10 sfaturi date parintilor…de catre copiii lor!

1. Nu ma rasfata.  Stiu foarte bine ca nu mi se cuvine tot ceea ce cer. Dar totusi incerc: imi place sa fiu alintat, dragalit, sarutat; sa primesc tot ceea ce vreau; sa fac mereu numai ce vreau si ce-mi place; sa nu ma certe nimeni pentru nimic; sa fiu mereu in atentia tuturor; sa fiu laudat mereu pentru orice fleac.
 2. Nu-ti fie teama sa fii ferm cu mine. Asta ma aseaza la locul meu. Psiholog:Daca copilul merita sa fie certat, pedepsit, atunci nu ezita, trebuie sa primeasca pedeapsa. Daca pentru o greseala se spune NU este bine ce a facut, NU primeste jucarie, NU primeste bani, NU pleaca la joaca – atunci acest NU sa nu se transforme in DA. Trebuie sa stie cand este DA si cand este NU. Sa stie ce i se permite si ce NU. Sa-si cunoasca  lungul nasului.
 3. Nu folosi forta cu mine. Asta ma obisnuieste cu ideea ca numai forta conteaza. Voi face ceea ce vrei numai daca ma bati si numai dupa bataie voi fi ascultator. Daca nu-mi explici de ce m-ai batut,  nu voi intelege de ce . Voi avea sentimentul  ca nu ma iubesti si voi incerca sa ma razbun facand in continuare rele si neascultandu-te.
 4. Nu fi inconsecvent. Asta ma pune in incurcatura si ma face sa incerc sa scap nepedepsit.   Psiholog: Pentru aceeasi greseala trebuie pedepsit cu o pedeapsa identica – la fel. Nu se poate o data ierta si alta data pedepsi. Nu va intelege nimic, cand a gresit si cand Nu.
 5. Nu-mi face promisiuni. S-ar putea sa nu le poti realiza, indeplini. Asta ma face sa-mi pierd increderea in tine. Psiholog:Nu-i face promisiuni pentru note bune, pentru excursii, haine de “marca.” Te va bate la cap pana le vei indeplini chiar daca nici nu merita s-au nu are nevoie de haine, prajituri sau alte cadouri.
 6. Nu raspunde provocarilor mele atunci cand spun sau fac lucruri care te supara. Voi incerca atunci sa obtin mai multe victorii. Psiholog:Nu-i replica cu vorbe urate, injuraturi, dracuiri, trantit de obiecte, trantit de usi, manifestari de revolta momentana, rabufniri de furie. Va fi fericit ca a reusit sa te invinga.
 7. Nu te supara prea tare cand iti spun “te urasc.” Nu cred ce spun, nu este adevarat, dar vreau sa te fac sa-ti para rau pentru ce mi-ai facut. Psiholog:Fiind pedepsit, copilul spune vorbe dure,  urate, poate si triviale. Este modul lui de a se revolta, de a riposta fata de pedeapsa. Pentru ca nu recunoaste ca a gresit, a facut rele, trebuie sa existe o explicatie: care este gresala, de ce a facut-o si de ce trebuie sa fie pedepsit.
 8. Nu ma face mai mic decat sunt. Voi incerca sa-ti dovedesc contrariul, purtandu-ma ca o persoana”importanta.” Psiholog:Copiii se simt foarte mandri cand sunt ”bagati in seama.” Cand se discuta cu ei despre problemele lor. Cand li se incredinteaza sa faca mici servicii. Cand li se cere parerea despre o problema de familie, despre o informatie, un zvon. Cand li se cere un sfat privind rezolvarea problemelor lor. Cand li se da atentie si nu sunt alungati din camera atunci cand sosesc musafiri. Altfel fac lucruri cu care sa atraga atentia asupra lor si de multe ori acestea sunt total contrar modului lui de comportament obisnuit, zilnic. Dar dorinta de a fi “bagat in seama” este foarte puternica mai ales daca a fost jignit ca este prea mic pentru a fi alaturi de cei mari.
 9. Nu face in locul meu nimic din cea ce as putea face singur. Asta ma face sa ma simt ca un copil mic si voi continua sa te folosesc in serviciul meu. Psiholog:Copiilor trebuie sa li se incredinteze cateva  sarcini concrete din casa: aerisit camera, facut patul, pus la loc obiectele folosite, pus in dulap obiectele de imbracaminte, facut ordine in sertarul de carti si caiete, dus gunoiul, facut mici cumparaturi (daca ABC este aproape de casa), pus la spalat imbracamintea murdara, debarasat masa de tacamuri si resturi menajere dupa ce s-a servit pranzul sau cina, sa supravegheze un copil mai mic. Trebuie obisnuit copilul de la varste mici, cu deviziunea muncii in familie ca sa stie fiecare membru – in special fiecare copil – ce sarcini personale are.
 10. Nu-mi menaja relele obiceiuri, acorda-mi cat mai multa atentie. Altfel nu faci decat sa ma incurajezi sa le continui. Psiholog:Este mai usor pentru copii sa-si insuseasca niste “obiceiuri rele”, mai ales daca nu le vede nimeni, nu le face nimeni observatie, nu intereseaza pe nimeni ce face si unde este copilul. Parintii sunt ocupati cu treburile lor, cu necazurile lor si NU dau atentie la viata zilnica a copilului, la preocuparile lui, la greselile si prostiile pe care le face. Copiii au mare nevoie de atentia pe care trebuie sa o primeasca de la parinti. Neatentionarea la timp a copilului pentru prostia pe care a facut-o, il motiveaza sa faca mereu la fel, poate el nici nu-si da seama ca face greseli. Dar poarte le face intentonat ca sa atraga atentia asupra lui. Chiar daca aceasta atentie se transforma in predeapsa, pentru cele  facute.

