mai puţin de treisprezece avorturi, eu m-am născut cu o inimă malformată. În multe şi grele momente din viaţa mea s-a pus problema supravieţuirii. M-am întrebat în acele momente, şi de multe alte ori când a trebuit, în decursul vieţii,  să fiu limitată de acest “handicap”:“De ce a trebuit să mă nasc în felul acesta?”

Iată o întrebare plină de amărăciune adresată lui Dumnezeu în momentele în care această femeie puternică în Hristos, a căzut pradă descurajării ca urmare a stării ei precare de sănătate. Ce mă uimeşte însă este faptul că această femeie renumită prin cărţile deosebite pe care le-a scris şi prin frumoasele şi emoţionantele conferinţe pentru femei pe care le ţine, nu a scăpat de zdrobire. Ba mai mult, aş spune că Dumnezeu a pus în ea această unealtă a zdrobirii, tocmai pentru a se putea folosi de talentul ei în favoarea Lui şi a Împărăţiei Sale Veşnice.Iată însăşi răspunsul pe care autoarea Ligia Seman l-a primit de la Dumnezeu la această întrebare şi modul în care a acceptat acest “handicap” ca fiind o binecuvântare şi o unealtă de care Dumnezeu s-a folosit ades spre zidirea, însufleţirea şi ridicarea semenilor:

“Răspunsul l-am primit în fiecare dimineaţă, când prin ciripitul păsărilor, Dumnezeu mi-a spus:”Te iubesc”. Şi acest răspuns, prin splendoarea lui, îmi aduce încrederea şi bucuria pe care nu le-aş fi putut cunoaşte în profunzime, pentru că tocmai conştienţa slăbiciunilor mele mă determină să alerg în fiecare dimineaţă la El, sursa inepuizabilă de putere.Şi această sursă care depăşeşte limitele mele umane, mi-a dat puterea să lupt mai mult decât o femeie sanătoasă…Am primit-o prin toate binecuvântările în slujirea semenilor, în care nu am avut de ales decaâ să mă încred cu toată fiinţa în Dumnezeul Dragostei, care poate să-ţi dea şi ţie, aşa cum mi-a dat şi mie, harul necesar pentru a-Şi face puterea desăvârşită în slăbiciuni”.

O femeie aparent slabă şi limitată de o malformaţie a inimii s-a pus însă în slujba lui Dumnezeu şi a putut astfel realiza lucrări măreţe şi deosebite! Toate cărţile Ligiei Seman se bucură de un real succes şi au un impact extraordinar în societatea creştină dar şi laică!Înainte ca Dumnezeu să te foloseasca deci în lucrarea Lui, El te va zdrobi!Cine vrea să trăiască tristeţea sau durerea fizică? Cine vrea să treacă prin încercări, probleme, necazuri, îngrijorări sau chiar disperare? Care dintre femeile care citesc această carte a dorit zdrobirea în viaţa ei?Niciuna şi totuşi, sunt momente când simţim toate acestea din plin,nu-i aşa? Dumnezeu lucrează prin aceasta o înnoire a noastră şi a tot ceea ce ne înconjoară! Aurul nu poate deveni aur curat dacă nu trece mai întâi prin foc. La fel şi noi: suntem aur, dar încă nu am ajuns la starea de “desăvârşite”. Dumnezeu lucrează în noi prin tot felul de încercări. Putem noi pune la îndoială planul Lui măreţ pentru vieţile noastre sau metodele prin care ne desăvârşeşte?Cu siguranţă nu! El ştie ce face! El este Meşterul care ne prelucrează pentru ca într-o zi să se poată folosi de noi, la adevăratul nostru potenţial.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.