Ai fost creată femeie…dar pentru ce?


De-a lungul timpului, femeia a căpătat diferite titulaturi şi atribuţii. Femeia secolului XX a fost numită “femeia cochetă” concentrată în exces pe frumuseţe şi cochetării fizice, după care a urmat “femeia casnică”, preocupată de casă, familie şi de noile invenţii în materie de bucătărie. A apărut apoi “femeia promotoare” a libertăţilor de orice fel şi “femeia de carieră”, a cărei epocă se întinde până astăzi. A apărut astfel prima femeie doctor, profesor sau om de ştiinţă. Pe baza acestor titulaturi desoperim o femeie care îşi doreşte să iasă din anonimat şi să presteze servicii excepţionale pentru omenire şi nu doar pentru casa ei, o femeie care poate schimba lumea. Găsim o femeie cu o voinţă de fier care este gata să mute chiar şi munţii din loc, dacă este nevoie! Ea este în stare să facă toate aceste lucruri. Dumnezeu a înzestrat-o cu întreg potenţialul de care are nevoie.“De ce m-a creat Dumnezeu să fiu femeie şi cum anume trebuie să trăiesc, ca să ating nivelul aşteptărilor Sale?”Dumnezeu a înzestrat femeia cu cele mai minunate calităţi:gingăşie, sensibilitate, dragoste, tandreţe, frumuseţe, dăruire, compasiune şi vrea ca ea să se folosească de ele pentru atingerea scopurilor Sale.

Eşti creată după chipul şi asemănarea Lui dar ai fost făcută pentru slava lui Dumnezeu! Nu ai fost creată doar să te căsătoreşti, să suferi din punct de vedere fizic (în special la naştere!), să creşti copii, să fii femeie casnică, să îngrijeşti de bunul mers al vieţii de familie şi atât. Nu eşti doar o femeie neînsemnată din milioanele de femei din lume care se luptă cu viaţa, ci eşti o fiică a cerului creată cu un scop bine întemeiat: acela de a- L arăta pe Hristos lumii aşa cum doar o femeie ar putea-o face!Cui? Copiilor tăi, cei pe care Dumnezeu ţi i-a dăruit ca să-i înveţi cum să trăiască după voia Lui, soţului tău, onorându-l ca şi cap în familie, semenilor tăi care aşteaptă să vadă din partea ta măcar un strop de dragoste divină îndreptată înspre ei şi lista poate continua.

Eşti femeie?Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru aceasta şi caută să-I slujeşti necurmat prin calităţile deosebite pe care Le-a pus în tine! Nimeni altcineva nu le are! Aşa că îndrăzneşte să visezi că poţi influenţa lumea, că o poţi îndrepta cu faţa spre Dumnezeu, chiar dacă într-o măsură foarte mică, că poţi schimba cursul istoriei creştine în această perioadă în care Însuşi Dumnezeu te-a aşezat.Dumnezeu este Cel care iţi va da şi voinţa şi înfăptuirea!

Fiecare dintre noi este în stare să facă ceva care să o schimbe pe ea în primul rând, apoi familia cu care a binecuvântat-o Dumnezeu, biserica unde a aşezat-o Dumnezeu ca parte din trupul lui Hristos şi societatea din care face parte şi care este măcinată de păcat din ce în ce mai mult. Dacă eşti femeie, înseamnă că eşti chemată să muţi munţii prin credinţa în Dumnezeu! Eşti în stare să duci la îndeplinire această chemare sfântă!

“Adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia:”Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui ci va crede că ce zice se face, va avea lucrul cerut” (Marcu 11:23).Acest verset se adresează tuturor femeilor, atât celor capabile cât şi celor mai puţin capabile,celor cu studii cât şi celor fără studii, celor tinere cât şi celor mai în vârstă. Tu poţi fi o femeie care mută munţii!Crede în Dumnezeu şi implică-te în lucrarea Lui cu tot ce poţi şi ai! El te va folosi într-un mod minunat! Vei schimba însăşi faţa lumii pentru că o vei îndrepta înspre El! Sună tentant?Este exact planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta! Acum că l-ai aflat, totul depinde de tine şi de primul tău pas! Mergi prin credinţă şi vei deveni o femeie care mută chiar şi munţii din loc, care poate face orice activitate îşi pune în minte, prin şi de dragul lui Hristos!

Anunțuri

Un gând despre „Ai fost creată femeie…dar pentru ce?

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s