Se pare că unora le vine foarte uşor să trăiască ca şi creştini. Dar mie nu!!

“Nu că am şi câştigat premiul sau că am ajuns desăvârşit; dar alerg înainte, căutând să-l apuc...”,(Filipeni 3:12).Apostolul Pavel ne spune ca deşi nu era încă desăvârşit, perfect, sfinţit pe deplin, el lucra pentru Dumnezeu şi işi aducea aportul, după potenţialul investit în el. Nu trebuie să fii perfectă pentru a putea duce la îndeplinirea chemarea lui Dumnezeu şi a putea fi o binecuvântare pentru cei din jur!

Nu la fel a procedat şi scriitoarea Gigi Tchividjian atunci când a fost pusă faţă în faţă cu această alegere. Iată relatarea ei din cartea “Anotimpurile Inimii”:“Oricât am încercat, n-am reuşit niciodată să fiu aşa cum credeam că ar vrea Domnul să fiu, sau aşa cum credeam că ar trebui eu sa fiu. Satan, profitând de îndoiala mea, mă ţinea într-o continuă stare de disperare. Am început să-l cred pe el, invidiindu-le astfel pe femeile plăcute, evlavioase, având un duh blând şi liniştit pe care le iubeşte Dumnezeu.Se pare că unora le vine foarte uşor să trăiască ca şi creştini. Dar mie nu! După ce işi lasă cartea de vizită plină de descurajare lângă uşa inimii mele, Satan mă convinge si de faptul că, deoarece nu sunt “perfectă”, nu am dreptul sa îi ajut pe alţii. Aşa că m-am închis în carapacea subestimării, făcându-mă mică de tot ori de câte ori mi se cerea să-mi împărtăşesc credinţa.Simţeam un aşa faliment spiritual încât mi se părea că aş fi ipocrită dacă aş împărtăşi cu cineva ceva ce, de fapt, nu eram convinsă că aveam.

