Nu suferinţa este cea care contează la urma urmei, ci revelarea Chipului lui Hristos din noi!!

Suferinţa din viaţa ta nu este niciodată fără sens dacă tu, cu un “Da, Tată” suferi! Suferinţa îngăduită de Dumnezeu în viaţa ta are un scop bine determinat, unul nobil chiar: acela de a se folosi apoi de tine pentru a-L arăta pe Hristos familiei tale si chiar lumii întregi, prin viaţa ta.Elisabeth Prentiss a fost o tânără care a ales să accepte suferinţa din viaţa ei, adesea peste puterile ei şi să vadă în toate acestea mâna lui Dumnezeu care o prelucrează. În cartea “Paşi spre cer” ea ne vorbeşte despre viaţa ei trăită pe acest pământ şi presărată cu îndelungate suferinţe: moartea tatălui la o vârstă fragedă, moartea tatălui socru imediat ce începuse, în sfârşit, să-l iubească şi să-i înţeleagă slăbiciunile bătrâneţii, astfel că a regretat amarnic lipsa ei de dragoste şi compasiune pentru el pănă aproape a fost prea târziu, moartea fratelui ei scump Iacob la vârsta de doar douăzeci şi trei de ani chiar înainte de căsătoria lui cu Elena, moartea propriului ei fiu, întâiul născut, Ernest la vârsta de şapte ani, moartea mamei ei pe care a iubit-o foarte mult şi care i-a fost exemplu întru cunoaşterea lui Dumnezeu şi, la final, moartea unei prietene dragi din copilărie, Amalia.

În toate aceste circumstanţe nespus de grele ale vieţii, ea L-a căutat însă mereu pe Dumnezeu şi voia Lui, astfel că, la sfârşitul vieţii, a fost gata să spună că planul lui Dumnezeu pentru viaţa ei a fost unul minunat. După multe greşeli făcute în tinereţe în relaţiile cu soţul şi copiii şi după o îndelungată bătălie cu propria ei fire „păcătoasă, rea şi impulsivă”, aşa cum ea însăşi o descrie, Elisabeth pleacă la Mântuitorul ei drag, Cel pentru care a trăit întreaga viaţă şi după care a tânjit mereu.Iată care au fost gândurile ei pe patul de moarte:“Dumnezeu a fost foarte bun cu mine.Dacă cineva mi-ar fi spus ce voi învăţa din aceste suferinţe lungi, mă tem că m-aş fi dat în spate speriată şi aş fi pierdut toate aceste lecţii minunate pe care Dumnezeu şi le-a propus să mă înveţe. Dar aşa cum e, El m-a condus pas cu pas, răspunzând rugăciunilor mele în felul Său. Şi nu vreau ca nimeni să se îndoiască de bunătatea şi corectitudinea căilor Sale. Le iubesc şi le ador exact aşa cum sunt”, (sublinierea îmi aparţine).

Cred că, asemeni ei, dacă şi noi am putea vedea de pe acum tot ce ne rezervă viitorul, toate încercările şi necazurile lui, ne-am da înapoi speriate. Haideţi să alegem mai degrabă să avem încredere în Dumnezeu şi în lucrarea pe care El o desăvârşeşte în noi! Nu suferinţa este cea care contează la urma urmei, ci revelarea Chipului lui Hristos din noi! Dragostea pe care o simţim în inimile noastre pentru Dumnezeu şi lumea creată de El este şi trebuie să fie mai mare decât ar putea vreodată fi, apăsarea suferinţei. De dragul lui Hristos suferim în această lume şi putem spune că…merită! Ne aşteaptă…veşnicia cu Isus!

 

Femeia şi…Oalele din viaţa ei!!

Cât de des ne aflăm în calitate de femei,în postura de a curăţa oalele sau vasele din bucătăria casei noastre!? Ne-am întrebat însă vreodată că, în funcţie de atitudinea cu care prestăm această activitate, noi, femeile, aducem sau blocăm anumite binecuvântări, peste căminul nostru?Nu este uşor să facem această slujbă, de ce să nu o recunoaştem? De multe ori de simţim copleşite de această activitate zilnică, monotonă, grea şi care pare că nu dă rezultate evidente sau poate prea puţin: acum ai spălat vasele, iar dacă ai copii mici şi mulţi, te trezeşti în timp record, cu chiuveta plină şi murdară, din nou. Ce faci în astfel de situaţii? Cum te manifeşti? Care este atitudinea ta?Poate că ai vrea să mă întrebi, puţin iritată şi cu sentimentul de vinovăţie prezent în mintea-ţi: „Dar ce relevanţă are?” Îţi voi răspunde:”Are o relevanţă foarte mare!”De ce?Pentru că atitudinea cu care îţi îndeplineşti responsabilităţile pe care Însuşi Dumnezeu ţi le-a încredinţat în casa ta,aduce binecuvântarea sau blestemul în căminul tău!Există mai multe atitudini pentru care poţi opta, în calitate de gospodină, în situaţia în care te simţi copleşită de maldărul de oale şi vase murdare care trebuiesc curăţate, în timp eficient.Iată care sunt acestea:

