Dalta si Ciocanul lui Dumnezeu…puse pe tine!


Se povesteşte că, într-una din zile, marele sculptor renascentist Michelangelo a fost întrebat ce vede atunci când se apropie de un bloc uriaş de marmură. “Văd o formă frumoasă ţinută captivă înăuntru. Mie nu-mi rămâne altceva de făcut decât să iau ciocanul şi dalta şi să dau la o parte, bucată cu bucată, până când forma aceea este eliberată”, a răspuns marele sculptor.

La fel procedează şi Dumnezeu cu noi: El ia dalta şi ciocanul şi îndepărtează din vieţile noastre tot ceea ce nu seamănă cu forma pe care El o vede în noi, cu ceea ce am putea deveni dacă ne punem în slujba Lui.“Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor”.( 2Corinteni 8:10.) Dumnezeu alege să ne cioplească pentru a-Şi revela, a scoate la iveală spre a fi văzut şi admirat de restul lumii, Chipul Lui din noi.Renumita femeie Joni Eareckson Tada care a suferit la vârsta de şaisprezece ani un grav accident la sclădat, în urma căruia a rămas paralizată şi în imposibilitatea de  a-şi mişca picioarele sau mâinile, ne marturiseşte în cartea “Când plânge Dumnezeu” că e bine că i s-a intâmplat acest lucru, altfel, chipul lui Dumnezeu nu s-ar fi arătat niciodată prin viaţa ei:

“Înainte de paralizie, mâinile mele căutau să apuce multe lucruri pe care ar fi trebuit să le resping şi picioarele mă purtau în unele locuri rele. După paralizie însă, alegerile ispititoare s-au redus considerabil. (…) Este o imagine frumoasă! Şi este o imagine fără egal. Hristos ascuns în mine este o sculptură unicat. (…) Suferinţa de care am parte este croită în mod divin, pentru a mi se potrivi.Nimeni nu este nevoit să sufere exact ca mine de “leziune spinală transversală la vertebrele a patra şi a cincea cervicale”, pentru a se potrivi Chipului Său”.

 Suferinţa din vieţile noastre îşi atinge deci scopul în măsura în care Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne prelucreze, modeleze, să îndepărteze tot ceea ce e rău din noi. A ne lăsa ciopliţi de Dumnezeu înseamnă, de fapt, a învăţa ascultarea, smerenia, consacrarea din ceea ce suferim.


 

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s