Această atitudine a însoţit-o pe Gigi timp de câţiva ani de zile până într-un moment deosebit al vieţii ei, în care i-au fost implicaţi copiii. Într-o zi de primăvară, doi dintre copilaşii ei au venit la ea râzând şi i-au oferit un buchet mare de flori pe care îl culeseseră din curte. Bucuria şi încântarea i-au fost peste măsură de mari!Dar în timp ce aranja buchetul pentru a-l aşeza într-o vază, câteva flori au căzut pe podea.Atunci ea observă că tulpiniţele acelor flori erau prea mici pentru că copiii culeseseră doar florile.Şi totuşi, ea se simţea atât de binecuvantată datorită darului lor plin de dragoste, chiar dacă era imperfect.“Dintr-o dată am înţeles ceva extraordinar. Nu trebuie să fim perfecţi pentru a putea fi o binecuvântare! Ni se cere doar să fim reali, lăsându-ne convinşi că perfecţiunea Lui poate acoperi imperfecţiunea noastră, ştiind că într-o zi vom fi tot ceea ce Hristos vrea să fim şi vom împlini scopul pentru care ne-a salvat El.

Nu femeile perfecte sunt deci cele implicate în lucrare ci cele imperfecte, dar de care Dumnezeu se foloseşte într-un mod perfect! Nimeni nu este perfect. Nimeni nu este fără păcat în ochii lui Dumnezeu şi totuşi, cu toţii suntem chemaţi să propovăduim Evanghelia prin vieţile noastre.

 

Neputinta de a face mereu binele…ma ucide!!

Astazi, parca mai mult ca niciodata…ma simt nevrednica de a fi numita fiica lui Dumnezeu.  Cine mă va scapa de acest trup de moarte?” se întreabă apostolul Pavel, zdrobit fiind, asemeni mie, de neputinţa lui de a face binele. La fel ne simţim şi noi, mamele, de atâtea ori. Deşi ne propunem să fim răbdătoare, calme, iubitoare, harnice şi gospodine pe întreg parcursul zilei, se întâmplă că nu trece nici măcar o oră şi prima reacţie nepotrivită s-a şi ivit. Te-a pus la pământ şi abia dacă mai ai putere să lupţi până la sfârşitul zilei. Îţi pui,cu lacrimi în ochi,aceeaşi întrebare pe care şi-a pus-o Gigi Tchividijan: “Dar cum?Cum?Cum?” Iată cum ne descrie ea o zi în care a falimentat:

“O, Doamne, doresc atât de mult că această zi să o trăim împreună!Acestea au fost gândurile ei de dimineaţă. Te regăseşti, nu-i aşa? Eu, da. Ce s-a întâmplat apoi?“Am încercat.M-am străduit din toate puterile.Dar n-am reuşit să-mi păstrez spiritualitatea mea nici măcar până la micul dejun. (…)Apoi, când mi-am dat seama ce-am făcut, m-am descurajat atât de mult încât am renunţat complet la acea zi. De fapt, aceasta este povestea vieţii mele.Străduindu-mă din răsputeri… şi căzând foarte repede. Eu sunt o luptătoare. Mereu îmi spun;”Oh, dacă aş putea să scap de cutare problemă sau slăbiciune, atunci aş fi “vrednică”.A trăi ca şi Hristos nu a fost deloc uşor pentru mine.”.

 Răspunsul pe care l-a primit Gigi a fost unul surprinzător, atât pentru ea cât şi pentru mine. Ea a înţeles atunci, călăuzită de duhul lui Dumnezeu, că nu a fost creată pentru „a fi” ci pentru „a aparţine”. A înţeles că nu trebuie să lupte prin puteri proprii pentru a fi mereu pozitivă, zâmbitoare, puternică ci să se odihnească mai degrabă în Hristos şi să-L lase pe El să-şi facă lucrarea desăvârşită în ea. “Trebuie să renunţăm să luptăm noi însene şi să începem a ne cuibări în braţele Lui”, spunea scriitoarea de origine olandeză, Corrie Ten Boom.Un citat care m-a ajutat în momentele în care cădeam la picioarele Mântuitorului, descurajată fiind că şi astăzi L-am dezamăgit. Îmi ceream iertare şi apoi „mă odihneam”, imaginându-mi ca îmi pun capul pe genunchii Lui  şi primesc de la El mângâiere şi încurajare. E un sentiment atât de înălţator!