a)-nu le mai spăl şi amân toată treaba pe mai târziu. b)-îi las această slujbă „onorabilă” soţului, că doar şi el a mâncat! c)-le spăl, dar cu o atitudine greşită: bodogănind, cârtind. d)-îi pun pe copii şă-şi spele fiecare vasul lui. e)-le spăl tot eu, având o atitudine pozitivă, gândind că sunt atât de binecuvântată să am familia sănătoasă şi mâncare pe masă.f)-le spăl eu, gândind că tot ce fac, fac ca pentru Domnul meu Iubit, iar El îmi va răsplăti.

În care din aceste atitudini te încadrezi? Vă mărturisesc că au fost momente în viaţa mea când atitudinile a) şi c) au fost prezente şi nu e) sau f), aşa cum ar fi trebuit.Ruth Bell Graham, soţia cunoscutului predicator Billy Graham, a optat pentru cea mai bună dintre atitudini, călăuzită fiind de duhul lui Dumnezeu. În bucătăria ei, deasupra chiuvetei, gospodinele care o vizitau puteau vedea, pe o bucată de carton scrise următoarele cuvinte:”Aici, de trei ori pe zi, program divin!” Mi-a plăcut mult felul în care ea a găsit cu cale să descrie această slujbă murdară: program divin! Nici ei nu i-a fost uşor să o presteze,aflăm acest lucru din cartea scrisă de fiica ei Gigi Graham şi intitulată „Anotimpurile Inimii”, însă a luptat să dobândească atitudinea pe care ea a înţeles că o cere Tatăl ei Ceresc. Pentru a-şi aminti, în fiecare zi atitudinea bună, ea şi-a pus aceste gânduri deasupra chiuvetei. Dacă consideri şi tu că această manevră îţi poate folosi, te provoc să faci la fel.

Tot ce facem în casele noastre, pentru soţul care vine de la serviciu şi îşi aruncă sosetele murdare pe covor sau pentru copiii pentru care cuvântul coplărie a devenit sinonim cu „murdari din cap până în picioare”, facem de fapt, pentru Dumnezeu. Dacă avem atiudinea potrivită şi facem aceste activităţi grele, obositoate, monotone şi adesea dipreţuite de alţii, cu o inimă supusă şi mulţumitoare, atunci Dumnezeu va revărsa belşug de binecuvântări peste căminul nostru iar noi ne vom bucura.Dacă însă, alegem să cârtim şi să avem o atitudine de nemulţumire, frustrare şi reproş adresate lui Dumnmezeu dar şi celor din familia noastră, Dumnezeu va lua unele binecuvântări din căminul nostru şi va aduce mai degrabă încercarea, care ne va face, într-un mod forţat dar sigur, să ne schimbăm atitudinea care este nepotrivită şi păcătoasă. O inimă evlavioasă,supusă şi ascultătoare va fi întotdeauna primită şi răsplătită de Dumnezeu, adesea prin împlinirea celei mai arzătoare dorinţe a ei.De cealaltă parte, o inimă rea, cârtitoare şi nemulţumitoare nu poate fi primită înaintea lui Dumnezeu fără a fi prelucrată, adesea prin suferinţă grea şi încercare.Ce alegi, deci, pentru tine? Ce atitudine vrei să te caracterizeze atunci când prestezi slujba de mamă şi femeie casnică? Nu uita că Însuşi Dumnezeu ţi-a încredinţat-o iar într-o zi îţi va cere socoteală, faţă în faţă. Până atunci însă, El te priveşte din ceruri în fiecare zi şi, pe baza a ceea ce vede, ia sau lasă anumite binecuvântări în căminul tău. Te întreb: merită oare, pentru căteva minute de cârtire să pierzi, fie şi doar una din binecuvântările minunate ale lui Dumnezeu? Cu siguranţă, nu!!Preţul pe care îl plăteşti pentru o clipă de neveghere atunci cănd stai în faţa unei chiuvete pline cu vase murdare este mult prea mare!!

 

10 motive pentru care ar trebui sa te simti bogat!

1. Nu ai adormit flamand aseara.

2. Nu ai dormit afara aseara.

3. Dimineata ai avut posibilitatea de a-ti alege hainele cu care esti imbracat.

4. Ai libertatea de a alege ce drum vrei sa urmezi in viata.

5. Nu ti-a fost frica de nimic, nici macar un minut.

6. Ai acces la apa potabila.

7. Ai acces la ingrijire medicala.

8. Ai acces la internet.

9. Stii sa citesti.

10. Ai dreptul la vot.

Da, avem atat de multe…si totusi, inca ne mai dorim ataaat de multe lucruri, de fapte si evenimente in vietile noastre!

