Neputinta de a face mereu binele…ma ucide!!


Astazi, parca mai mult ca niciodata…ma simt nevrednica de a fi numita fiica lui Dumnezeu.  Cine mă va scapa de acest trup de moarte?” se întreabă apostolul Pavel, zdrobit fiind, asemeni mie, de neputinţa lui de a face binele. La fel ne simţim şi noi, mamele, de atâtea ori. Deşi ne propunem să fim răbdătoare, calme, iubitoare, harnice şi gospodine pe întreg parcursul zilei, se întâmplă că nu trece nici măcar o oră şi prima reacţie nepotrivită s-a şi ivit. Te-a pus la pământ şi abia dacă mai ai putere să lupţi până la sfârşitul zilei. Îţi pui,cu lacrimi în ochi,aceeaşi întrebare pe care şi-a pus-o Gigi Tchividijan: “Dar cum?Cum?Cum?” Iată cum ne descrie ea o zi în care a falimentat:

“O, Doamne, doresc atât de mult că această zi să o trăim împreună!Acestea au fost gândurile ei de dimineaţă. Te regăseşti, nu-i aşa? Eu, da. Ce s-a întâmplat apoi?“Am încercat.M-am străduit din toate puterile.Dar n-am reuşit să-mi păstrez spiritualitatea mea nici măcar până la micul dejun. (…)Apoi, când mi-am dat seama ce-am făcut, m-am descurajat atât de mult încât am renunţat complet la acea zi. De fapt, aceasta este povestea vieţii mele.Străduindu-mă din răsputeri… şi căzând foarte repede. Eu sunt o luptătoare. Mereu îmi spun;”Oh, dacă aş putea să scap de cutare problemă sau slăbiciune, atunci aş fi “vrednică”.A trăi ca şi Hristos nu a fost deloc uşor pentru mine.”.

 Răspunsul pe care l-a primit Gigi a fost unul surprinzător, atât pentru ea cât şi pentru mine. Ea a înţeles atunci, călăuzită de duhul lui Dumnezeu, că nu a fost creată pentru „a fi” ci pentru „a aparţine”. A înţeles că nu trebuie să lupte prin puteri proprii pentru a fi mereu pozitivă, zâmbitoare, puternică ci să se odihnească mai degrabă în Hristos şi să-L lase pe El să-şi facă lucrarea desăvârşită în ea. “Trebuie să renunţăm să luptăm noi însene şi să începem a ne cuibări în braţele Lui”, spunea scriitoarea de origine olandeză, Corrie Ten Boom.Un citat care m-a ajutat în momentele în care cădeam la picioarele Mântuitorului, descurajată fiind că şi astăzi L-am dezamăgit. Îmi ceream iertare şi apoi „mă odihneam”, imaginându-mi ca îmi pun capul pe genunchii Lui  şi primesc de la El mângâiere şi încurajare. E un sentiment atât de înălţator!

Înţelegeam atunci că Dumnezeu nu cere de la mine perfecţiune, ci credincioşie în lucrurile încredinţate, fie ele mai mici sau mai mari. Nu trebuie să fim perfecte pentru a putea fi o binecuvântare pentru cei din familia noastră sau pentru cei din jur. Trebuie doar să-L slujim pe Dumnezeu cu credincioşie…

Nu uita:Rugăciunea este una din armele pe care le poti folosi pentru a lupta împotriva pornirilor păcătoase pe care le vezi în tine şi care te întristează adesea!

4 comentarii

  1. Multe sunt zilele când trec prin aceste stări… şi cu cât mai mult mă lupt, cu atât parcă nu reuşesc. Am crezut că sunt singura….Sau că am o problemă…Dar acum înţeleg că „meseria” de mamă dă de furcă si altor femei…şi asta nu pentru că nu avem dragoste, ci -cred eu- răbdare. Dacă am empatiza cu copii noştri poate probleme zilnice ar trece altfel.
    Îmi amintesc una din zilele pe care n-aş mai vrea să îmi amintesc, Am adunat tensiune după tensiune, şi în final am cedat. Nu am rezistat nervilor şi am bătut-o pe fetiţa mea foarte tare. Nu-i venea a crede că sunt mama ei….apoi am plâns seara, după ce a adormit şi am văzut-o că e ca un înger, până am udat perna şi în final am adormit şi eu. Atunci mi-am jurat să fie ultima dată când mă mai ating de un înger al lui Dumnezeu. Ştiu că e foarte greu să ne stăpânim uneori. Dar, o dată faptul consumat, e imposibil să mai întoarcem clipele şi regretăm amarnic.
    Mi-a plăcut ideea unui păstor….”copii pe care îi avem sunt ai Domnului, ne-au fost daţi pentru 3 ani, 5 ani sau 20 de ani… nu ştim pentru cât timp”. Atunci mi-am imaginat, dacă Dumnezeu mi-ar lua copilul pe la 5 sau 7 ani, atunci toate clipele de furie, de izbucnire, de nestăpânire le-aş regreta amarnic. Şi mi-am propus, să mă rog, dimineaţa, să mă ajute Domnul să îi pot creşte copilul aşa cum Îi place Lui. Probleme vor veni, tensiuni, lupte, dar ajutorul să Îl cerem de la Domnul. La mine a dat rod… Mă bucur că în ultima perioadă am devenit mai calmă şi înţelegătoare. Am luptat mult în rugăciuni-şi încă mai lupt- dar s-a meritat.
    Să ne ajute Dumnezeu în fiecare zi, să fim mamele pe care EL le vrea pentru copii Lui!!!

    Fii binecuvântată Daniela, şi mă rog ca Domnul să îţi dea PUTERE să-I aduci fiecare zi ca pe o mireasmă înaintea Lui.

    1. Janeth, multumim mult pentru sfaturile foarte bune date si pentru impartasirea momentelor grele din viata ta. Domnul sa te binecuvanteze si pe tine sa fii asa cum vrea El! Esti o mama deosebita:)

  2. Foarte frumos și relevant articolul. Cu toate că nu sunt femeie îți mulțumesc pentru el.
    Doar un lucru dacă vrei să îl corectezi. În Biblie nu spune că rugăciunea este singura armă de luptă. Dacă vei citi în 1 Ioan 5:4, vei vedea arma 🙂
    Domnul cu tine și cu familia ta.

Lasă un comentariu

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.