Înţelegeam atunci că Dumnezeu nu cere de la mine perfecţiune, ci credincioşie în lucrurile încredinţate, fie ele mai mici sau mai mari. Nu trebuie să fim perfecte pentru a putea fi o binecuvântare pentru cei din familia noastră sau pentru cei din jur. Trebuie doar să-L slujim pe Dumnezeu cu credincioşie…

Nu uita:Rugăciunea este una din armele pe care le poti folosi pentru a lupta împotriva pornirilor păcătoase pe care le vezi în tine şi care te întristează adesea!

Dalta si Ciocanul lui Dumnezeu…puse pe tine!

Se povesteşte că, într-una din zile, marele sculptor renascentist Michelangelo a fost întrebat ce vede atunci când se apropie de un bloc uriaş de marmură. “Văd o formă frumoasă ţinută captivă înăuntru. Mie nu-mi rămâne altceva de făcut decât să iau ciocanul şi dalta şi să dau la o parte, bucată cu bucată, până când forma aceea este eliberată”, a răspuns marele sculptor.

La fel procedează şi Dumnezeu cu noi: El ia dalta şi ciocanul şi îndepărtează din vieţile noastre tot ceea ce nu seamănă cu forma pe care El o vede în noi, cu ceea ce am putea deveni dacă ne punem în slujba Lui.“Purtăm întotdeauna cu noi, în trupul nostru, omorârea Domnului Isus, pentru ca şi viaţa lui Isus să se arate în trupul nostru muritor”.( 2Corinteni 8:10.) Dumnezeu alege să ne cioplească pentru a-Şi revela, a scoate la iveală spre a fi văzut şi admirat de restul lumii, Chipul Lui din noi.Renumita femeie Joni Eareckson Tada care a suferit la vârsta de şaisprezece ani un grav accident la sclădat, în urma căruia a rămas paralizată şi în imposibilitatea de  a-şi mişca picioarele sau mâinile, ne marturiseşte în cartea “Când plânge Dumnezeu” că e bine că i s-a intâmplat acest lucru, altfel, chipul lui Dumnezeu nu s-ar fi arătat niciodată prin viaţa ei:

“Înainte de paralizie, mâinile mele căutau să apuce multe lucruri pe care ar fi trebuit să le resping şi picioarele mă purtau în unele locuri rele. După paralizie însă, alegerile ispititoare s-au redus considerabil. (…) Este o imagine frumoasă! Şi este o imagine fără egal. Hristos ascuns în mine este o sculptură unicat. (…) Suferinţa de care am parte este croită în mod divin, pentru a mi se potrivi.Nimeni nu este nevoit să sufere exact ca mine de “leziune spinală transversală la vertebrele a patra şi a cincea cervicale”, pentru a se potrivi Chipului Său”.

 Suferinţa din vieţile noastre îşi atinge deci scopul în măsura în care Îl lăsăm pe Dumnezeu să ne prelucreze, modeleze, să îndepărteze tot ceea ce e rău din noi. A ne lăsa ciopliţi de Dumnezeu înseamnă, de fapt, a învăţa ascultarea, smerenia, consacrarea din ceea ce suferim.


 

Ai fost creată femeie…dar pentru ce?

De-a lungul timpului, femeia a căpătat diferite titulaturi şi atribuţii. Femeia secolului XX a fost numită “femeia cochetă” concentrată în exces pe frumuseţe şi cochetării fizice, după care a urmat “femeia casnică”, preocupată de casă, familie şi de noile invenţii în materie de bucătărie. A apărut apoi “femeia promotoare” a libertăţilor de orice fel şi “femeia de carieră”, a cărei epocă se întinde până astăzi. A apărut astfel prima femeie doctor, profesor sau om de ştiinţă. Pe baza acestor titulaturi desoperim o femeie care îşi doreşte să iasă din anonimat şi să presteze servicii excepţionale pentru omenire şi nu doar pentru casa ei, o femeie care poate schimba lumea. Găsim o femeie cu o voinţă de fier care este gata să mute chiar şi munţii din loc, dacă este nevoie! Ea este în stare să facă toate aceste lucruri. Dumnezeu a înzestrat-o cu întreg potenţialul de care are nevoie.“De ce m-a creat Dumnezeu să fiu femeie şi cum anume trebuie să trăiesc, ca să ating nivelul aşteptărilor Sale?”Dumnezeu a înzestrat femeia cu cele mai minunate calităţi:gingăşie, sensibilitate, dragoste, tandreţe, frumuseţe, dăruire, compasiune şi vrea ca ea să se folosească de ele pentru atingerea scopurilor Sale.