Oare cand vom inceta sa ne mai dorim anumite lucruri si vom incepe sa ne bucuram cu adevarat de multele lucruri pe care le avem deja?!

Te intreb astazi: Ce-ti doresti? Un vers al unei melodii spune: „Ai grija ce-ti doresti, S-ar putea ca sa primesti!”

Tu ce-ti doresti?
Aceea vei primi!

Astazi, imi doresc mai multa liniste sufleteasca!
Mai multa pace in inima,
mai multa bucurie izvorata din lucrurile marunte ale vietii,
izvorata din momentele de gingasie petrecute alaturi de copii,
din momentele de partasie petrecute la genunchii Mantuitorului meu Drag!

Unde sunt toate acestea?

De ce nu mai luptam pentru ele?!

Când Dumnezeu îţi împlineşte dorinţa inimii – intamplare impresionanta!

Un caz deosebit despre care am aflat citind una din cărţile scrise de autoarea Elisabeth Mittelstadt, „Minuni ce misca inima„, ne prezintă povestea unei femei, Ilse Ammann-Gebhardt, care a primit cu lacrimi mari de bucurie răsplata de care Dumezeu i-a făcut parte pe acest pământ ca urmare  a unui act mic de iubire făcut de ea către cumnata ei, Marta, care se afla bolnavă. Îmi place mult această relatare pentru că ne vorbeşte despre felul minunat în care Dumnezeu răsplăteşte faptele noastre mici şi neînsemnate, împlinindu-ne chiar una din dorinţele noastre ascunse ale inimii.

„Marta fusese mult timp bolnavă şi încă nu se însănătoşise pe deplin. De aceea mă bucuram de două ori la gândul că-i puteam trimite acest pachet. Rând pe rând, am împachetat fiecare dar în parte.(…)În cele din urmă, în faţa mea au mai rămas şase prosoape de frotir. Trei de culoare roz şi trei albastre-culori distincte, pastelate cu o bordură de margarete. Mi-au plăcut încă de când le descoperisem în catalog, dar când le-am primit am constatat că sunt chiar mai frumoase decât mi le imaginasem. Le-am mângâiat cu mâna, am strâns unul la faţă-cât era de moale! Cred că ochii îmi scânteiau de bucurie la gândul că le voi trimite cumnatei mele.Nici măcar eu nu aveam prosoape atât de frumoase! După zece ani de căsnicie, majoritatea prosoapelor mele erau decolorate. Şi având trei copii, trebuia să ţin cont şi de preţ, nu numai de frumuseţe când cumpăram prosoape pentru noi.Am împachetat prosoapele cu grijă, am făcut pachetul iar a doua zi l-am expediat în Canada.”

Lunile au trecut iar eroina noastră, Ilse, lăsase în urmă evenimentul cu pricina, când, în mod miraculos, Dumnezeu îi aminteşte de faptul că nici un act de bunătate făcut în dreptul cuiva nu rămâne nerăsplătit. Era Ajunul Crăciunului iar ea, împreună cu întreaga familie îşi dăruiau cadouri de apreciere şi preţuire. Cel primit de la soacra ei i-a făcut inima să se oprească în loc:„Cadoul din partea soacrei mele era voluminos şi moale. L-am desfăcut curioasă. Cât de mare mi-a fost uimirea: în faţa mea se aflau şase prosoape, trei albastre şi trei roz. Da, erau prosoapele „mele” pe care le trimisesem în Canada! Cum se putea una ca asta? (…)Cum de îmi cumpărase exact aceste prosoape? Era ceva pur şi simplu inexplicabil!(…)Într-o zi, însă, mi-a trecut prin cap întrebarea dacă nu cumva în acea seară, când împachetam darurile pentru Canada, Tatăl meu ceresc m-a văzut cum mi-am îngropat cu dor faţa în prosoapele moi şi frumoase. Îi călăuzise El oare privirea soacrei mele în catalogul respectiv, şoptindu-i :”Cumpără-le, sunt cele potrivite!”-iar ea le-a cumpărat?Nu ştiu cum s-o fi întâmplat, dar pentru mine a rămas încă şi astăzi una din acele multe „mici minuni” ale vieţii şi o amintire deosebit de frumoasă şi dragă mie.”

Ce întâmplare! Veţi spune probabil că a fost o pură coincidenţă şi poate că aşa a fost…dar, de cealaltă parte, poate că astfel lucrează Dumnezeu:El ţine cont chiar şi de cele mai ascunse sau nebănuite dorinţe ale noastre şi ni le împlineşte, ca semn al răsplătirii Lui! Eu aleg a doua variantă şi cred că, într-adevăr, acesta este Dumnezeul nostru:unul Minunat care ne răsplăteşte cu bucurii de nedescris, chiar şi aici jos pe pământ!Pe lîngă acestea, binecuvântările pe care le vom primi în cer sunt şi vor fi cu mult mai minunate, peste puterea noastră de înţelegere!!