Floarea Bucuriei Mormantului gol!

Pastrati mereu in inimi Floarea Bucuriei Mormantului gol!Familia Delibas Mitica, Daniela, Marcu, David si…inca unul peste 4 luni:)

Anunțuri

Floarea bucuriei mormântului gol!

Miroase a ierburi amare şi-a miel şi plâng singuratici măslinii pe dealuri, Iar turmele nopţii coboară cu zel, ca porcii Gadarei, abruptele maluri. Aştept în grădină paharul amar, pe-un preţ de sărut să mă vândă. Şi focul iubirii chemând la altar, a crucii râvnită şi dulce osândă.

Trăda-mă-vor prieteni sub cânt de cocoş, când şerpii de ură ucid terebinţii, Împart cu tâlharii din moartea pe lemn, Şi Iuda în noapte primeşte arginţii.

Caiafe, Irozii, cu suflet de corb, Preoţi întinaţi de banul trădării, Şi vouă Pilaţi ai soarelui orb, Vă-ntind cu iubire O mână a Iertării.

Arunc peste voi cu îngerii-n stol, Floarea Bucuriei Mormântului Gol! Petru Lascău.

Fie ca această floarea a bucuriei mormântului gol să crească mereu pe pământul inimii voastre! Paşte Fericit!

Am falimentat atat de usor…

Rugaciunea este singura arma pe care o ai pentru a lupta impotriva pornirilor pacatoase pe care le vezi in tine si care te intristeaza peste masura de mult. “Cine ma va scapa de acest trup de moarte?” se intreaba apostolul Pavel, zdrobit fiind de neputinta lui de a face binele. La fel ne simtim si noi, mamele, de atatea ori. Desi ne propunem sa fim rabdatoare, calme, iubitoare, harnice si gospodine desavarsite pe intreg parcursul zilei, se intampla ca nu trece nici macar o ora si prima reactie nepotrivita s-a si ivit. Te-a pus la pamant si abia daca mai ai putere sa lupti pana la sfarsitul zilei. Iti pui, cu lacrimi in ochi, aceeasi intrebare pe care si-a pus-o Gigi Tchividijan in cartea “Anotimpurile Inimii”: “Dar cum? Cum? Cum?” Iata cum ne descrie ea o zi in care a falimentat:

“O, Doamne, doresc atat de mult ca aceasta zi sa o traim impreuna! “ Acestea au fost gandurile ei de dimineata. Te regasesti, nu-i asa? Eu, da. Ce s-a intamplat apoi? “Am incercat. M-am straduit din toate puterile. Dar n-am reusit sa-mi pastrez spiritualitatea mea nici macar pana la micul dejun. (…)Apoi, cand mi-am dat seama ce-am facut, m-am descurajat atat de mult incat am renuntat complet la acea zi. De fapt, aceasta este povestea vietii mele. Straduindu-ma din rasputeri… si cazand foarte repede. Eu sunt o luptatoare. Mereu imi spun;”Oh, daca as putea sa scap de cutare problema sau slabiciune, atunci as fi “vrednica”.A trai ca si Hristos nu a fost deloc usor pentru mine.”

Raspunsul pe care l-a primit Gigi a fost unul surprinzator, atat pentru ea cat si pentru mine. Ea a inteles atunci, calauzita de duhul lui Dumnezeu, ca nu a fost creata pentru a fi ci pentru a apartine. Ca nu trebuie sa lupte prin puteri proprii pentru a fi mereu pozitiva, zambitoare, puternica, in doua cuvinte “super femeie”, ci sa se odihneasca mai degraba in Hristos si sa-L lase pe El sa-si faca lucrarea desavarsita in ea. “Trebuie sa renuntam sa luptam noi insine si sa incepem a ne cuibari in bratele Lui”, spunea scriitoarea de origine olandeza, Corrie Ten Boom. Un citat care m-a ajutat in momentele in care cadeam la picioarele Mantuitorului meu Drag, descurajata fiind ca si astazi L-am dezamagit. Imi ceream iertare si apoi ma odihneam, imaginandu-mi ca imi pun capul pe genunchii Lui  si primesc de la El mangaiere si incurajare. E un sentiment atat de inaltator! Intelegeam atunci ca Dumnezeu nu cere de la mine perfectiune, ci credinciosie in lucrurile incredintate, fie ele mai mici sau mai mari. Nu trebuie sa fim perfecti pentru a putea fi o binecuvantare pentru cei din familia noastra sau pentru cei din jur. Trebuie doar sa-L slujim pe Dumnezeu cu credinciosie. Acest adevar presupune, de fapt, si slujirea altora.


[1] Tchividjian, Gigi, Anotimpurile Inimii, pag. 75

[2] Ibid., pag 76