Eşti creată după chipul şi asemănarea Lui dar ai fost făcută pentru slava lui Dumnezeu! Nu ai fost creată doar să te căsătoreşti, să suferi din punct de vedere fizic (în special la naştere!), să creşti copii, să fii femeie casnică, să îngrijeşti de bunul mers al vieţii de familie şi atât. Nu eşti doar o femeie neînsemnată din milioanele de femei din lume care se luptă cu viaţa, ci eşti o fiică a cerului creată cu un scop bine întemeiat: acela de a- L arăta pe Hristos lumii aşa cum doar o femeie ar putea-o face!Cui? Copiilor tăi, cei pe care Dumnezeu ţi i-a dăruit ca să-i înveţi cum să trăiască după voia Lui, soţului tău, onorându-l ca şi cap în familie, semenilor tăi care aşteaptă să vadă din partea ta măcar un strop de dragoste divină îndreptată înspre ei şi lista poate continua.

Eşti femeie?Mulţumeşte-I lui Dumnezeu pentru aceasta şi caută să-I slujeşti necurmat prin calităţile deosebite pe care Le-a pus în tine! Nimeni altcineva nu le are! Aşa că îndrăzneşte să visezi că poţi influenţa lumea, că o poţi îndrepta cu faţa spre Dumnezeu, chiar dacă într-o măsură foarte mică, că poţi schimba cursul istoriei creştine în această perioadă în care Însuşi Dumnezeu te-a aşezat.Dumnezeu este Cel care iţi va da şi voinţa şi înfăptuirea!

Fiecare dintre noi este în stare să facă ceva care să o schimbe pe ea în primul rând, apoi familia cu care a binecuvântat-o Dumnezeu, biserica unde a aşezat-o Dumnezeu ca parte din trupul lui Hristos şi societatea din care face parte şi care este măcinată de păcat din ce în ce mai mult. Dacă eşti femeie, înseamnă că eşti chemată să muţi munţii prin credinţa în Dumnezeu! Eşti în stare să duci la îndeplinire această chemare sfântă!

“Adevărat vă spun că dacă va zice cineva muntelui acestuia:”Ridică-te şi aruncă-te în mare”, şi dacă nu se va îndoi în inima lui ci va crede că ce zice se face, va avea lucrul cerut” (Marcu 11:23).Acest verset se adresează tuturor femeilor, atât celor capabile cât şi celor mai puţin capabile,celor cu studii cât şi celor fără studii, celor tinere cât şi celor mai în vârstă. Tu poţi fi o femeie care mută munţii!Crede în Dumnezeu şi implică-te în lucrarea Lui cu tot ce poţi şi ai! El te va folosi într-un mod minunat! Vei schimba însăşi faţa lumii pentru că o vei îndrepta înspre El! Sună tentant?Este exact planul lui Dumnezeu pentru viaţa ta! Acum că l-ai aflat, totul depinde de tine şi de primul tău pas! Mergi prin credinţă şi vei deveni o femeie care mută chiar şi munţii din loc, care poate face orice activitate îşi pune în minte, prin şi de dragul lui Hristos!

Fii parte a proiectului „Dați-mi o altă școală”.

Natura este un loc extraordinar in care ne putem intalni cu prietenii, relaxa, medita la Dumnezeu si frumoasa Lui creatie! Scoala Crestina Filadelfia te provoaca sa i te alaturi in realizarea unui proiect prin intermediul caruia spatiul  de 1,3 ha  de padure situat chiar langa scoala sa fie imbunatatit, infrumusetat. In mijlocul acestei paduri este situata o poienita pe care dorim sa o amenajam. Este in mijlocul naturii si totusi in proximitatea orasului, la 15 minute de centru. Este un loc unde impreuna cu prietenii poti sa ai liniste si relaxare dupa o zi de scoala epuizanta. Este un loc unde copiii se pot juca in siguranta intr-un loc ingradit si pazit.

Proiectul poate fi votat, după ce v-ați făcut un cont pe www.taraluiandrei.ro. Proiectul parcului din jurul Școlii Filadelfia se gaseste la linkul de mai jos, sub numele: Dați-mi o altă școală. 

 http://www.taraluiandrei.ro/orasul-tau/proiecte/dati-mi-o-alta-scoala!_762.html

Ce este mai important: urmele de noroi sau picioruşele care le-au lăsat?

Sunt momente când eu nu sunt în familia în care m-a aşezat Dumnezeu, o mamă fericită. Mi-e greu să spun aceasta, dar aşa stau lucrurile. Descrierea care mi s-ar potrivi mai degrabă ar fi nefericită, extenuată, stresată, neîngăduitoare cu copiii şi mofturile lor, descurajată şi chiar mâhnită. Oare de ce nu pot fi mereu fericită, răbdătoare, bună, calmă, încrezătoare în viitor ş.a.m.d.? De ce uneori, în loc să mă concentrez pe lucrurile pozitive din viaţa mea, mă axez pe cele negative?Da!!E într-adevăr foarte greu cu copiii, dar în acelaşi timp, foarte frumos! Să fii mamă este cea mai onorabilă “slujbă” din lume!Îţi ocupă tot timpul şi te sleieşte de puteri, dar îţi oferă şi cele mai deosebite momente!Gigi Graham Tchividjian se întreba în cartea “Anotimpurile Inimii” :

“Ce este mai important: urmele de noroi sau picioruşele care le-au lăsat? “

Eu aleg totuşi picioruşele!!! Trebuie să admitem că uneori, pentru mame, casa aranjată şi parchetul lustruit au devenit prea importante!!

Dumnezeu Însuşi ne spune :

”Adevărat va spun că, ori de câte ori aţi făcut aceste lucruri unuia dintre aceşti foarte neînsemnaţi fraţi ai Mei,Mie mi le-aţi făcut!!” (Matei 25:40).

…şi cred că se referă şi la noi, mamele. Noi slujim atât de mult în familiile noastre încât ades cădem extenuate seara pentru ca a doua zi să o luăm de la capăt şi parcă ni se pare totul fără sens câteodată. Dar Dumnezeu ne spune că atunci când slujim în familiile noastre, slujim de fapt lui Dumnezeu!Ce mare încurajare să ştim că atunci când facem toate aceste lucruri neînsemnate cum ar fi spălatul vaselor, pregătirea mesei sau lustruirea parchetului, Îl slujim de fapt pe Dumnezeu care ne răsplăteşte cu atât de multe binecuvântări!Îmi planific să mă bucur de copiii mei mai mult şi să reduc nivelul aşteptărilor mele cu privire la ei sau la viaţă. Vreau să ofer copiilor mei cât mai multe amintiri plăcute!

Deşi ne-am dori-o, viaţa pe acest pământ nu este Raiul, nici pe departe…

Deşi ne-am dori-o, viaţa pe care o trăim pe acest pământ nu este Raiul, nici pe departe. De foarte multe ori însă, se pare că gândim astfel şi avem pretenţia ca Dumnezeu să ne poarte pe braţele Lui, numai pe flori şi roze, ca nu cumva să ni se lovească, cât de puţin, piciorul de vreo piatră. Este o pretenţie greşită iar renunţarea la ea şi acceptarea faptului că viaţa pe acest pământ ne pregăteşte practic pentru cea veşnică, petrecută lângă Isus, ne va scuti de multe lacrimi vărsate pe motive de frustrare, dezamăgire sau reproş, toate adresate lui Dumnezeu. Acceptarea şi înţelegerea faptului că pe acest pământ trebuie să mai şi suferim, din diverse motive  ne va ajuta ca, în momentele de încercare, să suferim totul cu capul plecat în umilinţă şi smerenie, gândind că Dumnezeu ne iubeşte atât de mult încât ne vrea cu gelozie pentru El o veşnicie şi ne prelucrează astfel caracterul atât de dificil câteodată.

O poezie scrisă de Petru Lascău şi intitulată “Ulcior de pământ”, mi-a atras atenţia în mod deosebit pentru că vorbeşte despre ceea ce un “vas” de-al lui Dumnezeu poate ascunde în interior:

“Ştiu că nu vedeţi în mine Decât un ulcior de pământ, Şi ce-aţi putea vedea mai mult Decât ceea ce sunt?

Uşor pot deveni cioburi Victimă bâtelor voastre. Ştiu bine, dar totuşi stau, Cu fruntea sus spre astre.

De spargeţi ulciorul Cu bâta ce doboară Îmi veţi elibera deodată Lumina mea interioară.

Ştiu că nu vedeţi în mine Decât un banal ulcior de pământ Dar în adâncul inimii ascund Lumina Celui Sfânt! ”

Această lumină sfântă se află în interiorul fiecărui “vas” ce aparţine lui Dumnezeu însă ea nu poate ieţi afară pentru a lumina, decât după ce vasul a fost spart, după ce mâna lui Dumnezeu a adus zdrobirea…

Blestemul de a te naste fata!!

Se pare ca un copil nu aduce intotdeauna bucurie… In India, daca viitoarele mamici afla ca tin in pantece o fata, accepta de bunavoie sa isi omoare pruncul la nastere, deoarece o fata „presupune mai multe cheltuieli, si deci nu merita”.Din ce in ce mai multe familii din India apeleaza la avort, sau chiar isi omoara copiii imediat dupa nastere (in cazul in care pruncul este de sex feminin), pentru a incuraja nasterea de copii de sex masculin.

Se estimeaza ca numarul fetelor avortate in India, in ultimii 30 de ani, este de 12.000.000. Cercetatorii sustin ca avortarea fetelor este mai probabila in cazul femeilor care sunt bogate si au un nivel de educatie mai ridicat, intrucat acestea isi permit sa faca teste pentru a stabili sexul fatului si, totodata, isi permit costurile unui avort.Cele mai recente cercetari arata ca avorturile selective sunt concentrate pe familiile in care primul copil a fost fata. Parintii se bucura de un prim bebelus de sex feminin, insa pe al doilea copil si-l doresc a fi baiat. In aceste familii, intre 3,1 milioane si 6 milioane de fetusi de sex feminin au fost avortati in ultimii zece ani.Cuplurile instarite si educate sunt cele mai dispuse sa renunte la fete, arata studiile, ceea ce distruge deci teoriile potrivit carora progresul socio-economic va conduce la o schimbare de atitudine.

Cuplurile indiene cred ca familia lor este dezechilibrata fara un fiu care sa continue numele familiei, sa castige bani, sa aiba grija de rudele sale si sa isi ingrijeasca parintii la batranete, intr-o tara fara un sistem de securitate sociala. Si mai important decat atat este ca o fata se marita in afara familiei sale, luand cu ea zestrea, in vreme ce un baiat va aduce, la casatorie, o zestre in familie, ceea ce reprezinta un avantaj economic semnificativ.

Nici in Azerbaidjan situatia nu este prea buna pentru fete. Acestea sunt vandute de la varste fragede pentru a se casatori cu barbati mult mai in varsta decat ele.Una dintre cauzele casatoriilor aranjate este saracia. Multe familii prefera sa isi marite fetele pentru ca nu au veniturile necesare pentru a le sustine mai mult timp.Autoritatile americane sustin insa ca aceste casatorii sunt, de cele mai multe ori, un paravan pentru trafic de persoane. Au fost cazuri cand parintii si-au vandut fetele. Departamentul de Stat american a prezentat, in 2010, un raport in care a atras atentia ca Azerbaidjanul este o sursa pentru traficul cu fete si copii in vederea exploatarii sexuale, acestia fiind vanduti pe pietele din Rusia, Turcia, Emiratele Arabe Unite si Iran.